WEEKLY BRIEF
18 MARTIE 2023
| Forumul Securității Maritime are plăcerea de a vă pune la dispoziție un produs de sinteza saptamanal, sub forma unui newsletter, prin care vă prezentăm cele mai relevante evenimente și informații referitoare problematica domeniului naval, cu preponderență cele legate de securitatea maritima dar și alte domenii conexe. Acesta dorește să prezinte o evaluare clară și concisă a celor mai recente și relevante știri despre spațiul menționat, cu trimiteri la sursele de informare. Sperăm că acest newsletter se va dovedi a fi o sursă utilă pentru dumneavoastră, oferind o perspectivă cuprinzătoare despre contextul complicat al domeniului, atât pentru specialiști, cât și pentru oricine este interesat de dinamica evenimentelor din domeniu securității navale. |
Weekly Brief contine un material mai voluminos, iar conceptul este acela de a fi citit atat in weekend cat si pe parcursul saptamanii, in functie de interesul cititorului, spre deosebire de MS Daily care este conceput sa fie citit ,, la o cafea aromata,,
Weekly Brief – 18 martie 2023
Cuprins
SUA trimite U-2 Dragon Lady în Ucraina pentru a spiona mișcările rusești-Prezentare video.
Slovacia extinde donația și trimite Ucrainei, la pachet cu cele 13 Mig-29, sisteme antiaeriene KUB..
Erdogan a acceptat aderarea Finlandei la NATO. Suedia mai aşteaptă.
Dragoare 22.02.2002 In urma cu mai bine de 20 ani.
Sextantul utilizat în misiunile spațiale-Autor: Vasile Chirila.
Sextantul folosit in misiuni Apollo-Prezentare video.
Coreea de Nord trage o rachetă intercontinentală în ziua vizitei lui Yoon în Japonia.
Pactul AUKUS: S-a mai făcut un pas către războiul dintre China şi Occident?.
La un an după „Schimbarea mare” a Germaniei, schimbarea politicii rămâne evazivă.
Pe măsură ce China și Rusia se unesc, priviți India.
Norvegia vrea să-și înlocuiască elicopterele europene NH-90 cu MH-60 Sea Hawks americane.
„Coridorul cerealelor” în Marea Neagră în septembrie 2022 – martie 2023. Noi momente importante
Seymour Hersh în conversație. Despre sabotajul american al conductelor Nord Stream..
DOMENIUL MILITAR
Update din Ucraina | Începutul sfârșitului pentru dictatorul Rus | Mandat de arestare pentru Putin-Prezentare video
SUA trimite U-2 Dragon Lady în Ucraina pentru a spiona mișcările rusești-Prezentare video
Coridorul comercial strategic al Rusiei, Indiei și Iranului | Alternativă la Canalul Suez | Geopolitică-Prezentare video
Comparație între puterea militară a Japoniei și a Rusiei în 2023 | Comparație între puterea militară a Rusiei și a Japoniei în 2023 17 mar. 2023-Prezentare video
în acest video va fi comparată puterea militară a Japoniei și a Rusiei, video Japonia vs Rusia conține compararea Japoniei și a Rusiei după multe dintre abilitățile și capacitățile lor, comparăm Forțele Aeriene, Armata , Marina și puterea nucleară a fiecărei țări. în forțele terestre comparăm numărul de personal activ, personal în rezervă, tancuri de luptă, vehicule blindate, MRAP, APC, mașini blindate, Artilerie totală, proiectoare mobile de rachete ale Japoniei vs Rusia. în secțiunea Forțe aeriene am comparat numărul de avioane totale, avioane de vânătoare, avioane de atac, elicoptere totale, elicoptere de atac, avioane de transport, AWACS, avioane de război electronic, bombardiere strategice, bombardiere invizibile ale fiecărei țări Japonia și Rusia . în secțiunea “Marina” am comparat numărul total de mijloace navale ale Japoniei și ale Rusiei, numărul total de portavioane, portavioane, submarine, distrugătoare, fregate, corvete ale fiecărei țări, Japonia și Rusia, iar la final am comparat numărul de arme nucleare ale Japoniei și ale Rusiei.
Avioane spion U-2 au zburat din RAF Fairford în misiuni zilnice pentru a asigura supravegherea Ucrainei, în timp ce forțele ruse își continuau invazia ilegală. Această aeronavă cu corp îngust cu zbor înalt a făcut parte din Escadrila 99 expediționară de recunoaștere a Forțelor Aeriene ale Statelor Unite. Deși în mod normal învăluit în secret, cu puțină capacitate publică de a observa Dragon Lady de aproape timp de aproape patru ani în RAF Fairford. U-2 a oferit multe oportunități pasionaților de aviație locali de a vedea legendarul avion spion Războiul Rece de aproape în aer deasupra Gloucestershire.
SUA nu sunt intimidate de doborârea MQ-9. O dronă RQ-4 Global Hawk a tranzitat România, după care a zburat deasupra Mării Negre spre Crimeea
Incidentul aviatic de săptămâna aceasta când două avioane rusești de tip Su-27 au provocat prăbușirea unei drone americane MQ-9 Reaper deasupra apelor internaționale ale Mării Negre, nu au intimidat Statele Unite. Probabil, Forţele Aeriene Ruse sperau ca americanii să-şi reducă prezența aeriană în zonă, mai ales că au impus un aşa-zis no fly zone rusesc în Marea Neagră. Dar, surpriză! Statele Unite au trimis o nouă dronă de recunoaștere spre Peninsula Crimeea anexată de Rusia. Potrivit serviciului de monitorizare a traficului aeriană Flightradar, o dronă RQ-4 Global Hawk cu indicativul FORTE10 a tranzitat spaţiul aerian al României pentru a efectua un zbor deasupra Marii Negre.
Drona RQ-4 Global Hawk a intrat în spaţiul aerian internaţional din Marea Neagră, după ce, cu câteva ore înainte, se învârtise în jurul spațiului aerian al României.
Se pare că drona a decolat de la baza aeriană Sigonella din apropierea orașului italian Catania. Acest lucru este evidențiat de datele serviciului de monitorizare a traficului aeriană Flightradar24, relatează Censor.NET.
Drona a decolat de la baza aeriană Sigonella, în apropiere de orașul italian Catania. Pentru o perioadă de timp s-a aflat în spațiul aerian al României, iar acum zboară deasupra Mării Negre. Până la ora 13:00, 14.800 de utilizatori ai Flightradar24 urmăreau zborul dronei americane RQ-4 Global Hawk.
Drona RQ-4 Global Hawk a intrat în spaţiul aerian internaţional din Marea Neagră după incidentul de săptămâna aceasta când două avioane de luptă rusești de tip Su-27 au provocat prăbușirea unei drone americane MQ-9 Reaper.
Anterior, canalul CNN a relatat că armata americană a trimis o nouă dronă în regiunea Mării Negre pentru a inspecta locul prăbușirii și a monitoriza acțiunile armatei ruse, care a început să caute epava dronei MQ-9 Reaper.
Anterior, în presa americană, s-a anunțat despre “activitatea sporită a navelor rusești în zona în care a căzut drona MQ-9 Reaper”.
Drona MQ-9 Reaper se află la o adâcime de 850 m în Marea Neagră
Drona în sine se află la o adâncime de aproximativ 850 m, iar pentru aducerea acesteia la suprafaţă se impune utilizarea unor vehicule speciale care operează la mare adâncime. Astfel, putem să presupune că RQ-4B Global Hawk se află acum în spaţiul aerian internaţional al Marii Negre pentru a monitoriza această activitate, dar şi pentru continuarea misiunilor de culegere de informaţii cu privire la activitatea forţelor armate ruse în Peninsula Crimeea.
La rândul său, Departamentul american al Apărării (DoD) a declarat că lucrează pentru a declasifica informațiile legate de incidentul din spațiul aerian internațional de deasupra Mării Negre. Armata americană a publicat ieri o înregistrare video cu un avion de vânătoare rusesc Su-27 care a efectuat manevre aeriene periculoase si care au dus la prăbușirea dronei MQ-9 Reaper in Mării Negre.
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că atacul asupra dronei americane a fost efectuat deasupra unei părți a teritoriului Rusiei, făcând aluzie la faptul că Peninsula Crimeea aparţine ruşilor, nu ucrainenilor.
De asemenea, Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, i-a decorat pe piloții de Su-27 care au doborât o dronă americană MQ-9 Reaper deasupra Mării Negre.
Moment istoric pentru industria aeronautică din Turcia: Avionul de luptă TF-X efectuează primele teste la sol (Foto)
Turcia scrie în aceste zile un nou capitol în istoria modernă a industriei sale aeronautice. Turcia continuă să fie destul de ambiţioasă şi nu pare că ar vrea să renunţa la programul militar pentru realizarea avionului de vânătoare TF-X, chiar dacă de la lăsarea oficială a programului, în anul 2013, a întâmpinat foarte multe dificultăţi. Mass-media turca relatează că avionul de luptă [MMU în limba turcă] TAI TF-X, a început testele de rulare. TF-X, care a ieșit pe pistă propulsat de propriile motoare, a finalizat cu succes testul.
Programul militar pentru realizarea avionului de vânătoare TF-X, care a fost inițiat de Directoratul turc a Industriei de Apărare [SSB] și este implementat de TAI (Turkish Aerospace Industries), progresează cu succes.
Astăzi, mass-media turca a publicat câteva imagini cu avionul de luptă care a început testele de rulare pe pistă, următoarea etapă a testelor la sol.
Potrivit informațiilor apărute presa turcă, în timpul testului care a avut loc joi, 16 martie, avionul TF-X și-a pornit propriile motoare și a pornit pe pistă. Testul a presupus pornirea motoarelor și deplasarea pe cont propriu, avansând de-a lungul pistei până la o anumită distanță. Turcia a declarat că testul a fost un succes, ceea ce a și fost.
Următorul test va fi prezentat oficial mâine, 18 martie. Acesta este cunoscut sub numele de roll-out, care reprezintă plecarea oficială a aeronavei din hangar. Testul de rulare pe pistă a demonstrat că TF-X este pe deplin pregătit să efectueze testul de roll-out.
Totuși, nu este clar dacă avionul TF-X va fi produs integral de industria turcă, aşa cum doreşte Turcia, deoarece companiile care participă la acest proiect caută parteneri externi. Cert e însă că programul a suferit întârzieri din cauza problemelor tehnologice. Turkish Aerospace Industries (TAI) a purtat discuții cu Rolls-Royce pentru coproducția de motoare, dar fără rezultate concrete.
Spunem că este un demers ambiţios, deoarece programul militar pentru realizarea TF-X are la activ mai multe întârzieri. O machetă în mărime naturală a avionului de luptă a fost prezentată la Salonul aeronautic de la Paris în 2019, președintele și directorul general al TUSAS, Temel Kotil, a declarat atunci că obiectivul Turciei era de a realiza un prim zbor cu prototipul în 2025. În același timp, se spera ca primele aeronave de acest tip să intre în dotarea Forţelor Aeriene Turce încă din anul 2028.
Importanţa programului TF-X pentru Forțele Aeriene Turce
Proiectul TAI TF-X, pe care Turcia își propune să îl dezvolte ca avion de luptă de generația a V-a , a fost lansat la 5 august 2016. Ankara a planificat inițial ca aeronava să efectueze primul zbor în 2026. Cu toate acestea, Turcia face progrese rapide și acum spune că primul zbor va fi la sfârșitul anului 2023.
Se știe că 3 prototipuri MMU Block 0 și 1 MMU Block I vor fi produse de TAI. Producția a 3 prototipuri MMU Block 0 este planificată să fie finalizată până la sfârșitul anului 2026. Din 2029, se urmărește începerea activității de producție a configurației MMU Block I și livrarea a 10 A/C MMU Block I către Forțele Aeriene Turce.
TF-X este un avion de luptă de generația a V-a, ce se doreşte a avea caracteristici similare cu F-35 Lightning II de la Lockheed Martin. Programul TF-X a fost dezvoltat cu scopul de a înlocui avioanelor F-16C/D, începând cu anul 2030. Din câte se ştie până la acesta oră, Turcia ar dori pentru forţele sale aeriene între 100-150 de aeronave TF-X, pe care să le menţină operaţionale până la începutul anului 2070. Cel puţin așa se prezintă lucrurile pe hârtie, dar vom vedea câte dintre acestea vor deveni şi realitate.
În iulie 2019, Washingtonul a exclus Turcia din programul F-35 Joint Strike Fighter condus de SUA, ca răspuns la decizia Ankarei de a achiziționa și implementa sistemul rusesc de apărare antirachetă S-400.
De atunci, Turcia a acordat o importanţă mai mare derulării programului TF-X. Guvernul de la Ankara a alocat încă 1,3 miliarde de dolari pentru Faza 1 a programului TF-X. Un total de 6.000 de ingineri lucrează la acest program, iar Turkish Aerospace Industries (TAI) a declarat că va construi în curând primul hangar, destina să găzduiască acesta aeronava.
Turcii au dezvăluit în sfârșit testarea noului avion de vânătoare TF-X pentru a înlocui F-16-Prezentare video
The TAI TF-X (Turkish Fighter) is a stealth twin-engine all-weather air superiority fighter in development by Turkish Aerospace Industries (TAI) and BAE Systems as its sub-contractor. The aircraft is planned to replace F-16 Fighting Falcons of the Turkish Air Force and to be exported to foreign nations. TAI CEO Temel Kotil stated that the TF-X will be unveiled by March 23, 2023 and make its maiden flight by 2025.
Slovacia extinde donația și trimite Ucrainei, la pachet cu cele 13 Mig-29, sisteme antiaeriene KUB
MiG-29 slovac. Foto: Ministerul Apărării din Bratislava
La numai câteva ore după ce Guvernului Slovaciei a aprobat livrarea către Ucraina a avioanelor de vânătoare de tip MiG-29 retrase din dotarea Forțelor Aeriene, pe 17.03.2023, părțile au mai făcut încă un pas în această direcție.
Astfel, ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, și ambasadorul Ucrainei la Bratislava, Myroslav Kastran, au semnat un acord interguvernamental între cele două state. Potrivit documentului, partea slovacă va dona Ucrainei 13 avioane de vânătoare MiG-29 și componente ale unui sistem de apărare antiaeriană de tip Kub.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului slovac al Apărării, Martina Kakascíkova, a declarat pentru agenția de presă TASR că Slovacia donează Ucrainei 13 avioane de vânătoare MiG-29 și două instalații de lansare ale sistemului de rachete antiaeriene Kub. De asemenea, livrările către partea ucraineană vor mai include un sistem de dirijare, piese de schimb și rachete.
“Slovacia a trimis astăzi un semnal clar că se află de partea corectă a istoriei. Cea mai mare valoare este viața umană și de aceea cred că, datorită tehnicii militare slovace, aceste valori vor fi protejate cât mai bine”, a declarat Nad.
Potrivit lui Kakascíkova, acordul încheiat între Guvernul Republicii Slovace și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind donarea de echipamente militare corespunde intereselor de politică externă ale Slovaciei. “Acesta este întocmit în conformitate cu ordinea juridică a Republicii Slovace, principiile generale ale dreptului internațional, precum și obligațiile Republicii Slovace care decurg din alte documente internaționale”, a subliniat reprezentanta Ministerului slovac al Apărării.
Reamintim că Slovacia și Polonia sunt primele state NATO care vor trimite avioane de luptă în Ucraina. Astfel, Polonia va livra Ucrainei în zilele următoare primele patru avioane de vânătoare de tip MiG-29
Sursa: teraz.sk.
Slovacia a mai trimis Ucrainei sistemul S-300 și obuziere tip Zuzana-2
Foto: S-300
Trebuie precizat faptul că Slovacia a transferat deja Ucrainei sisteme de rachete antiaeriene S-300 S și sisteme de artilerie autopropulsate de tip Zuzana-2.
Piesele de artilerie au calibrul de 155 de milimetri, care este folosit de artileria din statele membre NATO.
Tunurile autopropulsate Zuzana-2 sunt produse de societatea Konstrukta-Defence. Acestea sunt amplasate pe noul șasiu Tatra de tip T 815-7. Turela istalațiilor are nivelul 3 de protecție conform standardului STANAG 4569, adică rezistă la lovitura unui proiectil de 155 de milimetri la o distanță de 60 de metri. Bătaia instalațiilor este de 41 de kilometri.
Nou atac cu drone iraniene asupra Ucrainei, în noaptea de vineri. Alerta aeriană, activă pentru partea de est a țării În seara zilei de vineri, 17 martie, a fost anunțată o alertă aeriană într-o serie de regiuni de est și nord ale Ucrainei .
Potrivit unor canale Telegram, dronele de tip Shahed au fost lansate de ruși ”din direcția Primorsko-Akhtarsk a Teritoriului Krasnodar”, zonă aflată la est de strâmtoarea Kerci.
Administrația militară a regiunii Kiev a avertizat despre amenințarea atacurilor cu drone.
“Regiunea Kiev! Amenințare cu atacul cu drone. Facem apel la rezidenți să rămână în locuri sigure până la sfârșitul semnalului de “alerta aeriană”. Aveți grijă de voi și de cei dragi!” – a declarat Administrația Militară Regională Kiev.
Oficialii ucraineni confirmă că apărarea aeriană operează în regiune și cer populației să păstreze embargoul informațional și să nu distribuie pe rețelele de socializare activitatea apărării aeriene și consecințele loviturilor inamice.
Potrivit UPravda, canalele Telegram raportează despre activitatea apărării aeriene în regiunile Cernihiv și Kiev. De asemenea, alerta aeriană a început în regiunile Zaporijia (20:44) și Dnipropetrovsk (20:59).
De la ora 21:20, a fost anunțată o alertă aeriană și în regiunile Poltava, Harkov, Cernihiv, în capitala Kiev și regiunea Kiev. La 21:39 – și în Jîtomîr.
Șeful Biroului Președintelui, Andri Yermak, a mai scris în Telegram: “Balalaikele sunt doborâte de forțele de apărare aeriană. Dar nu ignorați alarma”.
Nu sunt informații cu privire la iminența un nou val de atacuri cu rachete. În ultima perioadă, se pare că Federația Rusă a folosit dronele iraniene pe post de ”momeli”, pentru a încerca să repereze punctele din care lovește apărarea antiaeriană ucraineană
Victoria lui Trump în 2024 ar putea echivala cu înfrângerea Ucrainei? Fost șef NATO: Mă tem de o catastrofă geopolitică
Foto: White House
Anders Fogh Rasmussen, fostul șef al Alianței Nord Atlantice are o viziune sumbră cu privire la rolul lui Trump în războiul dus de Rusia în Ucraina.
Deși pe termen lung îl vede pe Trump în tabăra pierzătorilor, fostul înalt oficial NATO crede că Trump nu și-a spus ultimul cuvânt pe scena politică internațională, relatează Politico.
Trebuie spus că Anders Fogh Rasmussen este unul dintre cei mai importanți consilieri ai guvernului de la Kiev și încearcă din această poziție să determine decidenții de la Washington și din capitalele europene să furnizeze Armatei ucrainene arme mai multe și mai performante pentru ca Ucraina să poată învinge Rusia.
Poate părea contraintuitiv să ne temem mai mult de candidatura lui Trump decât de revenirea lui la putere, dar Rasmussen se teme de ce e mai rău în cazul unei candidaturi din partea lui Trump – simpla participare a fostului președinte american ar putea sabota războiul din Ucraina, crede Anders Fogh Rasmussen.
Foto: Donald Trump
Câștigând alegerile primare republicane pentru președinția SUA, Trump ar putea spulbera frontul bipartizan în favoarea Ucrainei, se teme Rasmussen.
De altfel, Trump a fost direct cu privire la opiniile sale despre invazia Rusiei, lăudându-l pe Putin în primele zile ale războiului, pe care îl consideră un strateg inteligent și sugerând recent că Ucraina ar fi trebuit să cedeze invadatorului „teritoriile de limbă rusă”.
Rasmussen spune că politica lui Trump referitor la Ucraina ar echivala cu recunoașterea pretențiilor Rusiei.
„Eu numesc o catastrofă geopolitică dacă Trump ar fi nominalizat, pentru că în campanie influența lui ar fi distructivă”, spune Rasmussen.
Practic, Trump ar ”contamina” cu ideile sale o parte mult mai mare din electorat și ar face mai dificilă asigurarea sprijinului Congresului pentru război.
Deja sondajele de opinie arată „o slăbire a sprijinului pentru Ucraina” în Statele Unite.
Iar numirea lui Trump ar putea accelera acest lucru, susține Rasmussen.
„Sper cu adevărat că republicanii vor acționa concertat”, spune el. „Sper, aș spune nu numai dintr-o perspectivă europeană, ci și dintr-o perspectivă globală, că republicanii vor nominaliza un candidat care este mult mai atașat de conducerea globală americană decât Trump și trumpiștii”.
Cine ar putea fi o variantă la Trump
Donald Trump și vicepreședintele SUA, Mike Pence
Există doar câțiva candidați cu șanse reale la cursa republicană care se potrivesc acestei descrieri.
Cel mai promițător ar putea fi Mike Pence, fostul vicepreședinte care se poziționează pentru un sprijin masiv pentru Ucraina și a denunțat „apologeții” Rusiei în propriul său partid.
Nikki Haley, fostul ambasador al Națiunilor Unite, a susținut acordarea armelor de care are nevoie Ucrainei și descrie războiul Ucrainei ca pe o luptă pentru libertate.
Principalul rival republican al lui Trump, guvernatorul Ron DeSantis al Floridei, are aceleași idei trumpiste în privința Ucrainei, denunțând ceea ce el numește „politica de cec în alb” a lui Biden de ajutor militar și spunând că soarta regiunilor de graniță ale Ucrainei nu ar trebui să fie o preocupare primordială a SUA. DeSantis a descris războiul sălbatic de agresiune al Rusiei drept o „dispută teritorială”.
Însă Partidului Republican nu îi lipsesc susținătorii pentru Ucraina. Sunt o mulțime, scrie Politico, dar, la fel ca liderul minorității din Senat, Mitch McConnell, aceștia au avut tendința să fie mai puțin vocali când vine vorba de cheltuieli financiare și militare. Unul dintre susținătorii de neclintit ai Ucrainei, Mitch McConnell i-a asigurat pe liderii europeni la Conferința de Securitate de la München de luna trecută că liderii republicani apreciază o „alianță transatlantică solidă” – orice ar spune alte voci.
Totuși, există un decalaj pronunțat cu privire la Ucraina: un sondaj Gallup publicat în februarie, a constatat că 81% dintre democrați doreau ca Ucraina să-și recupereze teritoriile pierdute chiar și cu riscul de a prelungi războiul, față de 53% dintre republicani.
Doar 10% dintre democrați credeau că Statele Unite au făcut prea mult pentru a sprijini Ucraina, în timp ce aproape jumătate dintre republicani au considerat că sprijinul american a mers prea departe.
Evident, părerile electoratului sunt puternic influențate de discursul liderilor săi, aici Trump și acoliții săi având un rol cât se poate de pregnant.
Acestea sunt consecințele de a lăsa oameni precum Trump și Tucker Carlson, de la Fox News, care este cel mai caustic antagonist american al guvernului ucrainean, să devină cele mai puternice voci de dreapta în cea mai arzătoare problemă de securitate a momentului, mai scrie publicația americană.
Erdogan a acceptat aderarea Finlandei la NATO. Suedia mai aşteaptă
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat vineri că şi-a dat în cele din urmă acordul pentru aderarea Finlandei la NATO, parlamentul de la Ankara urmând să ratifice aderarea acestei ţări, nu însă şi pe cea a Suediei, transmite Agerpres.
“Am decis să lansăm în parlamentul nostru procesul de aderare a Finlandei la NATO”, a declarat Erdogan după o întrevedere avută la Ankara cu preşedintele finalndez Sauli Niinisto. Preşedintele turc şi-a exprimat speranţa că votul parlamentului turc se va desfăşura înaintea alegerilor legislative din luna mai.
Cât despre Suedia, Erdogan a spus că va continua discuţiile cu aceasta asupra chestiunilor legate de terorism şi că ratificarea de către Turcia a intrării acestei ţări în Alianţă va depinde de măsurile luate de guvernul suedez.
Între timp, Ungaria, singura ţară membră NATO în afară de Turcia care nu a ratificat aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, a anunţat că va ratifica pe 27 martie aderarea Finlandei. Anunţul a fost făcut pe Facebook de Mate Kocsis, liderul grupului parlamentar al formaţiunii Fidesz a premierului Viktor Orban. În ce priveşte ratificarea aderării Suediei, parlamentul de la Budapesta o va vota “mai târziu”, a scris în mesajul său acelaşi politician ungar, fără alte detalii.
Primirea celor două ţări în Alianţă s-a lovit de veto-ul Turciei, care le-a acuzat că adăpostesc pe teritoriile lor “terorişti”, termen prin care Ankara desemnează în special membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
În urma negocierilor cu guvernul turc, Suedia şi Finlanda au semnat anul trecut cu acesta un memorandum prin care se angajează că vor considera PKK organizaţie teroristă. Aceste două ţări s-au angajat de asemenea să nu susţină diferitele grupări adversare ale Ankarei, printre care şi mişcare armată kurdă YPG din Siria.
Turcia a devenit între timp şi mai radicală împotriva primirii Suediei în Alianţă, după ce o grupare prokurdă a “executat” simbolic în ianuarie la Stockholm un manechin care-l înfăţişa pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, şi un membru al extremei drepte a ars un exemplar al Coranului în capitala suedeză.
NATO salută decizia Turciei
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat vineri decizia Turciei de a ratifica aderarea Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică şi a pledat pentru o ratificare a aderării Suediei “cât mai repede posibil”, informează AFP.
“Cel mai important lucru este ca Finlanda şi Suedia să devină rapid membri deplini ai NATO, şi nu să adere exact în acelaşi timp”, a explicat el într-o declaraţie publicată la scurt timp după anunţul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.
Forțele Aeriene Ucrainene au publicat primele imagini din timpul utilizarii sistemului de apărare aeriană NASAMS
Forțele Aeriene Ucrainene au publicat primele imagini din timpul unei utilizări a sistemului de apărare aeriană NASAMS, precizând că acesta este foarte eficient în interceptarea ţintelor aeriene.
Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene Ucrainene, Iuri Ignat, a detaliat modul în care funcționează sistemul de apărare aeriană NASAMS.
“Avantajul acestor sisteme occidentale este capacitatea de a lucra într-un singur câmp informațional, adică de a face schimb de informații în timp real”, a spus Iuri Igna, potrivit Militarnyi.
El a evaluat, de asemenea, eficiența complexelor din sistem pentru protejarea spațiului aerian ucrainean de atacurile cu rachete rusești.
“La început, puține rachete au fost doborâte, pentru că nu aveam acest tip de capacități. Au fost 20-30% de rachete care au fost doborâte. Procentul rachetelor doborâte a început să crească rapid atunci când am primit sisteme occidentale: cum ar fi NASAMS, Iris-T”, a rezumat purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene Ucrainene.
Ignat a subliniat că, deși eficiența sistemelor este ridicată, acestea nu pot proteja complet spațiul aerian ucrainean:
“SAM-urile (surface-to-air missile) cu rază medie de acțiune existente în Ucraina nu pot acoperi fizic întreaga țară, ele acoperă zone strategice importante, elemente de infrastructură critice, iar locul lor este schimbat continuu. În prezent, avem o gamă diversă de sisteme de apărare aeriană de fabricație sovietică și occidentala pe care le operează forțele armate. Dar asta nu este suficient. [Pentru că] Țara noastră este mare, una dintre cele mai mari din Europa”, a ţinut să precizeze oficialul ucrainean.
În prezent, există două sisteme de rachete antiaeriene NASAMS în dotarea Forțelor Aeriene Ucrainene. Alte șase complexe au fost comandate de Statele Unite în cadrul asistenței militare de securitate pentru Ucraina, iar un astfe de sistem a fost promis şi de Canada. De asemenea, Norvegia a anunțat recent că intenționează să transfere Ucrainei două baterii ale acestui sistem de apărare antiaeriană.
Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Forțelor Aeriene Ucrainene a publicat, de asemenea, prima fotografie cu o unitate de lansare a sistemului de rachete antiaeriene NASAMS.
Se știe că sistemele NASAMS primite de Ucraina nu provin din inventarul armatei americane, ci au fost achiziţionate direct de la producător. Se poate presupune că acestea făceau parte dintr-o comandă destinată unei alte ţări.
Potrivit directorului general al Raytheon Technologies, Greg Hayes, Statele Unite cooperează cu țările din Orientul Mijlociu pentru a primi sistemele NASAMS într-un timp scurt. Prin urmare, nu poate fi exclus că exact unul dintre aceste sisteme să fie în fotografia prezentată de Iuri Ignat, deoarece nuanţa vopselei corespunde culorii camuflajului unei armate din Oreintul Mijlociu.
Potrivit lui Hayes, scopul a fost să trimită un sistem comandat de o altă țară în Ucraina într-un timp relativ scurt: între trei și șase luni. Apoi, SUA vor mai îndeplini comenzi în următoarele 24 de luni.
Hayes a precizat că NASAMS are nevoie de doi ani pentru a fi construit, din cauza timpului necesar pentru procurarea componentelor electronice și a motoarelor de rachetă. Se știe că un astfel de complex americano-norvegian se află în serviciul Omanului. Kuweitu și Qatarul au făcut deja comenzi și așteaptă să primeasa NASAMS.
MOMENTUL DE MARINARIE
Remember
Dragoare 22.02.2002– In urma cu mai bine de 20 ani!
Sextantul utilizat în misiunile spațiale-Autor: Vasile Chirila
Am elaborat acest capitol documentându-mă din următoarele surse: extrase din planurile de zbor și rapoartele de misiune Apollo, autobiografii ale astronauților și mai ales din cartea Digital Apollo de David A. Mindell.
Un sextant oferă posibilitatea de a efectua observații la aștri și de a estima poziția vehiculului în timpul pierderii comunicațiilor sau a altor situații neprevăzute. Simplitatea și independența față de sistemele primare de energie îl fac util ca rezervă de urgență, de supraviețuire, pentru a confirma poziția. În perioada decembrie 1968 – decembrie 1972, un total de nouă nave spațiale Apollo au transportat echipaje umane departe de Pământ, către un alt corp ceresc.
Nu poți să lansezi pur și simplu o rachetă către Lună și să te aștepți ca aceasta să ajungă acolo. Știind că navigația estimată nu este foarte precisă pentru că nu se apreciază corect unele variabile precum vântul, curentul marin, sau erorile de direcție, marinarii își verifică poziția cu sextantul folosind Soarele, Luna, planetele sau stelele. Atunci când o navă spațială navighează de la Pământ la Lună, ea întâlnește diferențe de gravitație, iar pornirile motorului rachetei pentru corectarea traiectoriei sunt rareori optime, astfel încât erorile fac parte din proces.
Pe o navă ai nevoie de o busolă, de un loch și de un ceas pentru a calcula timpul, viteza și distanța parcursă pe baza cărora prin procedee de navigație estimată să-ți determini locul pornind de la o poziție fixă stabilită anterior. Marinarii determină punctul navei din oră în oră, cunoscând viteza, timpul de navigație și direcția față de punctul de plecare. Călătorind spre Lună, procesul este similar, dar în trei dimensiuni și, de asemenea, de mii de ori mai rapid și cu instrumente mai sofisticate. În loc de un compas magnetic /giroscopic, astronauții s-au bazat pe un modul inerțial pentru a ține direcția. În loc de un loch, accelerometrele urmăreau fiecare modificare a vitezei. În loc de cronometru la precizie de secundă, ceasul atomic la precizie de o milionime de secundă.
În locul derivei de vânt sau de curent, gravitația variabilă produce schimbări asupra drumului navei spațiale. Dar altfel, situația astronauților era suficient de asemănătoare cu cea a marinarilor pentru a utiliza o tehnologie similară, ceea ce înseamnă că, în locul unuisextant nautic, astronauții au folosit un sextant spațial.Un dispozitiv antic a fost implementat, astfel, la bordul modulelor de comandă (MC) și lunare (ML) pentru a ajuta la ghidare, control și navigare. În timpul erei Apollo, navigația stelară a fost integrată în computerul digital și perfecționată prin utilizarea unui sextant. Misiunile Gemini din 1965-1966 au fost primele care au folosit sextantul pe o nava spațială. În urma acestei demonstrații tehnologice inițiale, proiectanții Apollo au conceput un sextant ca rezervă de navigație. James Lovell, pe Apollo 8, în 1968, a fost prima persoană care a demonstrat că sextantul putea fi utilizat pentru a naviga în spațiu. În acel moment existau, evident,o serie de necunoscute pentru a naviga în siguranță de la Pământ la Lună. Zborurile timpurii ale sondelor spațiale fără pilot din seria Pioneer au dezvăluit că micile erori care apar în momentul opririi unei rachete produc erori mari asupra traiectoriei finale.
MIT (Massachusetts Institute of Technology), care avea experiență în sistemele inerțiale pentru rachete balistice de pe submarine și aeronave a primit unul dintre primele contracte pentru sistemul GNC (ghidare, navigare și control) pentru care au primit următoarele cerințe: „să efectueze facil măsurători de navigație în timpul călătoriei circumlunare, astfel încât să actualizeze și să îmbunătățească optim elementele de poziție și de mișcare (drumul și viteza navei spațiale)”. Sistemul era în primul rând inerțial, dar pentru a corecta deriva, avea „un sextant spațial pentru a efectua măsurători periodice ale unghiului de navigație între perechi de obiecte cerești: Soarele, Luna, planetele apropiate sau stelele selectate.”
De o deosebită importanță pentru navigația inerțială au fost efectele variabile ale câmpului gravitațional marcate de schimbarea proximității față dePământ sau Lună și din cauza naturii anormale a gravitației Lunii.
Nava spațială Apollo conținea un sistem de ghidare și navigație și control (GNC) care a permis echipajului său să navigheze de pe orbita Pământului către Lună și înapoi. Prescurtarea GNC provine de la ghidare, navigare și control. Ghidarea (G) stabilește ce schimbări de viteză sunt necesare pentru ca nava spațială să meargă acolo unde trebuie, navigare(N) răspunde la întrebarea „unde suntem?” și controlul (C) se referă la operarea motorului pentru a conduce nava spațială acolo unde trebuie să ajungă. Componentele GNC luate împreună l-au dus pe Apollo pe Lună.
Sistemul GNC a constat din trei părți principale: o unitate de măsurare inerțială (IMU), care conținea giroscoape și accelerometre care stabileau o poziție și o altitudine de bază, o unitate optică (inclusiv un sextant) care a permis astronauților să actualizeze setările IMU pe baza observărilor la stele și planete și un computer digital (AGC). Unitatea de navigație a fost plasată în compartimentul inferior al modulului de comandă pentru stabilitate și pentru a nu fi expus la vibrații. În modulul de comandă Apollo, în partea opusă față de trapă, erau încorporate două telescoape Sextantul spațial. Vedere. Ocularele care se văd în prima imagine sunt ale sextantului modulului de comandă, având dimensiunile 45,7 x 40,6 cm, figura a doua prezentând elementele vizibile la exteriorul modulului.
AGC este un calculator digital produs pentru programul Apollo, care a fost instalat la bordul fiecărui Modul de comandă Apollo (MC) și la Modulul lunar Apollo (ML). El a furnizat interfața pentru îndrumare, navigare și control al navei spațiale și avea următoarele programe de navigație: P22 pentru determinarea coordonatelor de localizare a MC pe suprafața lunară folosind sextantul în timpul trecerilor orbitale peste zona de aselenizare, P23 pentru verificări ale poziției și traiectoriei navei utilizând sextantul și P52 pentru alinierea platformei de navigație prin calibrări și realinieri ale navei spațiale, rezultate din observații cu sextantul la stele.
Navele spațiale Apollo au navigat în principal utilizând sistemul radio pentru a furniza informații despre poziție și viteză.
Pe măsură ce navele spațiale se îndepărtau de Pământ și se apropiau de Lună traiectoriile lor puteau fi stabilite pe baza unghiurilor măsurate cu sextantul între Pământ sau Lună și una din stelele selectate. Sextantul era similar cu clasicul sextant naval prin faptul că avea două linii de vizare: fixă și mobilă. Dispozitivul fix viza un reper de pe Pământ, cum ar fi Golful San Francisco; când un astfel de reper nu era disponibil, nava spațială viza un punct de pe conturul Pământului sau a Lunii luminate de Soare. A doua linie de vizare era cea stelară, care putea fi deplasată până la 67 de grade față de linia de vizare fixă. Prin alinierea imaginilor a două obiecte, folosind ambele linii de vizare, a fost posibil să se măsoare cu precizie unghiul dintre ele. Dispozitivul a fost utilizat în mod repetat pe tot parcursul programului Apollo, în multe faze ale misiunilor, inclusiv la reintrarea în atmosferă.
Apollo a fost proiectat la apogeul Războiului Rece și exista temerea reală că transmisiunile sale ar putea fi blocate de URSS. Deși acum această gândire poate părea greșită, merită să ne amintim că misiunile spațiale au avut loc chiar atunci când aceste preocupări erau luate foarte în serios. Totuși, zborul spațial s-a dovedit a fi deasupra Războiului Rece, și la propriu și la figurat, iar natura competitivă a „Cursei Spațiale” nu s-a transformat niciodată în agresiune. Sextantul Apollo a fost utilizat pe orbita Pământului și pe orbita lunară, precum și pe drumul dus- întors. Instrumentul a combinat două dispozitive optice separate, care au funcționat împreună ca un sextant. Deși nu arăta ca un sextant tradițional, el a funcționat într-un mod similar. Sextantul Apollo a îndeplinit rolul unui dispozitiv care să ajute alinierea și să limiteze deriva sistemului inerțial. Existau două instrumente optice separate în sistemul de ghidare și navigație, iar acestea erau folosite de echipaj pentru a naviga după stele cu ajutorul reperelor de pe Pământ sau de pe Lună, oferind echipajului mijloacele de a naviga independent de controlul misiunii de la sol o măsură importantă de siguranță în cazul pierderii comunicațiilor.
Aparatul consta din două telescoape: primul, un telescop de căutare cu câmp larg, fără posibilități de mărire, folosit pentru a localiza o stea sau o constelație în spațiu, iar al doilea, un telescop cu putere de mărire de 28 de ori, cu care s-a făcut citirea propriu-zisă. Una dintre axele telescoapelor era fixă, astfel încât procesul de orientare spre Pământ sau Lună consta în rotirea întregii nave spațiale până când astrul respectiv intra în câmpul vizual. Computerul Apollo (AGC) calcula poziția navei spațiale pe baza acestui unghi și a datelelor stocate în memoria sa. Astronautul viza două corpuri cerești (două stele, sau o stea și orizontul Pământului sau al Lunii), ajusta optica până când acestea erau aliniate și aduse în coincidență, apoi apăsa un buton care marca citirea instrumentului și ora. Pentru a determina cursul adecvat pentru nava spațială Apollo, ansamblul optic sextant împreună cu AGC a funcționat astfel:
- codul stelei se introducea în AGC prin intermediul tastaturii pentru a rula un program care actualiza unitatea de măsurare inerțială;
- codul apărea pe ecran, iar astronautul confirma numărul și apăsa „Enter” pentru a introduce codul în computerul de ghidare;
- calculatorul procesa informațiile pentru a determina poziția și orientarea navei spațiale spre steaua indicată;
- astronautul localiza steaua prin ansamblul optic și aducea imaginea stelei în corelație cu reperul sau orizontul din telescopul fix;
- când alinierea era efectuată, astronautul apăsa butonul „Mark”, care transmitea computerului să înregistreze unghiul dintre steaua respectivă și orizont și ora efectuării măsurătorii;
- repetând procedura cu a doua stea și, uneori, cu o a treia, computerul avea suficiente date pentru a determina poziția navei spațiale;
- odată ce operațiunea era finalizată, se cunoștea vectorul de stare sau poziția navei spațiale.
Apollo 7 a folosit P23 pe orbita Pământului, dar nu a obținut rezultate convingătoare, conform Raportului după misiune, pagina 5-98: „Au fost programate o serie de măsurători între orizontul Pământului și o stea, dar toate încercările de a efectua aceste observații nu au avut succes. Acest eșec a rezultat din incapacitatea echipajului de a defini un reper la orizont. Filtrul dicroic din linia de vizare a reperului nu a ajutat la definirea unui reper pentru observări repetabile. Posibilitatea de a observa stelele/reperele lunare a fost demonstrată folosind steaua Alphard și reperul lunar 5 (craterul Diophantus).”
Apollo 8 a fost prima misiune în care un echipaj umana navigat, pe nava spațială Saturn V, de la un corp ceresc la altul, a dus trei astronauți de pe Pământ pe o orbită în jurul Lunii și înapoi, în siguranță și a făcut celebra fotografie „Earthrise” care arată Pământul albastru ridicându- se deasupra unui orizont lunar sterp și neprimitor. Cu toate acestea, până în 1968, sistemul de navigație de la bord a evoluat de la un sistem condus de la sol la un sistem de rezervă folosit de astronauți, deși în etapele inițiale de planificare pentru Apollo această utilizare extinsă a echipamentelor nu a fost prevăzută. James Lovell, un om provenit de la marină,a fost principalul navigator pentru misiune, dar și ceilalți astronauți (Frank Borman și William Anders) au fost instruiți să folosească sistemul. Deși controlul misiunii a efectuat în mod normal toate calculele reale de navigație, a fost necesar să existe un membru al echipajului expert în navigație, astfel încât nava să se poată întoarce pe Pământ în cazul în care comunicațiile cu controlul misiunii ar fi fost întrerupte. Apollo8 a fost prima navă spațială care a intrat pe orbita lunară și a navigat măsurând cu sextantul unghiul dintre o stea și orizontul Pământului (sau al Lunii). James Lovell este unul dintre cei 24 de oameni care au zburat către Lună, primul dintre cei trei oameni care au zburat spre Lună de două ori și singurul care a zburat până acolo de două ori fără a aseleniza. A fost, de asemenea, prima persoană care a zburat în spațiu de patru ori.
Prima utilizare majoră a computerului Apollo AGC a venit odată cu zborul lui Apollo 8. A fost un test al sistemului computerizat proiectat de MIT, „să se determine dacă computerul de ghidare Apollo ar putea să ducă nava spațială către Lună și înapoi fără ajutorul asistenței de ghidare de pe Pământ”. În prima zi, în timp ce nava părăsea orbita Pământului, Lovell nu a putut să obțină observații precise pentru că era greu să distingi stelele printre bucățile de gheață și alte particule mici care înconjurau modulul de comandă, iar, pe de altă parte, pe măsură ce astronauții călătoreau spre Lună, nu erau niciodată în întuneric absolut; a doua zi însă a reușit să facă corecturi mult mai precise ale poziției navei. Deși astronauții au trecut printr-un antrenament extins pentru a învăța să recunoască un punct la orizont în care să poată reveni în mod constant, stabilirea bordului Pământului a fost dificilă din cauza atmosferei planetei. Corectarea derivei giroscopice a fost un proces relativ simplu care se desfășura astfel: astronautul introducea codul unei stele în computer; computerul manevra nava spațială până când steaua respectivă apărea în reticulul telescopului; măsura în care direcția la o stea era descentrată indica mărimea derivei; astronautul manipula optica până când steaua era centrată, apoi apăsa un buton și computerul realinia giroscoapele.
Iată un pasaj din raportul pentru misiunea Apollo 8:
„Navigația primară pentru aceste misiuni a fost făcută de la sol. Ca o măsură de rezervă și pentru etape ale misiunii(când nava spațială era în partea îndepărtă a Lunii) când urmărirea de la sol nu era posibilă, a fost utilizat un sistem de navigație inerțială la bord. Astronauții au folosit periodic un sextant pentru a măsura unghiul dintre o stea și orizontul Pământului sau Lunii, pentru a alinia sistemul inerțial și pentru a verifica acuratețea datelor de urmărire. Sextantul a funcționat ca variantă de rezervă pentru navigația Apollo; personalul de la sol a comparat rezultatele calculate cu cele obținute prin intermediul sextantului ca o variantă suplimentară. Pe orbita Pământului sau a Lunii, sextantul a fost folosit pentru a calcula altitudinea și poziția navei spațiale; în timp ce se afla în tranzit între Pământ și Lună, acesta a fost utilizat pentru a calcula altitudinea, poziția și viteza navei spațiale, care erau esențiale pentru corectarea precisă a cursului pentru a ajunge pe Lună și pentru a introduce corect nava spațială pe orbita lunară dorită” (sursanasa.gov).
Apollo 8 și-a început călătoria înapoi spre Pământ pe 25 decembrie, de Crăciun. Înainte de reintrarea în atmosferă, Lovell a făcut câteva observații de navigație. Manevrând modulul pentru a vizualiza diferite stele, a șters din greșeală o parte din memoria computerului, ceea ce a resetat unitatea de măsurare inerțială, aducând-o în starea de dinainte de decolare; IMU a pornit apoi propulsoarele pentru a „corecta” altitudinea modulului. O dată ce echipajul și-a dat seama de ce computerul a schimbat altitudinea modulului, au înțeles că va trebui să reintroducă datele pentru orientarea reală a modulului. În zece minute Lovell a aflat numerele potrivite, folosind propulsoarele pentru a alinia nava cu stelele Rigel și Sirius, și alte 15 minute pentru a introduce datele corectate în computer.
Șaisprezece luni mai târziu, în timpul misiunii Apollo 13, Lovell trebuia să efectueze o realiniere manuală similară în condiții mai critice după ce unitatea modulului inerțial trebuia oprită pentru a economisi energie. Apollo 8 a fost o misiune etalon pentru utilizarea unui sextant în spațiu, în timp ce astronauții navigau în oceanul spațial așa cum au făcut-o omologii lor pe mare, timp de secole. Având în vedere poziția și viteza calculate la bord, în concordanță strânsă cu ceea ce a fost calculat la sol, astronauții au avut încredere că vor trece în siguranță prin partea îndepărtată a Lunii. Aceasta a fost o preocupare reală, deoarece planurile misiunii le-au cerut să stabilească o orbită la doar 60 de mile marine distanță de partea îndepărtată a Lunii, când nu erau în contact radio cu controlul misiunii de pe Pământ. Dacă calculele lor ar fi fost greșite chiar cu câteva procente, ar fi putut intra pe un traiect de impact cu partea îndepărtată a Lunii, CM de la sol neputându-i ajuta. Sistemul a funcționat la fel de bine și la întoarcere, controlând pornirea motorului care a scos nava din orbita lunară și a introdus-o pe o traiectorie către Pământ, aliniind modulul de comandă la un unghi precis necesar pentru a intra în atmosfera Pământului.
Succesul Apollo 8 a pregătit scena pentru debarcarea cu succes a misiunii Apollo 11 în iulie 1969 și pentru misiunile ulterioare. În cartea „Digital Apollo”, David Mindell oferă detalii suplimentare cu privire la acest subiect. Apollo 8 a testat aceste proceduri și a demonstrat că Programul 23 funcționează cel mai bine la câteva ore după intrarea pe orbita trans-lunară sau cu câteva ore înainte de reintrare pe orbita Pământului. Sextantul navei spațiale a putut fi utilizat împreună cu computerul de navigație pentru a determina o corecție a poziției în timp ce se află pe orbita Pământului și o corecție a atitudinii atunci când era în drum spre Lună. Realinierea periodică a fost efectuată de 30 de ori cu sextantul, de fiecare dată folosind programul P52. Programul P23 este cel care folosește metoda de actualizare a poziției, măsurând cu sextantul unghiul dintre o stea și o poziție de pe Pământ sau de pe Lună. Acest program avea de fapt câteva moduri diferite: orizontul Pământului, reper de pe Pământ, orizontul lunar și reperul lunar. Așadar, se puteau da computerului coordonatele unui reper cunoscut de pe Pământ sau Lună sau putea utiliza și orizontul cel mai apropiat de steaua de navigație. Această ultimă metodă este cea care a fost utilizată cel mai mult, de obicei în timp ce se afla încă aproape de Pământ.
Concluziile din Raportul de misiune Apollo 11 evidențiază de două ori realinierile platformei cu programul P52. „Luna, fără atmosferă, când era luminată de Soare, avea repere vizuale clare și orizont. Pământul, pe de altă parte, avea majoritatea, dacă nu toate reperele sale ascunse de nori, iar orizontul luminat de Soare (din cauza razelor solare reflectate în atmosferă) este invizibil din spațiu și nu poate fi identificat niciun reper vizual distinct. Găsirea unui orizont precis la Pământ este important în faza de reintrare.
Apollo 13 a fost definit ca un eșec de succes pentru că,deși a ratat aselenizarea, a revenit înapoi pe Pământ în condiții de siguranță prin eforturile echipajului și ale personalului de la sol. Dar pentru a ajunge în poziția potrivită pentru asta și pentru a rămâne pe drumul spre casă, au fost nevoiți să navigheze după stele. Această sarcină a fost îngreunată de un nor mare de resturi din jurul navei spațiale, care a făcut dificilă identificarea aștrilor. Norocul lor a fost că James Lovell, comandantul misiunii, avea experiență în orientarea navei cu ajutorul stelelor pentru că mai făcuse asta înainte, în misiunea Apollo 8. Încă o dată, acesta a aliniat sextantul cu linia crepusculară și CM de la sol a transmis echipajului exact când să pornească propulsoarele pentru a se alinia. Din fericire, a fost ultima dată când procedura a trebuit să fie folosită, deoarece viitoarele misiuni Apollo s-au desfășurat fără incidente, dar nu a fost ultima dată când sextanții au fost folosiți în spațiu.
Sextantul spațial poate fi utilizat și ca simplu telescop atunci când este nevoie. În iulie 1969, Michael Collins a încercat, fără succes, să folosească sextantul Apollo 11 pentru a găsi modulul lunar, Vulturul, în Marea Liniștii după aselenizare. Eșecul său a rezultat probabil din faptul că Neil Armstrong a schimbat cu patru mile (șase kilometri) zona de aselenizare prevăzută. În noiembrie 1969, în timpul misiunii Apollo 12, Richard Gordon a putut folosi telescopul sextantului din modulul de comandă pentru a determina poziția modulului lunar Intrepid și a sondei Surveyor, după ce acestea au aselenizat pe Lună în Oceanul Furtunilor.
Sextantul folosit in misiuni Apollo-Prezentare video
Țările arabe ar sprijini reconstrucția Siriei dacă Bashar al-Assad acceptă prezența forțelor arabe și reducerea influenței Iranului
Oficiali arabi și europeni au anunțat că țările arabe, care s-au îndepărtat în timp de președintele sirian Bashar al-Assad, sunt dispuse să îi ofere acestuia un acord care ar restabili relațiile dintre Damasc și multe capitale din Orientul Mijlociu, în schimbul reducerii influenței Iranului în Siria.
În cadrul discuțiilor care inițial au fost conduse de Iordania, țările arabe au propus ajutoare de miliarde de dolari pentru reconstruirea Siriei după războiul civil de 12 ani și s-au angajat să facă presiuni asupra Statelor Unite și puterilor europene pentru a ridica sancțiunile împotriva guvernului lui Assad.
În schimb, Assad va trebui să coopereze cu opoziția politică, să accepte prezența forțelor arabe pentru a proteja refugiații care se întorc în Siria, să reprime traficul de droguri și să ceară Iranului să înceteze extinderea prezenței în țara sa.
Negocierile sunt încă într-un stadiu incipient, iar Assad nu și-a arătat niciun interes pentru reforma politică sau dorința de a primi forțe arabe și nici puterile occidentale nu au manifestat vreo înclinație să pună capăt sancțiunilor aspre pentru încălcările drepturilor omului în Siria.
Însă oficialii au subliniat că recentele cutremure devastatoare care au lovit Turcia și Siria și au provocat moartea a 6.000 de oameni în Siria, au dat un impuls discuțiilor, deoarece Assad încearcă să profite de catastrofa umanitară pentru a-și reduce izolarea, în timp ce sprijinul Arabiei Saudite a dat un impuls puternic discuțiilor.
În februarie, ministrul saudit de externe, prințul Faisal bin Farhan, a cerut încetarea status quo-ului în Siria pentru a permite un răspuns la criza umanitară. Arabia Saudită a acceptat recent să restabilească relațiile cu Iranul într-un acord negociat de China, semnalând că regatul este deschis unei schimbări de curs în alinierea geopolitică a regiunii.
Vecinii arabi reconstruiesc încet relațiile cu Siria după ce Assad, cu ajutorul Rusiei și Iranului, a respins o încercare de răsturnare a sa, iar guvernul său controlează astăzi cea mai mare parte a țării, cu excepția unei părți a teritoriului din nord-est deținut de către kurzi și a unei zone controlate de rebeli în provincia Idlib din nord-vestul țării.
Liga Arabă a suspendat calitatea de membru al Siriei în 2011 și a impus sancțiuni împotriva reprimării brutale a lui Assad a protestelor populare care au început în timpul revoltei din Primăvara Arabă și s-au transformat rapid în rezistență armată. Statele Unite și Europa au impus, de asemenea, sancțiuni dure guvernului sirian și companiilor legate de familia Assad.
Acum, potențiala reintegrare a Siriei în regiunea mai largă și reconstrucția ei se află pe agenda Summit-ului arab, programat pentru sfârșitul acestui an în Arabia Saudită.
Izolarea Siriei face mai mult rău în regiune
În timp ce mulți oficiali arabi încă îl disprețuiesc pe Assad și acțiunile sale, ei spun că politicile internaționale care izolează Siria se dovedesc contraproductive în timp, întărind influența Iranului în regiune.
În ultimele săptămâni, Iordania și Egiptul și-au trimis miniștrii de externe la Damasc în prima lor vizită diplomatică de la izbucnirea războiului civil în 2011. Emiratele Arabe Unite au făcut ca revenirea lui Assad în Liga Arabă să fie o prioritate. Președintele EAU, Mohammed bin Zayed al-Nahyan, l-a găzduit pe liderul sirian la Abu Dhabi anul trecut, iar companiile emirate testează apele de a face afaceri în Siria.
Potrivit unui oficial emirat, “este nevoie urgentă de a consolida rolul arab în Siria”, adăugând: “Căutarea unei soluții politice la criza de la Damasc trebuie accelerată pentru a evita revenirea terorismului și a extremismului, care s-au răspândit în timpul conflictul în curs din Siria”.
Sancțiunile occidentale și influența Iranului cântăresc greu în problema reconcilierii
Dar a convinge Statele Unite și Europa să ridice sancțiunile împotriva lui Assad și a partenerilor săi nu va fi ușor pentru țările arabe, chiar și pentru cele care sunt aliate ale Washingtonului.
Pe 20 februarie, Assad a zburat în Sultanatul Oman pentru a se întâlni cu sultanul Haitham bin Tariq. Oficialii europeni și din Golf au declarat că Assad a cerut presiuni asupra țărilor occidentale pentru ridicarea temporară a sancțiunilor în schimbul menținerii deschise a punctelor de trecere către zonele rebele.
Un oficial european și un consilier al guvernului sirian au spus că Assad i-a cerut sultanului să medieze o înțelegere între Arabia Saudită și Iran, pentru ca Teheranul să fie de acord ca Riadul să aibă o prezență economică în Siria.
Iranul lipsit de fonduri, forțat să întrerupă combustibilul și livrările medicale către Siria, a salutat până acum apropierea arabă, dar nu a arătat niciun semn că își va reduce prezența militară. Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanaani, a descris progresul dintre Siria și lumea arabă drept o “abordare realistă” și “un pas pozitiv către solidaritatea islamică”.
Assad se bucură de o oarecare influență în negocierile care solicită asistență financiară din partea țărilor arabe și pentru că Siria este principalul focar de producție și furnizare a drogului Captagon, care dă o dependență puternică. Acesta a devenit cel mai răspândit drog din Orientul Mijlociu, iar exporturile Siriei sunt estimate acum la aproximativ 10 miliarde de dolari. Wall Street Journal a relatat că Iordania a ridicat problema Captagon în contacte cu oficialii sirieni înainte de cutremurul devastator.
Coreea de Nord trage o rachetă intercontinentală în ziua vizitei lui Yoon în Japonia
LE FIGARO (Franţa), 16 martie 2023 – Joi, 16 martie, Coreea de Nord a lansat cel puțin o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) către Marea Japoniei, a anunțat Seulul, cu câteva ore înainte de o vizită la Tokyo a președintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol.
“Armata noastră a detectat o rachetă balistică cu rază lungă de acțiune trasă din zona Sunan din Phenian”, a declarat Statul Major interarme pentru AFP, precizând că este vorba despre un ICBM. Ministerul japonez al Apărării a confirmat, de asemenea, lansarea, indicând într-un tweet că, potrivit estimărilor sale, racheta “a căzut în afara zonei economice exclusive a Japoniei, la aproximativ 550 km est de Peninsula Coreeană”. Paza de coastă japoneză le-a cerut navelor care trec prin zonă să fie atente la eventuale resturi care vor fi vzute plutind pe mare. Aceasta este a treia demonstraţie de forță a Phenianului de duminică, de când Coreea de Sud și Statele Unite desfășoară cele mai mari exerciții militare comune din ultimii cinci ani, în această săptămână.
Președintele Yoon și premierul japonez Fumio Kishida urmează să se întâlnească joi la Tokyo pentru discuții, inclusiv despre programele nucleare și de rachete ale Phenianului. Summitul este primul din 12 ani între cele două puteri vecine, care încearcă să repare legăturile deteriorate de multă vreme de atrocitățile comise de Japonia în timpul celor 35 de ani de dominație colonială asupra Coreei (1910-1945).
“Coreea și Japonia trebuie să coopereze din ce în ce mai mult în această perioadă de crize multiple, pe măsură ce amenințările nucleare și cu rachete ale Coreei de Nord escaladează”, a declarat, miercuri, președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, într-un interviu acordat mai multor mass-media, inclusiv AFP. “Nu ne permitem să pierdem timpul ignorând relația tensionată dintre Coreea și Japonia. Cred că trebuie să punem capăt cercului vicios al ostilității reciproce și să lucrăm împreună pentru a apăra interesele comune ale celor două țări”, a adăugat el. Ambele țări își măresc în prezent cheltuielile pentru apărare și organizează în mod regulat exerciții militare comune.
Coreea de Nord a tras două rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, marți, și două rachete strategice de croazieră dintr-un submarin, duminică, cu câteva ore înainte de începerea exercițiilor SUA-Coreea de Sud. Denumite “Freedom Shield”, aceste exerciții au început luni și urmează să dureze zece zile. Armata sud-coreeană a mai dezvăluit la începutul lunii martie că forțele speciale ale Washingtonului și Seulului efectuează, de asemenea, manevre militare “Teak Knife”, care constau în simularea unor lovituri de precizie asupra facilităților cheie din Coreea de Nord. Exercițiile “Freedom Shield” se concentrează pe “schimbarea mediului de securitate” din cauza gresivității dublate a Coreei de Nord, au spus aliații. Coreea de Nord vede aceste exerciții ca pe niște repetiții pentru o invazie și promite în mod regulat acțiuni “zdrobitoare” ca răspuns la ele.
Pactul AUKUS: S-a mai făcut un pas către războiul dintre China şi Occident?
Aşa cum era de aşteptat, China a reacţionat cu furie faţă de Pactul de Securitate AUKUS, care reprezintă o cuprinzătoare alianţă de apărare şi securitate între Australia, Marea Britanie şi SUA în regiunea Indo-Pacific.
MILLIYET (Turcia), 16 martie 2023 – China a condamnat acordul încheiat între trei ţări, acord ale cărei detalii au fost prezentate luni, la SanDiego, SUA, susţinând că “ignoră temerile comunităţii internaţionale”, că “se îndreaptă către o direcţie periculoasă” şi că “generează un risc pentru o nouă cursă a înarmărilor şi proliferarea armelor nucleare.”
De la vizita mult discutată de vara trecută a preşedintei Congresului SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, pentru prima dată China foloseşte un limbaj atât de dur la adresa Occidentului.
China, care deţine cea mai mare armată şi înzestrare din lume, şi este cea mai populată ţară din lume, declară că se simte “înghesuită” în vestul regiunii Pacific de către SUA şi aliaţii lor.
De curând, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a anunţat creşterea accelerată a cheltuielilor în domeniul apărării şi că securitatea naţională va deveni în viitorii ani prioritatea conducerii ţării.
Ce a sperat, şi ce a găsit Occidentul?
Bine, dar cum s-a ajuns în acest punct? Lumea se îndreaptă în zona Pacificului către un conflict de dimensiuni catastrofice între China şi SUA şi aliaţii lor? Occidentul s-a înşelat în privinţa Chinei. De ani de zile, în ministerele de externe ale ţărilor occidentale, dominantă era supoziţia naivă că liberalismul economic din China va favoriza inevitabil o deschidere la nivelul societăţii şi va deschide calea libertăţilor politice.
În timp ce companiile multinaţionale ale Occidentului investeau în China şi standardul de viaţă a sutelor de milioane de cetăţeni creştea, în mod logic, şi Partidul Comunist Chinez (PCC) ar fi trebuit să relaxeze controlul asupra societăţii, ar fi trebuit să permită realizarea unor reforme democratice, nesemnificative, şi ar fi trebuit ca PCC să devină o parte a “ordinii mondiale unită pe baza dependenţei de reguli.” Însă lucrurile nu au evoluat în acest sens.
Da, China este un gigant economic, este o parte vitală a lanţului de aprovizionare mondial şi a devenit cel mai important partener comercial al numeroaselor ţări din cele patru colţuri ale lumii. Dar în loc să întregească această schimbare cu democraţia şi liberalismul politic, a intrat pe un drum care produce teamă atât guvernelor occidentale, cât şi ţărilor vecine, precum Japonia, Coreea de Sud şi Filipine.
China doreşte război?
Din punct de vedere militar, China este astăzi într-adevăr o forţă. În ultimii ani, Armata Populară de Eliberare a Chinei, atât din punct de vedere numeric, cât şi tehnologic, a făcut paşi uriaşi.
De exemplu, rachetele hipersonice Dong Feng, care pot lansa explozibili puternici sau focoase nucleare, pot atinge de 5 ori viteza sunetului.
Acest lucru ar trebui să dea de gândit SUA în ceea ce priveşte flota 7, aflată în baza militară de la Yokosuka, din Japonia, şi anume cât este de pregătită să riște o acţiune împotriva rachetelor chinezești.
Situaţia este identică şi în privinţa rachetelor balistice. China a lansat un program accelerat cu scopul de a tripla numărul de focoase pe care le deţine şi construiește în regiunile sale de vest, în secret, noi depozite de arme.
Dar nimic din toate acestea nu înseamnă că această ţară doreşte să intre în război. Şi China chiar nu vrea acest lucru.
Atunci când este vorba despre Taiwan, exercitarea de presiuni suficiente pentru ca această insulă să-şi plece capul în faţa puterii de la Beijing, fără fi nevoie de folosirea forţei, este metoda preferată.
Sursa: https://www.milliyet.com.tr/dunya/aukus-pakti-cin-bati-savasi-icin-bir-adim-daha-mi-atildi-6918091
La un an după „Schimbarea mare” a Germaniei, schimbarea politicii rămâne evazivă
Cu nouă zile înainte ca președintele rus Vladimir Putin să-și înceapă războiul de cucerire în Ucraina, cancelarul german Olaf Scholz a vizitat Moscova. El și-a rezumat întâlnirile repetând o frază făcută celebră de Egon Bahr, emisarul Germaniei de Vest la Moscova în anii 1970: „Fără Rusia, o ordine de pace în Europa nu este posibilă”.
Această linie a fost concepută atunci când Bahr a lansat planurile Germaniei pentru Ostpolitik sub conducerea cancelarului de atunci Willy Brandt. Tradusă de obicei prin „nouă politică estică”, Ostpolitik a dat prioritate acomodării politice și a prezentat sloganuri precum „schimbarea prin comerț”. A căutat să producă bunăvoință și colaborare, mai întâi cu Germania de Est și Uniunea Sovietică și mai târziu cu Federația Rusă.
Poate deloc surprinzător, această soluție a venit adesea pe cheltuiala directă a vecinilor mai puțin puternici ai Germaniei din Europa Centrală și de Est.
La doar câteva zile după invazia Rusiei, Scholz părea să respingă aproape cinci decenii de politică a Partidului Social Democrat. Într-o sesiune specială a Bundestag-ului, cancelarul a declarat „Zeitenwende” sau „schimbare mare”. Această schimbare ar inversa o jumătate de secol de reținere, a proclamat el, prin revizuirea unei Bundeswehr lipsită, trimiterea de arme Ucrainei și sfârșitul dependenței energetice a Germaniei de Rusia.
De asemenea, a implicat un pivot către preocupările democrațiilor emergente din Europa de Est, care au luptat mult timp sub degetul Moscovei. Cel mai recent, Scholz a prezentat decizia sa tardivă de a trimite tancuri ca fiind cea mai recentă dovadă a acestei revoluții. Odată cu Leopard 2 adăugat la o listă abundentă de materiale autorizate pentru efortul de război al Ucrainei, președintele american Joe Biden a declarat că Germania „a intensificat”.
În decurs de un an, Berlinul a renunțat la insistențele de a trimite singur căști, devenind al doilea furnizor de arme și muniții pentru a ajuta președintele ucrainean Vladimir Zelenskii. În timpul primei vizite a lui Scholz la Casa Albă de la invazie, care a avut loc săptămâna trecută, Biden a lăudat „sprijinul profund al Germaniei pentru Ucraina”.
Cu toate acestea, anumite realități incomode persistă.
În ciuda angajamentului retoric al cancelarului Scholz de a condamna acțiunile Rusiei, Germania trimite încă mai puțină asistență Ucrainei pe cap de locuitor decât țările care nu au puterea sa economică. Această realitate colorează statutul său lăudat de al doilea cel mai mare contributor la efortul de război al Ucrainei (dacă se numără contribuțiile sale prin Uniunea Europeană, precum și contribuțiile independente).
Cele 100 de miliarde de euro pe care Scholz a promis că le va cheltui pentru modernizarea militară rămân o iluzie. Noul ministru al Apărării al Germaniei, Boris Pistorius, a susținut recent că a moștenit o armată în stare mai proastă decât era înainte de angajamentul lui Scholz. Cu câteva săptămâni mai devreme, Eva Högl, comisar militar și aliat politic al lui Scholz, a insistat public că „ar fi nevoie de 300 de miliarde de euro pentru a face schimbări semnificative în Bundeswehr”.
La un an după discursul său de la Zeitenwende, cancelarul încă nu a îndeplinit schimbarea radicală pe care a promis-o. În schimb, pare să fie mai intenționat să aștepte când vine vorba de modificarea calculului strategic al Germaniei.
Având în vedere aceste circumstanțe, se pare că Ostpolitik este reambalată în liniște pentru o nouă eră, cu consecințe regretabile pentru țările din Europa Centrală și de Est.
O politică „Rusia în primul rând”.
Începând cu anii 1970, Brandt și strateg-ul său șef, Bahr, ambii din Partidul Social Democrat, au căutat să aducă oamenii din Blocul de Est mai aproape prin deschideri care au început odată cu recunoașterea statalității est-germane.
Politica pe care au avansat-o, Ostpolitik, a stârnit controverse încă de la început. Convingerea lui Brandt că „coexistența autentică este singura alternativă la războiul atomic și la sinuciderea universală” l-a determinat să respingă criticile occidentale la adresa represiunilor sovietice drept „eroism ersatz”. Dar dezbaterea asupra primei formulări a Ostpolitik rămâne o întrebare limitată în mare parte la trecutul Războiului Rece al Europei. Adevărata sa moștenire vine acum de la ceea ce istoricul Timothy Garton Ash se referă ca „al doilea treizeci de ani” ai politicii – epoca de la reunificarea Germaniei până la incursiunile Rusiei în 2022. În această perioadă, Ostpolitik a evoluat dintr-un mijloc de a atenua tensiunile Est-Vest. la un ansamblu de inițiative disjunse promovate sub stindardul relațiilor constructive cu Federația Rusă. Acum ar putea fi reînviat, servind drept cadru maleabil pentru interesele Berlinului. A vorbit cu foști oficiali care au fost activi în această perioadă dezvăluie de ce îi este atât de dificil pentru Berlin să se dezlegă cu adevărat de Moscova și să înceteze să-și neglijeze foștii supuși din blocul ex-sovietic. Deși acești oficiali provin din multe tradiții politice, toți subliniază rădăcinile istorice profunde ale tradiției Ostpolitik.
Unii oferă critici aprinse. Alții susțin că istoria a justificat politica, chiar și pe fondul conflictului în curs. Aceste apărări continue, în special, sugerează de ce Ostpolitik ar putea supraviețui invaziei Ucrainei.
Sursa: https://yorktowninstitute.org/a-year-after-germanys-sea-change-policy-change-remains-elusive/
Pe măsură ce China și Rusia se unesc, priviți India
Apropierea dintre Rusia și China s-a accelerat dramatic de când prima și-a suspendat participarea la noul tratat START. Înalt diplomat chinez Wang Yi sa întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin pentru a afirma relațiile înfloritoare dintre cele două țări și dorința lor reciprocă de a vedea o ordine internațională multipolară. Noul ministru de externe al Partidului Comunist din China, Qin Gang, a continuat spunând că instabilitatea globală de astăzi a crescut „nevoia de dezvoltare durabilă a relațiilor ruso-chineze”.
Mai îngrijorător, informațiile americane sugerează că Beijingul ia în considerare furnizarea de arme Moscovei pentru a-și ajuta efortul de război în Ucraina. Cum ar trebui să reacționeze Washingtonul la această serie de mișcări diplomatice? Ar trebui să îndrepte mai multă atenție către India.
În timp ce penetrarea comunicațiilor rusești și chineze ar trebui să rămână prioritatea strategică a Statelor Unite, urgența detașării Indiei de influența Kremlinului a crescut în ultimele săptămâni. Acest lucru se datorează naturii relației dintre Moscova și Beijing.
Politicienii și economiștii ruși sunt conștienți de faptul că apropierea unilaterală de China ar însemna acceptarea unui statut secundar, inferior. Acest lucru încalcă unul dintre principiile istorice cheie ale politicii externe a Rusiei: exploatarea geografiei unice a țării eurasiatice pentru a rămâne o superputere regională care își menține distanța atât față de Europa, cât și de Asia. Astfel, Rusia va dori să se alieze cu India pentru a-și diversifica exporturile și a se asigura că nu se limitează la a fi doar o fabrică pentru profitul chinez.
Unii ruși și-au exprimat deja alarma cu privire la implicațiile unității fără echivoc cu China. Dependența Moscovei de achiziția de energie și resurse naturale de către Beijing o transformă într-un „vasal” sau „colonie” a Chinei, se îngrijorează economistul Leonid Paidiev.
Vasily Astrov, economist la Institutul de Studii Economice Internaționale din Viena, explică că cooperarea cu China „a fost considerată ca o alternativă, un „plan B” – nu a fost subiectul unei alegeri conștiente și gândite… deoarece alternativa este izolarea. ”
Pe de o parte, Rusia știe că nu se poate lipsi de China, deoarece acest lucru ar lăsa-o abandonată pe scena globală. Pe de altă parte, îi este frică să nu devină un stat vasal. Pentru a scăpa de această dilemă, Moscova caută India.
Sursa: https://yorktowninstitute.org/as-china-and-russia-unite-look-to-india/
Norvegia vrea să-și înlocuiască elicopterele europene NH-90 cu MH-60 Sea Hawks americane
În iunie 2022, Ministerul Norvegian al Apărării a făcut un pas drastic, hotărând să-și retragă elicopterele NH-90 NFH [Nato Frigate Helicopter] cu efect imediat… și să le returneze industriașului, și anume consorțiului NHIndustries, cerând o rambursare de cinci miliarde coroane norvegiene [sau aproximativ 500 de milioane de euro la cursul de schimb de la acea vreme].
Oslo a comandat 14 NH-90 NFH în 2001 pentru misiuni legate de paza de coastă și războiul antisubmarin. Cu toate acestea, precizase Apărarea Norvegiană, doar opt au fost livrate „într-o configurație complet operațională” în 2022… cu o rată de disponibilitate foarte dezamăgitoare, deoarece aceste aeronave zburau doar 700 de ore pe an, în medie, față de cele 3900 de ore așteptate.
„Indiferent de câte ore lucrează tehnicienii noștri sau de câte piese comandăm, nu va fi niciodată posibil să facem NH90-urile compatibile cu cerințele forțelor noastre armate”, spunea la acea vreme Bjørn Arild Gram, ministrul norvegian al apărării.
La rândul ei, directorul Forsvarmateriell [FMA, echivalentul norvegian al DGA francez, nota editorului], Gro Jære, a subliniat că „mai multe încercări de a rezolva problemele NH-90”, în legătură cu NHIndustries, au fost s-a dovedit fără succes.
„La mai bine de douăzeci de ani de la semnarea contractului, încă nu avem elicoptere capabile să îndeplinească misiunile pentru care au fost achiziţionate, şi fără ca producătorul să ne poată prezenta soluţii realiste”, a deplâns ea. A ramas deci Ministerului Norvegian al Apararii să gaseasca rapid o solutie pentru inlocuirea NH-90-urilor NFH, intr-un moment in care capacitatea lor de razboi antisubmarin era nevoie mai mult ca niciodata, din cauza activitatii submarinelor.rusi.
„Vom lua în considerare câteva abordări alternative pentru a ne satisface nevoile operaționale, dar trebuie să fim pregătiți pentru faptul că nu vor exista soluții ușoare”, a spus Bjørn Arild Gram. În realitate, soluția nu a fost atât de greu de găsit: a fost suficient să imitem Australia care, pentru a-și înlocui NH-90 NFH [sau MH-90 Taïpan în nomenclatura australiană], a optat pentru MH-60 Sea Hawk, oferit de Producătorul american Sikorsky [filiala Lockheed-Martin, nota editorului]. Și asta tocmai a anunțat Oslo.
Într-adevăr, pe 14 martie, Ministerul Norvegian al Apărării și-a anunțat intenția de a procura șase MH-60 Sea Hawks pentru a înlocui NH-90-urile. Și pentru asta, el este gata să investească 12 miliarde de coroane norvegiene, sau mai mult de un miliard de euro. „În situația actuală de securitate, am depus mult efort pentru a găsi rapid o soluție. MH-60 Sea Hawk se bazează pe o tehnologie dovedită și este folosit de aliații apropiați”, a spus Gram.
Pentru a dezvolta expertiza tehnică și operațională și pentru a accelera astfel intrarea în serviciu a viitoarelor sale elicoptere, forțele aeriene norvegiene vor trimite „personal” în Danemarca, care are șapte MH-60R din 2019.
În plus, primele trei dispozitive vor să fie luate dintr-o comandă plasată de Marina SUA, asta pentru a le putea livra în 2025, celelalte să urmeze până în 2027. Cel puțin, asta speră Oslo… „Timpurile de livrare presupun că Norvegia ajunge la un acord cu autoritățile americane în vara anului 2023. Semnarea contractului necesită aprobarea Storting [parlamentului]. Alegerea elicopterelor maritime face parte din propunerea de investiții care îi va fi prezentată în sesiunea de primăvară”, a precizat într-adevăr Ministerul Apărării norvegian.
„Coridorul cerealelor” în Marea Neagră în septembrie 2022 – martie 2023. Noi momente importante
Considerăm indicatorul numărului mediu de nave care sosesc pe zi în cele 3 porturi ale regiunii Odesa în cadrul „Inițiativei pentru cereale Mării Negre” drept unul dintre indicatorii nivelului riscurilor militare în regiunea Mării Negre.
În septembrie 2022, a echivalat cu o medie de 5,9 nave pe zi; în octombrie – 5,1; în noiembrie 2022 – 3,3; în decembrie – 3,2 vase pe zi; în ianuarie 2023 – 2,8; în februarie – 2,5; 1-10 martie 2023 – 2,8 vase pe zi. Reducerea de la 5-6 la 2,5-3 a numărului de nave care pleacă zilnic prin „culoarul de cereale” din Bosfor este o politică conștientă a Rusiei, căreia nu-i place exportul de succes de cereale ucrainene și veniturile suplimentare corespunzătoare ale Bugetul ucrainean, care sunt îndreptate spre finanțarea războiului împotriva Federației Ruse.
Acordul Federației Ruse de a prelungi Inițiativa privind cerealele Mării Negre cu 60 de zile, în loc de 120, ca până acum, se datorează unui singur factor – termenul alegerilor prezidențiale și parlamentare din Turcia, care urmează să aibă loc pe 14 mai 2023. . Adică, Federația Rusă, ca și până acum, nu vrea să strice relațiile cu actualul președinte al Turciei, pentru care acesta este un proiect de conducere global de succes – cel puțin în timpul mandatului său.
Prin urmare, Federația Rusă demonstrează că, în cazul în care R. Erdogan pierde în fața candidatului opoziției, participarea Federației Ruse la inițiativa cerealelor poate fi anulată. Remarcăm că insistența reprezentanților Federației Ruse de a lega „inițiativa cerealelor” cu reluarea furnizării de amoniac rusesc prin conducta „Togliatti-Odesa” către portul Pivdenny trebuie înțeleasă astfel: acesta este dorința de a obține o încetare a focului pe prima linie în zona orașului Kupyansk, regiunea Harkov, lângă granița administrativă cu regiunea ocupată Luhansk.
În cele din urmă, pe fondul unei posibile scăderi a rolului de export al Ucrainei din cauza pierderii sau pagubelor grave cauzate de război suprafețelor cultivate ucrainene, Federația Rusă visează să-și sporească exporturile și să-și îmbunătățească locul în clasamentul principalilor exportatori de cereale.
Note importante și explicații:
La 22 iulie 2022, la Istanbul a fost lansată oficial o inițiativă privind transportul în siguranță al cerealelor și produselor alimentare din porturile Odesa, Chornomorsk și Pivdenny (participanți – Ucraina, Turcia, Națiunile Unite, Federația Rusă) pentru o perioadă de 120 de zile, adică până pe 22 noiembrie 2022. Prima navă cu produse agricole ucrainene a pornit din portul Odesa pe 1 august 2022.
Procedura de inspecție este determinată de documentul semnat la 22 iulie 2022 la Istanbul – „Inițiativa pentru transportul în siguranță al cerealelor și produselor alimentare din porturile ucrainene”, care precizează: „…Înainte de începerea operațiunii, va fi înființat un Centru Comun de Coordonare (CCC), care include reprezentanți ai părților și ai ONU. CCC asigură supravegherea și coordonarea generală a acestei inițiative. Fiecare parte și ONU va fi reprezentată în CCM de o persoană de rang înalt și numărul necesar de reprezentanți convenit.
A. Vor fi înființate echipe de inspecție în Turcia. Echipele de inspecție din Turcia vor fi formate din reprezentanți ai tuturor părților și ai ONU. Navele vor tranzita în porturile Ucrainei și vor intra în porturile Ucrainei conform programului aprobat de SCC, după inspecția navelor de către grupul de inspecție. Principala sarcină a echipelor de inspecție va fi să verifice absența mărfurilor și a personalului neautorizat la bordul navelor cu destinație sau care pleacă din porturile ucrainene.
D. Navele comerciale vor fi preînregistrate la SCC, cu datele lor verificate și porturile lor de încărcare confirmate, lucrând îndeaproape cu administrația portului. Supravegherea tehnică va fi efectuată în timpul trecerii navelor. Navele se vor deplasa de-a lungul coridorului maritim umanitar agreat de toate părțile. SCC va dezvolta și difuza un plan operațional și de comunicații detaliat, inclusiv identificarea porturilor sigure și a opțiunilor de îngrijire medicală. G. Toate navele comerciale care participă la această inițiativă sunt supuse inspecției de către o echipă de inspecție în porturile desemnate de Turcia la intrarea/ieșirea în/din strâmtoarea Turciei.
Scopul principal al acestui studiu, la fel ca și cele precedente, a fost stabilirea dinamicii indicatorului principal (în opinia noastră) care caracterizează activitatea „culoarului de cereale” – numărul mediu de nave care sosesc pe zi în cele 3 porturi din Regiunea Odesa în cadrul acestui acord. Rețineți că considerăm acest indicator ca fiind unul dintre indicatorii nivelului riscurilor militare în regiunea Mării Negre. Vom prezenta imediat rezultatele, care sunt destul de elocvente (vezi Diagrama 1).
Reducerea de la 5-6 la 2,5-3 a numărului de nave care pleacă zilnic prin „culoarul de cereale” din Bosfor este o politică conștientă a Rusiei, căreia nu-i place exportul de succes de cereale ucrainene și veniturile suplimentare corespunzătoare ale Bugetul ucrainean, care sunt îndreptate spre finanțarea războiului împotriva Federației Ruse.
Conform informațiilor noastre, acest lucru este implementat printr-un ordin direct de la Moscova către inspectorii ruși care lucrează ca parte a grupurilor comune de inspecție create în Turcia de la reprezentanți ai Ucrainei, Turciei, Rusiei și ONU, să nu inspecteze mai mult de 3-4 nave pe zi. în orice împrejurare.
Rezultatele generale ale monitorizării numărului de nave care sosesc în porturile ucrainene din regiunea Odesa de-a lungul coridorului cerealelor sunt prezentate în Diagrama 2.
Coloana roșie de pe diagramă evidențiază ziua de 29 octombrie 2022, când a avut loc un atac cu drone aeriene și maritime asupra navelor de război ale Flotei Ruse de la Marea Neagră în golfurile Sevastopol, în urma căruia mai multe nave au fost avariate. Reamintim că în aceeași zi, 29 octombrie 2022, Rusia a anunțat suspendarea participării sale la „acordul de cereale”. Totodată, Ministerul Apărării al Rusiei a susținut că motivul unui astfel de pas a fost „actul terorist comis la 29 octombrie împotriva navelor Flotei Mării Negre și (presupuse) navelor civile implicate în garantarea securității”. coridorul cerealelor”.
Toate acestea au fost 100% ficțiune, deoarece nici navele de război rusești, nici „navele civile” fictive nu au luat parte de fapt la ea.
În atacul din 29 octombrie, Federația Rusă a învinuit autoritățile ucrainene cu participarea experților din Marea Britanie. ONU a spus apoi că acordul rămâne în vigoare, iar inspectorii ONU vor continua să inspecteze navele. Turcia a declarat aceeași poziție, adică să continue munca chiar și fără participarea Federației Ruse. Și inspectorii ONU și Turcia au continuat cu adevărat să inspecteze navele și să le dea permisiunea de a continua mișcarea fără participarea reprezentantului Federației Ruse.
Deja pe 2 noiembrie 2022, președintele Turciei a anunțat că coridorul de cereale pentru exportul alimentelor ucrainene va începe să funcționeze de miercuri la prânz „cum era înainte”. La scurt timp după declarația președintelui Turciei, Ministerul Apărării al Federației Ruse a publicat un mesaj că Rusia își reia participarea la inițiativa cerealelor din Marea Neagră. Dar tocmai după aceea, în noiembrie 2022, numărul navelor care au primit permise de la Centrul Comun de Coordonare din Istanbul (JCC) pentru a opera zboruri către porturile ucrainene a fost redus de aproape 2 ori – de la 5 la 3 pe zi.
Nu este un secret pentru nimeni că Rusia a amenințat în mod repetat că se va retrage din inițiativa pentru cereale de la Marea Neagră, cerând modificări și preferințe pentru îngrășămintele sale minerale și cereale. În plus, încă din 19 septembrie 2022 a inhibat trecerea navelor cu cereale prin strâmtorile turcești.
De asemenea, Federația Rusă a declarat public că se opune „acordului de cereale” pentru următorul mandat, adică după 20 noiembrie 2022, dar și-a continuat totuși participarea fără opoziție semnificativă.
Particularitatea situației actuale este că Rusia și-a declarat până acum acordul de a prelungi „inițiativa cerealelor” nu pentru încă 120 de zile, ca până acum, ci doar pentru 60 de zile, adică până la 17 mai 2023 inclusiv.
În opinia noastră, acest lucru se explică doar printr-un singur factor: data alegerilor prezidențiale și parlamentare din Turcia, care ar trebui să aibă loc pe 14 mai 2023. Adică, Federația Rusă, ca și până acum, nu vrea să strice relațiile cu actualul președinte al Turciei, pentru care acesta este un proiect de conducere global de succes – cel puțin în timpul mandatului său.
Prin urmare, Federația Rusă demonstrează că, în cazul în care R. Erdogan pierde în fața candidatului opoziției, participarea Federației Ruse la inițiativa cerealelor poate fi anulată. Iată textul integral al comentariului oficial al Federației Ruse cu privire la această problemă (în limba originală):
Pentru a ilustra realitatea „pretențiilor” Rusiei, să ne oprim puțin mai detaliat pe tema conductei de amoniac Tolyatti-Odesa, care este prezentă încă din prima zi de negocieri privind exportul de cereale ucrainene.
Implicația reală a acestei cereri rusești este absolut clară: conducta intră pe teritoriul Ucrainei în zona orașului Kupyansk, regiunea Harkiv – de-a lungul liniei frontale dintre regiunile Harkov și Luhansk ocupate. Adică, reluarea pompării amoniacului prin această conductă necesită în mod clar o încetare a focului pe această parte a frontului. Autoritățile ucrainene nu sunt de acord cu acest lucru, realizând că poate crea un precedent nefavorabil de „armistiu parțial”.
În același timp, Rusia nu mai are nevoie cu adevărat de conducta Tolyatti-Odesa, deoarece Guvernul Federației Ruse a adoptat la 22 februarie 2023 Ordinul nr. 452-r, care a aprobat planul pentru construcția urgentă de către Tolyatyazot a primului terminal din Rusia pentru transbordarea amoniacului și a îngrășămintelor minerale pe Marea Neagră în portul Taman (teritoriul Krasnodar).
Construcția primei etape a portului cu o capacitate de 2 milioane de tone de amoniac va fi finalizată până la sfârșitul anului 2023. Acest terminal va înlocui conducta de amoniac „Togliatti – Odesa”, a cărei operare a fost blocată de Ucraina după începutul Marelui Război la 24 februarie 2022. * * * Tabelul 1. Baza de date a navelor care au trecut prin „coridorul cerealelor” către porturile regiunii Odesa în perioada august-decembrie 2022 / Baza de date a navelor care au trecut prin „coridorul cerealelor” către porturile regiunii Odesa în perioada august-decembrie 2022
Tabelul poate fi accesat la adresa: https://www.blackseanews.net/read/201507
Seymour Hersh în conversație. Despre sabotajul american al conductelor Nord Stream
Transcriere
Pe 6 martie, Seymour „Sy” Hersh a vorbit despre explozia Nord Stream din 26 septembrie 2022. El dezvăluie în substiva sa cum a fost rezultatul ca administrația de la Washington a autorizat ca explozibili C4 să fie plantați pe conducte în iunie sub acoperirea unei NATO. exercițiu în Marea Baltică și apoi le declanșează folosind un semnal de la o geamandură sonar aruncată la suprafață. Hersh discută despre sabotajul de la ONU, despre declinul brandului său de jurnalism în mass-media mainstream și nu numai!
Seymour Myron „Sy” Hersh este jurnalist de investigație și scriitor politic. A câștigat un Premiu Pulitzer pentru Reportaj Internațional în 1970 pentru că a dezvăluit masacrul My Lai și mușamalizarea. La New York Times a acoperit scandalul Watergate, bombardamentul secret al SUA asupra Cambodgiei și programul CIA privind spionajul intern. A scris unsprezece cărți și a câștigat, de asemenea, un record de cinci premii George Polk și două premii naționale pentru reviste.
„Când vorbesc despre două nave întunecate, vorbesc despre imagini, pulsuri electronice. Și vă pot spune că, într-o misiune ca aceasta – chiar am pus acea întrebare – open-source devine un mare atu, pentru că puteți inventa orice.
„Oamenii din comunitatea de informații, despre care știu, aceasta este – NSA, Agenția Națională de Securitate a fost implicată și în asta, misiunea de a construi – pentru a oferi președintelui opțiunea de a bombarda conductele. Ar fi putut recrea o forță operațională japoneză importantă care intrigă spre Hawaii, știi, pentru Pearl Harbor, știi. Ar fi putut crea orice și-au dorit în apă. Așa că, când începi să vorbești despre „Nu au putut urmări asta și nu au putut urmări asta”, pur și simplu ignoră posibilitatea că există oameni care știu exact ce face o inteligență open-source. Și mai degrabă decât să-l ignori, îl folosești ca parte a unei coperți. Bineînțeles că nu avea transponderul pornit, bineînțeles că nu a fost văzut, bineînțeles nava, dragatorul de mine norvegian din clasa Alta, orice ar fi fost – ar fi putut să zguduie pe o altă frecvență. Se pare că, când ți se dă un cod, cod detonant, trebuie să introduci codul. Dar puteți introduce orice cod în caz de urgență, nu trebuie să introduceți propriul cod. Ai putea falsifica, este atât de simplu.”
…
„Sunt în această afacere de 50 sau 60 de ani și nu am avut niciodată pe cineva care a vorbit cu mine să aibă vreodată probleme.”
…
„Știți, domnule președinte, când a mers la Kiev, a făcut o plimbare la mijlocul zilei. Și știi ce s-a întâmplat? Semnalul de alarmă de bombardament, sirenele care indicau că se apropie un bombardament rusesc, un atac rusesc – semnalul lor de avertizare, cred, am uitat. În al Doilea Război Mondial – nu știu cum l-au numit – știi, sirenele sunau. Și nu a sunat cu 10 zile înainte și – știu că pentru câteva zile după aceea nu a sunat. Dar când mergeau la plimbare, au venit semnalele de avertizare ale unui atac aerian iminent. Și știi ce spun? Eu zic, dacă aș fi fost reporter, aș fi spus Casei Albe: „Ați aranjat-o astfel încât să sune când mergea la miezul zilei în mijlocul Kievului, ca să poată arăta mai eroic?” Dar asta e ceea ce eu practic – asta este singura explicație pe care o am pentru asta. Pentru că nu a fost niciun raid aerian. Asa de, aici vin toate aceste sirene de raid aerian și presa scrie despre asta. Este uimitor.”
…
„Dacă aș avea ocazia să-i pun o întrebare domnului Biden… aș spune doar… „de ce nu testați comunitatea de informații americane pentru a face un studiu profund și a vă spune cine a făcut-o?” Pentru că monitorizăm totul, am putea afla cine a făcut-o. Ai putea să-l întrebi pe tipul care conduce serviciile de informații – pentru directorul de informații naționale – are acces la toate. Totul: ascuns, non-ascuns, semnale. CIA are o filială numită Direcția de Informații care face o treabă grozavă. Și un alt nivel inferior dacă aveți un grup în domeniu, cum era în Norvegia, la acel moment există/o unitate specială din CIA care – și o agenție care monitorizează chiar și apelurile telefonice locale pentru a se asigura că sunt încă ascunse, ei nu sunteți expuși. Sau vecinul cuiva spune că se întâmplă ceva amuzant, știi, peste drum. Bineînțeles că sunt pe o insulă, dar inca. De ce nu au pus această întrebare?”
…
„Ei bine, bineînțeles că vor dori să-l minimizeze pentru că, evident, știu ce sa întâmplat și nu pot recunoaște că știu. Întregul scop al – trebuie să știți din punct de vedere istoric, de pe vremea lui Kennedy a existat o cantitate enormă de îngrijorare a Americii în timpul Războiului Rece în zilele noastre de izolare – aceasta a fost marea teorie, izolarea – care conținea răspândirea malefica a comunismului sau a răspândirea comunismului rău. Și așa, ei au fost întotdeauna îngrijorați de rezervele enorme de gaz și petrol rusesc pe care le vindeau Europei de Vest chiar și atunci. Și conductele tocmai începeau să intre în Europa și erau multe lucruri care veneau prin Ucraina. Și au existat multe îngrijorări – formulate în mod constant, din nou și din nou – despre faptul că Rusia își armează gazul, gazul ieftin și petrolul pentru vânzare către Germania și Europa pentru a obține un efect de pârghie cu ele. Și poate a diminuat puterea NATO, a diminuat coeziunea. Europa de Vest nu are gaze sau petrol, ei primesc materii prime din altă parte.”
…
„La Stalingrad, ultimul Stalingrad, rușii au pierdut 2.400 de morți și răniți la fiecare patru ore și i-au bătut pe Germania, apoi pe naziști. Ei nu vor pierde acel război, nu vor câștiga acel război. Și așa, cred că până la toamnă asta a fost clar pentru toată lumea și cred că Biden și zelul lui de a menține războiul, pentru că i-a fost util din punct de vedere politic. Americani, ne iubim pe președinții noștri în război. Cred că în acel moment a ales să distrugă conducta, astfel încât cancelarul Scholz, care controlează – și asta e a doua conductă numită Nord Stream 2 – o controla – a închis-o la cererea noastră, a sancționat-o. Era plin de gaz, 750 de mile de gaz metan, de aceea a fost o revărsare atât de mare de gaz. Nu începuse încă să livreze, era doar înghețat. A avut șansa – sau șansa de a o dezgheța. Cred că Biden a decis să ia asta de la el. Și cred că, în cele din urmă, aceasta va fi marea problemă pentru Biden, mai ales poate iarna viitoare dacă va fi o iarnă proastă.”
…
„Politica distrugerii conductei de gaz, fie că este un act de război sau ce, dar a fost o palmă în fața Europei. Spunând, știi, „Dacă nu vei juca mingea cu mine și cu Ucraina –” spune președintele, „–Nu mă interesează ce se întâmplă acolo”. „Nu-mi pasă dacă va fi mai greu să-ți ții oamenii bogați și caldi”, practic asta a făcut el. Și acesta este adevăratul input al poveștii.”
…
„Parcă ceea ce aud de la oamenii care îmi scriu, care citesc lucruri din Substack și din alte locuri, este că au înțeles că acest tip de jurnalism a existat și a existat înainte. Pur și simplu nu vedeau suficient. Vreau să spun, am avut de fapt o poveste pe care New York Times a publicat-o pe pagina 1 timp de două zile în urmă cu aproximativ doi sau trei ani, când războiul afgan încă continua. Și au fost ocazii în care aganii împușcau un american, pentru că erau foarte supărați de ceea ce s-a întâmplat acolo. Armata afgană nu a fost mulțumită de controlul nostru total asupra majorității lucrurilor de acolo. Și așa, una dintre povești spunea că soldații afgani – citând surse anonime, vorbind despre surse anonime – că Kremlinul plătea recompense soldaților afgani care au ucis un GI american de serviciu în Afganistan. Și acea poveste a dispărut pentru că a fost o fraudă completă.
…
„Bănuiesc că ei cred că nu – știi, Tony Blinken, secretar de stat, nu s-ar duce la o întâlnire cu colegii săi din China din cauza unui balon… Balon meteorologic sau orice ar fi fost. Adică, un balon? A anulat o întâlnire pentru că a fost – sunt doar, știi… Sunt doar copii. Și aceasta este o afacere cu adevărat serioasă. Și îmi pare rău, că conducerea președintelui nu este acolo în această problemă.”
…
„Și așa, am venit la My Lai 10 ani mai târziu ca reporter de poliție și am lucrat pentru United Press, acoperind o Casa de Stat din Dakota de Sud, ceea ce a fost distractiv. Nu am fost niciodată acolo. Am petrecut iarna în Dakota de Sud. Și apoi am lucrat pentru AP din Chicago, unde m-am distrat de minune. Și apoi, la Washington, unde acoperisem Războiul. Acoperit Pentagonul. Și apoi, câțiva ani mai târziu, fac My Lai. Și am 11 ani de facultate. Nu cunosc oameni bogați. Și fac această poveste lipind două degete de povestea My Lai despre un masacru care a fost acoperit de toată lumea: Kissinger, Nixon, numiți-i. Și Westmoreland, care a condus războiul. Îi bag două degete în ochiul unui președinte în exercițiu, Richard Nixon. Și în multe țări din lume, aș fi fost într-un gulag pentru că am făcut asta. Nu aici.”