Sari la conținut

Simpozion

În suita de manifestări ocazionate de sărbătorirea Zilei Marinei Române, Forumul
Securității Maritime a organizat vineri, 5 august 2022, simpozionul on-line cu tema “ARE ROMÂNIA NEVOIE DE O STRATEGIE DE SECURITATE MARITIMĂ?”

Moderate de contraamiralul de flotilă (rtg) prof. univ. dr Marius HANGANU, lucrările
simpozionului au scos în evidență situația actuală economică și de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul dezvoltărilor similare la nivel UE, NATO și în mai multe state europene.
Au susținut prezentări contraamiralul de flotilă (rez.) dr. Ion CUSTURĂ, viceamiralul
(rtg) dr. Niculae VÂLSAN și CLC prof. univ. dr. Șerban BERESCU.
Contraamiralul de flotilă (rez.) dr. Ion CUSTURĂ a prezentat fundamentele teoretice ale securității maritime, iar viceamiralul (rtg) dr. Niculae VÂLSAN a adus în dezbatere securitatea maritimă la nivelul Uniunii Europene, ambii susținând necesitatea ca România, ca stat dunărean, cu ieșire la Marea Neagră și Oceanul Planetar, să dezvolte o strategie proprie de securitate maritimă.
În completare, CLC prof univ dr. Șerban BERESCU a prezentat perspectivele civile
ale unei strategii naționale de securitate maritimă, în contextul eforturilor în domeniu la nivelul Organizației Maritime Internaționale, al comunității transportatorilor maritimi și al facilităților portuare. Totodată, acesta a evidențiat eforturile comunității academice ale Universității Maritime Constanța, pentru întărirea securității cibernetice în domeniul maritim.
Concluzia unanimă a celor care au prezentat lucrări, a invitaților și audienței a fost
că România are nevoie de o strategie de securitate maritimă, ca o continuare firească a dezvoltărilor la nivel comunitar și aliat, că dezvoltarea unui astfel de document trebuie să aibă patronajul președintelui României, iar efortul trebuie să fie unul interdisciplinar și interagenții, cu participarea tuturor factorilor responsabili din domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.