Sari la conținut

Catre o asigurare a securității în regiunea Mării Negre

Catre o asigurare a securității în regiunea Mării Negre.Autor: Aurel POPA[1]

În ultimele trei decenii, Rusia a utilizat regiunea Mării Negre ca o zonă tampon împotriva Occidentului, menținând controlul asupra acesteia prin intermediul unor conflicte prelungite, precum cele din Transnistria, Nagorno-Karabah, Abhazia și Osetia de Sud. Aceste conflicte au fost menite să împiedice influența Occidentului în această regiune cheie.

Rusia și-a intensificat agresiunea, culminând cu anexarea Crimeii în 2014 prin intervenție militară. Această acțiune a reprezentat un punct de cotitură pentru NATO și Statele Unite, care au trebuit să reevalueze poziția lor în această regiune.

NATO a răspuns la această nouă provocare prin transformarea poziției sale de la una defensivă la una descurajatoare, extinzându-și capacitatea de reacție și consolidându-și operațiunile regionale în ceea ce privește logistica, personalul și tehnologia. Această nouă abordare a permis NATO să fie pregătită să acționeze rapid în cazul unor noi agresiuni rusești.

În același timp, Statele Unite au propus și au plasat în cele din urmă un scut antirachetă în România și Polonia, ceea ce a devenit un pilon important al securității regionale. Scutul antirachetă a fost conceput pentru a proteja Europa împotriva amenințărilor balistice din Orientul Mijlociu, dar și pentru a descuraja agresiunea rusă.

Cu toate acestea, unele țări europene s-au opus inițial instalării scutului antirachetă, invocând riscul de a inflama tensiunile cu Rusia. Acest lucru s-a schimbat însă în momentul în care agresiunea Rusiei a devenit clară și iminentă, iar țările europene au realizat că trebuie să coopereze cu Statele Unite și NATO pentru a-și proteja securitatea regională.

Ca un răspuns la creșterea amenințărilor din partea Rusiei, care a încălcat suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei prin anexarea Crimeii și prin susținerea rebelilor pro ruși din estul Ucrainei. în anul 2015, România și Polonia au propus un proiect numit București Nouă sau B9 . Inițiativa a inclus România, Polonia și alte șapte state din Europa Centrală și de Est, printre care Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Lituania, Letonia și Estonia. Obiectivul acestei inițiative a fost de a consolida cooperarea între aceste țări și de a consolida securitatea în regiunea Mării Negre prin asigurarea unei prezente militare și a unei capacități de reacție rapide în caz de amenințări.

Aceasta inițiativa avea ca scop oferirea unui format regional pentru NATO, prin care ar fi putut fi abordate problemele importante pentru flancul estic al alianței, inclusiv cele legate de Marea Neagră. Cu toate acestea, în ciuda acestui proiect, componenta de sud a B9, adică România și Bulgaria, precum și întreaga zonă a Mării Negre, nu au primit atenția necesară din partea alianței, în comparație cu componenta de nord a B9, care include Polonia și statele baltice, acestea fiind mai vocale în promovarea intereselor lor de securitate. Acest dezechilibru trebuie să fie rezolvat de NATO.

NATO și Statele Unite au depus eforturi semnificative pentru a întări flancul nordic al Alianței în ultimii ani. Această zonă include țările baltice (Estonia, Letonia și Lituania) și Polonia, care se simțeau vulnerabile în fața agresiunii ruse.

În 2016, NATO a decis să desfășoare patru batalioane multinaționale în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia pentru a oferi o prezență militară mai puternică în regiune. Aceste batalioane sunt conduse de diferite națiuni ale Alianței și sunt compuse dintr-un număr de aproximativ 1.000 de soldați. În plus, NATO a crescut nivelul de pregătire și exerciții în regiune și a îmbunătățit infrastructura pentru a permite o desfășurare mai rapidă a trupelor și a echipamentelor în caz de nevoie.

Statele Unite au jucat, de asemenea, un rol important în întărirea flancului nordic al Alianței. În 2017, Statele Unite au inaugurat o nouă bază militară permanentă în Polonia, găzduind aproximativ 4.500 de soldați americani. În plus, Statele Unite au efectuat exerciții militare comune cu țările baltice și Polonia și au furnizat echipament militar avansat, cum ar fi sistemele de apărare antirachetă și tancuri Abrams.

De asemenea, Statele Unite și-au intensificat investițiile în capacitatea de apărare a Poloniei, inclusiv prin implementarea unei inițiative de securitate regională denumită Inițiativa celor Trei Mări, care include și alte țări din Europa Centrală și de Est. Această inițiativă urmărește să îmbunătățească infrastructura regională și să consolideze cooperarea în materie de energie și securitate.

Inițiativa celor Trei Mari (The Three Seas Initiative) este o platformă de cooperare regională între statele din zona centrală și de est a Europei, care include 12 țări membre ale Uniunii Europene: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Conceptul a fost lansat în 2015 de către președinții Poloniei și Croației, cu scopul de a dezvolta cooperarea economică, energetică și de transport între statele membre și de a reduce diferențele economice și de dezvoltare între acestea și statele din vestul Europei.

Inițiativa se concentrează pe proiecte de conectivitate regională, inclusiv dezvoltarea infrastructurii de transport și energie, dezvoltarea pieței digitale, precum și dezvoltarea sectorului de cercetare și inovare.

Implementarea conceptului este coordonată de un Secretariat al Inițiativei celor Trei Mari, care se află în Polonia și care organizează anual un summit al liderilor din cele 12 țări membre. În plus, Inițiativa colaborează cu alte organizații regionale, precum Uniunea Europeană și NATO, pentru a sprijini dezvoltarea și securitatea regiunii.

Eforturile de întărire a flancului nordic și a celui sud-estic al NATO au avut ca obiectiv consolidarea securității și stabilității în aceste regiuni strategice pentru alianță. În timp ce ambele regiuni se confruntă cu amenințări și provocări unice, există diferențe semnificative în abordarea și implementarea eforturilor de întărire a acestora.

Flancul nordic al NATO, care include statele baltice și Polonia, a fost în mod tradițional considerat una dintre cele mai vulnerabile regiuni din cadrul alianței. De aceea, NATO a făcut eforturi semnificative pentru a consolida securitatea în această zonă, începând cu implementarea unei prezențe militare robuste prin rotația de trupe, înființarea unor baze militare și extinderea capabilităților defensive, inclusiv sistemul de apărare antirachetă. De asemenea, NATO a extins exercițiile și activitățile de pregătire în această regiune și a consolidat colaborarea cu partenerii din zona Mării Baltice.

Pe de altă parte, flancul sud-estic al NATO, care include Turcia, Grecia și Bulgaria, a fost considerat mai puțin expus la amenințările militare din partea Rusiei și a altor actori regionali lucru care sa dovedit a fi păgubos in actualul context.

 În ultimii ani, inițiativele multilaterale și organismele internaționale, precum NATO și UE, nu au reușit să asigure securitatea și stabilitatea în zona Mării Negre, din cauza absenței unei cooperări coordonate între statele membre și a specificității conflictelor din regiune. În acest context, este important să ne întrebăm cum putem aborda aceste probleme pentru a asigura securitatea și echilibrul de putere în zonă.

Una dintre abordările posibile este implicarea directă cu zonele de conflict din regiune, în detrimentul unei perspective internaționale a acestora. Aceasta implică analizarea particularităților locale și a interdependențelor regionale, pentru a dezvolta soluții mai specifice și adaptate la situația concretă din fiecare zonă.

Romania a militat permanent in ultimii cinci ani pentru o atenție sporita si o întărire semnificativa a flancului de sud est al NATO scoțând in evidenta importanta strategica a Marii Negre unde vulnerabilitățile își spun acum cuvântul. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei este în fond un război maritim.

Războiul din Ucraina a condus la o redescoperire a importanței strategice a Mării Negre și a dimensiunii regionale a securității, stabilității și dezvoltării sale economice în timp de război și pace. Tocmai acest aspect regional trebuie să fie luat în considerare de factorii de decizie în timp ce dezvoltă strategii de gestionare a conflictului și a consecințelor acestuia.

In urma incidentului dat de prăbușirea intenționata de către avionul fără pilot american cauzata de intervenția avioanelor rusești in apele internaționale ale Marii Negre. in presa au apărut unele comentarii făcute de ofițeri superiori de marina americani in retragere care scot in evidenta vulnerabilității navale ale Bulgariei si României.

Vulnerabilitatea actuala in dotarea Forțelor Navale Române are cel puțin doua aspecte majore.

Cel mai important, politica constanta in cadrul NATO si a partenerului strategic de a nu provoca Rusia considerând ca forța navala Turca constituie un factor de descurajare eficient si care s-a dovedit a fi fals.

Un exemplu de referința îl constituie singurul submarin romanesc conceput de ruși in special pentru lupta împotriva submarinelor cu propulsie nucleara caracterizat de o amprenta acustica deosebit de mica. Descoperirea submarinelor Iraniene din aceasta clasa Kilo fiind prioritara pentru partenerul strategic aceștia au avut posibilitatea sa-l studieze in Romania ,nivelul vibrațiilor acustice la nivelul corpului cu agregatele pornite fiind extrem de mic. Înainte de aderare la NATO dar si in primii ani, Romania a beneficiat de consiliere NATO si americana. In privința submarinului care putea sa fie pus in funcțiune facil doar prin schimbarea bateriilor de acumulatorii consilierea a fost ca nu este necesara aceasta investiție, Romania neavând nevoie de aceasta capabilitate.

Al doilea aspect este dat de răspunsul decidenților politici care la fel ca si o parte din presa atunci când se punea problema finanțării si dotării armatei răspundeau cu trimitere la Art. 5 din tratat pe parcursul a mai mult de doua decenii, neglijând sistematic interesele de securitate ale României.

NATO și UE nu au reușit să dezvolte o strategie comună pentru Marea Neagră din cauza divergențelor de interese ale statelor membre și a percepțiilor diferite asupra amenințărilor. Acest lucru a fost un pas greșit costisitor, deoarece a permis Rusiei să își extindă influența și să destabilizeze regiunea prin sprijinirea separatismului din Ucraina.

.Războiul din Ucraina este o reamintire brutală a importanței strategice a regiunii și a necesității unei abordări regionale pentru a asigura stabilitatea și dezvoltarea acesteia. În prezent, este esențial să se dezvolte o strategie coerentă și comună pentru Marea Neagră, care să ia în considerare interesele tuturor statelor membre și să se concentreze pe garantarea securității energetice a Europei, pe promovarea cooperării economice și pe prevenirea conflictelor.

Din perspectivă diplomatică, SUA ar trebui să-și concentreze politica în regiunea Mării Negre pe România, Bulgaria și Ucraina. România reprezintă cea mai bună opțiune pentru găzduirea tuturor forțelor NATO din această zonă, iar prin intermediul rețelei de canale Dunăre-Marea Neagră, permite transferul eficient de forțe, evitând astfel limitările mișcărilor navale impuse de Convenția de la Montreux.

Pentru a dezvolta o strategie eficientă pentru regiunea Mării Negre, este necesar să ne concentrăm asupra aspectelor maritime ale acestei zone. În acest sens, investițiile militare americane în porturile românești ar fi esențiale, cu un accent deosebit pe portul Constanța, dar și pe porturile dunărene precum Galați și Brăila. Alocarea de resurse semnificative pentru dezvoltarea forțelor militare  în regiunea Mării Negre ar fi, de asemenea, esențială. O atenție deosebită ar trebui acordată unităților de rachete antinavă, apărării aeriene și artileriei cu rază lungă, pentru a se asigura că se dispune de capacitatea de a răspunde rapid și eficient la orice provocare din partea Rusiei. În plus, SUA ar trebui să își dezvolte forțele de rotație permanentă în regiunea Mării Negre, ceea ce ar spori capacitatea de a efectua operațiuni de supraveghere, patrulare și intervenție în caz de necesitate. În concluzie, o strategie maritimă bine dezvoltată și implementată ar putea fi cheia pentru securitatea și stabilitatea Mării Negre și a regiunii înconjurătoare.

Convenția de la Montreux, care reglementează accesul navelor de război străine la Marea Neagră, impune o serie de restricții în acest sens. Cu toate acestea, din punct de vedere legal, există o posibilitate pentru SUA și alte state NATO de a desfășura  ambarcațiuni sub un deplasament de 1000 t  cu rachete antinavă cu rază lungă de acțiune, pe Dunare si canalul Dunăre-Marea Neagră, fără a încălca convenția de la Montreux. In general navele militare au un pescaj relativ mic. Spre exemplu corvetele au pana in 3 m iar navele purtatoare de rachete 2.5m. În acest sens, NATO si SUA ar putea lua în considerare dezvoltarea unei forțe, care să cuprindă nave rapide și eficiente cu rachete, special concepute pentru a contracara platformele rusești mari din Marea Neagră.

Această strategie ar oferi oportunitatea pentru SUA și statele NATO de a-și spori prezența militară în Marea Neagră și de a-și consolida poziția strategică în regiune. De asemenea, ar permite contracararea capacităților rusești din Marea Neagră, care ar putea reprezenta o amenințare pentru navele și interesele NATO din regiune.

În plus, această abordare ar oferi o soluție la restricțiile impuse de convenția de la Montreux, care limitează accesul navelor de război străine la Marea Neagră. În loc să se concentreze pe navele mari de război, care ar putea fi restricționate de convenție, SUA si statele NATO ar putea folosi nave mai mici,  mai manevrabile cu o putere de foc considerabila.

Senatorii Mitt Romney și Jeanne Shaheen au prezentat anul trecut proiectul de lege privind strategia Mării Negre . Acesta solicita guvernul SUA să creeze o strategie cuprinzătoare pentru Marea Neagră, care să includă mecanisme de implicare regională politică, militară și economică și un plan clar de contracarare a agresiunii Rusiei la Marea Neagră. O strategie coerentă la Marea Neagră ar recunoaște interesul SUA pentru Marea Neagră ca o poartă de acces către inima eurasiatică, ar identifica ca obiectiv crearea unei poziții maritime dominante la Marea Neagră în colaborare cu aliații și partenerii regionali americani, ar recunoaște rolul Ucrainei în o viitoare ordine a Mării Negre și să creeze o foaie de parcurs pentru viitoare acțiuni strategice la Marea Neagră. O strategie a Mării Negre potrivită scopului, mai simplu, ar oferi politicii SUA o coerență care îi lipsește în prezent.

Mai exact, legislația Shaheen-Romney ar face următoarele:

O politică externă mai solidă față de regiunea Mării Negre, inclusiv o susținere sporită între SUA, NATO și UE și consolidarea legăturilor economice dintre SUA și regiunea Mării Negre;

Solicitarea unui raport inter agenții din partea administrației pentru a sublinia eforturile existente pentru a sprijini democrația, securitatea și prosperitatea economică în regiunea Mării Negre și să ceară o schiță a opțiunilor de politică pentru un angajament sporit;

La 360 de zile de la adoptarea legislației, necesitatea unei strategi pentru a crește asistența militară și coordonarea cu NATO și UE, pentru a aprofunda legăturile economice, pentru a consolida democrația și securitatea economică și pentru a spori asistența de securitate cu țările Mării Negre.

Proiectul ”Legea privind securitatea la Marea Neagră”.il puteți accesa:

Marea Neagră este o regiune extrem de importantă din punct de vedere geopolitic, reprezentând un teren de luptă continuă pentru supremația în Eurasia. În acest context, ar fi oportun ca Casa Albă să elaboreze o strategie specifică pentru Marea Neagră, similar cu Strategia Indo-Pacific publicată în februarie 2022. Cu toate acestea, este necesară elaborarea unui document strategic mult mai detaliat care să identifice interesele americane în regiune și să ofere o direcție clară pentru acțiuni militare, economice și politice în colaborare cu aliații regionali ai SUA.

O astfel de strategie ar oferi oportunitatea de a consolida prezența SUA în regiune și de a-și promova interesele într-un mod mai eficient. De asemenea, ar permite crearea unei rețele de alianțe și parteneriate care să contribuie la asigurarea stabilității și securității în regiune. În plus, prin elaborarea unei strategii specifice pentru Marea Neagră, SUA ar putea să-și manifeste angajamentul față de aliații lor regionali și să le ofere o direcție clară pentru acțiuni comune.

În concluzie, elaborarea unei strategii pentru Marea Neagră este esențială pentru promovarea intereselor americane în regiune și pentru consolidarea poziției SUA în Eurasia. Acest document strategic ar trebui să ofere o direcție clară pentru acțiuni militare, economice și politice în colaborare cu aliații regionali, contribuind astfel la asigurarea stabilității și securității în regiune.

Bibliografie:

  1. “Romania and the Eastern Flank of NATO” (2021), by Ciprian Sandu, published in Geopolitical Affairs
  2. “NATO’s Strategic Approach to the Black Sea Region” (2020), by Oana Popescu-Zamfir, published in NATO Defense College Research Paper
  3. “The Black Sea Region and NATO’s Southern Flank” (2021), by E. Noulas and P. Tzimitras, published in NATO Defense College Research Paper
  4. “NATO’s Eastern Flank: A Strategic Transformation” (2018), by Keir Giles, published by Chatham House
  5. “NATO’s Southern Flank: Challenges, Drivers and Trends” (2018), edited by Fernando Reinares and Carola Garcia-Calvo, published by the Elcano Royal Institute.
  6. https://www-romney-senate-gov.translate.goog/romney-shaheen-unveil-bipartisan-bill-to-establish-u-s-strategy-toward-black-sea-region/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc
  7. https://www-gmfus-org.translate.goog/news/black-sea-security-and-development-need-regional-strategy?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc
  8. https://www-mei-edu.translate.goog/publications/americas-black-sea-strategy-2021-and-beyond-case-ukraine?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

[1] Amiral(rtr) PhD. Aurel POPA, Presedintele Forumului Securitatii Maritime

Un comentariu la „Catre o asigurare a securității în regiunea Mării Negre”

  1. Domnule Amiral Aurel POPA,
    Felicitări pentru cele prezentate.
    Referitor la SM “Delfinul”, sunteți singura personalitate din Marina Militară a României care face publică adevărata cauză a stării deplorabile în care se află submarinul.
    Această cauză era cunoscută de multă vreme, dat totul era “sub tăcere”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top