Sari la conținut

CURSA PENTRU BOGĂȚIILE ARTICII

CURSA PENTRU BOGĂȚIILE ARTICII– Analiza Forumul Securitatii Maritime

Astăzi, la nivel mondial, se încearcă punerea în practică a noile forme de energie, care vor trebui să înlocuiască petrolul și gazul natural, resurse aflate spre epuizare, așa cum declară unii specialiști. Această situație, de a înlocui resursele clasice, a trezit și a activat dorința celor ce dețin monopolul  acestora, de a exploata și alte zone  chiar mai dificile, numai din considerentul de a nu pierde marele profit asigurat de exploatarea  acestora.

Unele studii arată că în condițiile actuale și a ritmului de consum al unor state, precum CHINA, INDIA, BRAZILIA, TURCIA etc.  (neuitându-le pe cele superdezvoltate care consumă suficient de mult), resursele de petrol și gaze actuale ar mai putea susține economia mondială ( dacă nu sunt înlocuite sau nu se descoperă altele) în jur 70-80 de ani!  Așadar apreciez că trebuie luate în calcul următoarele situații posibile:

  • economisirea acestora, greu de crezut și realizat având în vedere avântul economic și deschiderea “ apetitului” unor state de a se dezvolta și a deveni puteri regionale și chiar mondiale  (cum ar fi CHINA ) ;
  • trecerea la alte surse de energie, deja experimentate ( hidrogen, apă, vânt, electrică etc ) dar neaplicate la scară largă, din cauza conflictului de interese ale marilor monopoluri ;
  • continuarea cu o și mai mare intensitate a explorării de noi zone deținătoare de resurse clasice ( petrol și gaze ) chiar mai dificil de exploatat, dar care promit cantități foarte mari.

Deocamdată se pare că varianta ultimă pare cea mai plauzibilă, deși necesită resurse umane și financiare uriașe precum și o tehnologie bine pusă la punct, lucruri nu chiar așa de ușor de realizat, când potrivit unor economiști la orizont se pare că se  prefigurează o nouă criză economică mondială. Dar, în fața imenselor interese chiar și acest “obstacol” pare a fi depășit, întrucât soluțiile sunt deja pe masa celor interesați. În curând putem fi martorii ciocnirii intereselor și în alte zone- mai puțin accesibile și fără populație stabilă, cum ar fi Arctica sau chiar Antarctica!! Cu alte cuvinte bătălia pentru petrol și gaze se poate muta sub gheață, după ce zeci și sute de ani, s-a desfășurat pe uscat, uneori și în zone aride. Probabil că actualul pericol, constând în topirea calotei glaciale, consecință a încălzirii globale, se va transforma probabil, într-un mare beneficiu! Să fie acesta motivul nesemnării de către unele state, precum SUA a acordului de la Kyoto, privind emisia de gaze în atmosferă, contribuind în felul acesta la încălzirea globală? Probabil că da !

 Asistăm astăzi la schimbări climatice accentuate, banchiza de gheață se subțiază și se îndepărtează de Polul Nord, care până acum zonă “ neglijată  “ devine un centru de interes strategic. Gheața a atins cel mai scăzut nivel în ultimii zece ani, eliberând timp de câteva săptămâni cele mai nordice strâmtori, care formează culoarul nord-vest, traversând Oceanul Arctic. Dar pentru a aprecia dacă Oceanul Artic ar putea deveni în următorii ani un spațiu de navigare și exploatare (practicabil atât la suprafață cât și în adâncuri) și care ar suscita interesul strategic, este necesar să se ia în considerare mai mulți factori cum ar fi :

       -modul de administrare a zonei Arcticii ;

       -conceptul de suveranitate maritimă ;

       -protecția strâmtorilor ;

       -rezervele de petrol și gaze din zona respectivă ;

       -interesele militare ale statelor riverane acestei zone.

Cu ceva ani în urmă statele riverane acestui ocean circular au constituit Consiliul Arcticii, un club exclusivist, format din opt națiuni: Canada, Danemarca, SUA, Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia și Suedia. Această organizație interguvernamentală, pe lângă alte probleme discută și teme legate efectiv de Arctica. Orice stat care nu e din zona arctică nu poate fi admis nici ca observator! În acest sens cererea Chinei a fost, deocamdată, respinsă, dar cu siguranță va reveni cu cererea sub o altă formă, semn că nu a renunțat.

 Așadar se va mai aștepta un timp să se mai topească gheața din Arctica și statele respective se vor apuca de exploatarea uriașelor rezerve de hidrocarburi din subsolul Polului Nord. Și aceasta nu va fi totul ! Probabil tot acolo se va pescui, transporta și poate se va face chiar turism! Cu siguranță se va naște o nouă categorie de îmbogățiți, așa cum petrolul arab a creat îmbogățiții deșerturilor. Mai concret, pentru industria petrolului, dispariția gheții, probabil, va fi un avantaj, mărind accesul la rezervele de petrol și gaz. Se estimează că aproximativ 25 % din rezervele rămase pe pământ sunt chiar în zona Arctică.

 Unul din serioșii pretendenți la exploatarea resurselor din zona Arcticii este Uniunea Europeană ( reprezentată în principal de statele riverane zonei, adică Danemarca -prin GROELANDA, Finlanda, Suedia ) care dă semene clare că se pregătește de cucerirea economică a regiunii Arctice. Se poate spune că Uniunea Europeană începe, discret e drept, să se retragă din Orient, unde exploatarea rezervelor de hidrocarburi se face nu doar cu sudoare ci și cu mult sânge ( războiul din Irak, Siria, primăvara arabă ..) uneori chiar nevinovat. Iată că se poate lăsa fierbintele Orient  pentru răcoarea Arcticii, unde se estimează, așa cum spuneam mai înainte, rezerve de hidrocarburi uriașe. Ar putea apare fireasca întrebare de ce abia acum se gândește lumea la această posibilitate ? Răspunsul ar fi că până de curând numai o simplă deplasare la Polul Nord era o adevărată aventură, nemailuând în calcul problema exploatării.

Pe de altă parte nimeni nu își punea problema epuizării resurselor de hidrocarburi așa de repede. Curajul a apărut abia atunci când oficiali ai UE au intrat în posesia unor rapoarte ale mai multor cercetători climatologi care dau deja ca sigură dispariția pe timpul verii a ghețurilor din Arctica. Așadar a dispărut marea barieră în exploatarea Arcticii adică gheața. În același timp, posibilele diferende interstatale, în privința delimitării platourilor continentale pot fi lesne rezolvate , după modelul Ucraina-România, diferend rezolvat de Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Iată deci situații care vor favoriza dorințele de cucerire economică a zonei. Totuși problema nu e chiar așa de simplă precum pare la prima vedere. Spun asta din următoarele considerente :

  • UE, nu este, deocamdată, o structură omogenă, cu o legislație unică, capabilă de a fi aplicată în orice stat membru al uniunii ;
  • interesele țărilor ce constituie motorul dezvoltării UE ( Franța și Germania-în problema resurselor energetice ) diferă uneori chiar semnificativ ;
  • trei state membre UE-Danemarca (prin Groenlanda), Finlanda, Suedia au teritorii care se află în Arctica sau în apropierea acesteia și probabil vor avea pretenții mai mari și diferite, asupra drepturilor rezultate din viitoarele exploatări ;
  • alte două state Islanda și Norvegia sunt membre ale Spațiului Economic European, deși nu sunt membre UE ;
  • Canada, Rusia și SUA au și ele teritorii în zona arctică și sunt în același timp și parteneri strategici ai UE.

 Așadar intenția UE de a rezolva în patru-UE, Islanda, Norvegia, Rusia problema hidrocarburilor din zona Arcticii, fără a colabora cu ceilalți doi SUA și Canada ar putea să ducă la eșec sau la un conflict de interese cu șanse de a degenera și în altceva. Resursele arctice sunt importante pentru UE deoarece contribuie la consolidarea securității energetice și la o anumită independență. În același timp UE trebuie să conștientizeze faptul că această viitoare posibilă exploatare va crea probleme deoarece:

-presupune costuri considerabile, ca urmare a condițiilor de climă extrem de aspre ;

-necesită echipamente speciale, adaptate pentru lucrul la temperaturi foarte scăzute ;

-este nevoie de tehnologii și metode noi de exploatare în asemenea condiții ;

-presupune existența a numeroase riscuri de mediu, precum și respectarea unor standarde stricte de poluare, de siguranță în exploatare ;

-implică probleme deosebite de intervenție în cazul unor catastrofe ( nedorite) ecologice, umane sau de altă natură.

Cu toate acestea UE în realizarea acestui proiect se bazează și are în vedere valorificarea experienței acumulate în materie de exploatare a petrolului și gazului pe platformele maritime, în special în Marea Nordului dar nu numai.

 Un alt obiectiv, secundar ce-i drept, aflat în atenția UE, ar fi piața de pește din regiunea Arcticii. În prezent singurele zone de pescuit importante din Arctica se află în Marea Barents și în partea de sud și est a Mării Norvegiei. Schimbările climatice ar putea duce la o creștere a cantității de pește, în cazul anumitor specii ce se pretează consumului uman. Se apreciază de unii specialiști că este posibil ca noi zone să devină interesante pentru pescuit iar accesul la acestea să fie favorizat de reducerea stratului de gheață marină. Cu alte cuvinte se așteaptă topirea stratului de gheață marină, fapt ce va permite navigația pe rute care traversează apele arctice, scurtând considerabil durată navigației dintre Europa și Oceanul Pacific. Acest lucru va aduce avantaje uriașe cum ar fi :

    -economisirea surselor de energie ;

    -reducerea emisiilor de gaze nocive ;

    -promovarea schimburilor comerciale ;

    -descongestionarea principalelor rute de navigație transcontinentale ;

    -reducerea timpului de transport al viitoarelor rezerve de hidrocarburi.

Cu siguranță se vor face studii care vor examina și vor îmbunătății condițiile și regulile de introducere progresivă a navigației comerciale în zona Arcticii. De asemenea se vor lua măsuri pentru asigurarea unei navigații în siguranță, a unei supravegheri maritime a rutelor și navelor , dar și abordarea unor scenarii și forme de ripostă în situații de urgență.

Așadar cursa pentru hidrocarburile Arcticii se anunță de durată și destul de complicată, deoarece cinci state riverane Oceanului Arctic- SUA, Canada, Rusia, Norvegia și Danemarca (ca membru al UE ) își dispută platoul arctic, în condițiile în care delimitarea frontierelor nu a fost niciodată o prioritate din cauza ghețurilor și a lipsei de atractivitate a zonei.

Încălzirea globală face însă posibilă acum exploatarea resurselor arctice de petrol și gaze recent descoperite. Se estimează că sub calota de gheață a Arcticii s-ar găsi aproximativ 25% din rezervele mondiale de petrol și gaze.

Dorința de luare a dreptului de proprietate asupra fundului Oceanului Arctic, plasat din punct de vedere juridic în spațiu de mare liberă (deci patrimoniu comun al umanității) agită spiritele statelor riverane. Canada deja a realizat o delimitare a zonelor sale maritime în jurul arhipelagului arctic. Procedeul constă în trasarea de linii de bază începând de la marea teritorială de jur împrejurul arhipelagului și nu în interiorul fiecărei insule.

Cele 12 mile marine ale mării teritoriale, zonă de suveranitate maritimă, se extind în afara arhipelagului (spre 200 de mile marine) , în nordul îndepărtat. Aceasta permite Canadei să-și valorifice drepturile suverane și competențele pentru exploatare și pescuit. SUA și UE au protestat față de această decizie a statului canadian. În același timp Rusia a cerut Comisiei ONU, privind limitele platoului continental, încă de la finele anului 2001, revendicarea unui platou continental extins , dincolo de200 de mile marine  (art.76 din Convenția de la Montego Bay din 1982) în zona centrală a Oceanului Arctic. Pentru a susține cererea, Rusia a invocat Dorsala Lomonosov (trece pe sub Polul Nord) care ar fi  o extensie subacvatică a platoului său continental, și ca atare ar avea acest drept de extindere.

Nu trebuie uitat nici faptul că în august 2007, două mini submarine rusești au pus pe solul submarin al Polului Nord, un steag rusesc (aflat la 4.261m adâncime). Dar aceasta nu e o revendicare teritorială, a precizat ministru de externe rus.) SUA au respins această solicitate a Rusiei, considerând că dorsala Lomonosov nu are nicio legătură cu platourile continentale.

După modelul rusesc și celelalte state riverane își fac simțite intențiile, adică, Danemarca și Canada doresc să își extindă drepturile de exploatare a subsolului dincolo de limita celor 200 de mile marine. Norvegia se opune revendicărilor rusești, iar tot Danemarca revendică și ea un teritoriu arctic mai mare în largul Groenlandei. Mai mult zona arctică este traversată de un așa zis pasaj, de la nord la vest ( ca rută navigabilă și care trece prin nordul Groenlandei, prin arhipelagul Canadian și ajunge în strâmtoarea Bering) unde Canada revendică autoritatea asupra sa. SUA nu e de acord, spunând că e vorba de ape internaţionale.

Așadar problemele sunt foarte complicate, având în vedere că nu există un consens asupra zonei Arctice, iar fiecare stat riveran încearcă, deocamdată diplomatic, să își atribuie spații cât mai mari în zonă.

Totodată interesul militar nu putea lipsi nici el din această zonă. O lungă perioadă de timp submarinele rusești dar și americane ( unele chiar cu propulsie nucleară) au navigat pe sub calota de gheață. Prin pasajul de NV pe care Canada vrea să îl administreze, spărgătoarele de gheață ale SUA, au trecut de mai multe ori în anii 1969,1970,1985..fără autorizație sau fără să ceară permisiunea cuiva. SUA a afirmat, de câteva ori, că trebuie să aibă o prezență militară și navală mai puternică în zona Arcticii.

De asemenea Canada este conștientă că trebuie să-și consolideze prezența militară în centrul arhipelagului arctic (a demarat construcția unui port pe Insula Baffin și a unei baze militare pe Insula Cornwallis, dar și a unor nave și spărgătoare de gheață).

În ceea ce privește Rusia, aceasta a construit deja niște spărgătoare de gheață uriașe, care ar urma să navigheze prin zonă și au început să pună la punct tehnologii noi în exploatarea resurselor.

De remarcat că nici China, în căutarea sa frenetică de resurse, nu își ascunde interesul pentru această zonă (deși nu e stat riveran), manifestându-l ori de câte ori găsește prilejul. Viitorul nu prea îndepărtat ( de la 10 la 30 de ani) rămâne să confirme dacă acest proiect ( individual sau prin colaborarea mai multor state riverane și nu numai ) va putea fi pus în practică, grație presiunilor și intereselor din ce în ce mai mari ale marilor puteri economice  și companii mondiale, sau poate va fi abandonat în favoarea protecției ecosistemului planetar.

Forumul Securității Maritime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top