Marea Neagra in ecuatia geopolitica-Editorial
Marea Neagră, este o mare semiînchisă situată în sud-estul Europei și în sud-vestul Asiei. Marea a avut o importanță geostrategică semnificativă de-a lungul istoriei datorită poziției sale la intersecția dintre Europa, Asia și Orientul Mijlociu.
Marea Neagră a fost un important nod comercial și strategic timp de secole, mai multe civilizații antice, printre care grecii, romanii și bizantinii, stabilind colonii de-a lungul țărmurilor sale. În ultimii ani, regiunea Mării Negre a devenit și mai importantă din cauza interesului tot mai mare al puterilor regionale și globale pentru resursele sale energetice. Se crede că Marea Neagră conține rezerve semnificative de petrol și gaze naturale, iar mai multe țări, printre care Rusia, Ucraina, Romania și Turcia, urmăresc în mod activ dezvoltarea acestor resurse.
Marea Neagră oferă acces la mai multe rute de navigație cheie, inclusiv la cele care leagă Europa de Asia, și a fost, din punct de vedere istoric, o cale navigabilă vitală pentru comerț și schimburi comerciale. De asemenea, în regiune se află mai multe porturi importante, cum ar fi Odessa, Novorossiysk, Varna și Constanța, care servesc drept noduri importante pentru comerț și transport. Prezența acestor porturi și ușurința accesului la rutele de navigație cheie au făcut din regiunea Mării Negre un centru de activitate economică și o componentă esențială a comerțului și a schimburilor comerciale globale.
Un alt aspect al importanței geostrategice a regiunii Mării Negre este rolul pe care îl joacă în arhitectura globală de securitate. Regiunea se învecinează cu mai multe state membre NATO și ale Uniunii Europene, precum și cu mai multe state nealiniate, ceea ce o face o zonă critică pentru menținerea securității regionale și globale
Regiunea Mării Negre este, de asemenea, o zonă importantă pentru protecția mediului, deoarece marea și ecosistemele din jurul acesteia oferă un habitat vital pentru numeroase specii de animale sălbatice și reprezintă o sursă esențială de apă dulce pentru țările din regiune. Conservarea resurselor naturale și a ecosistemelor din regiunea Mării Negre este esențială pentru bunăstarea comunităților locale și a întregii regiuni, precum și pentru menținerea securității regionale și globale.
Regiunea mare din jurul Mării Negre și Caspice a jucat până acum un rol ca si coridor pentru rutele comerciale, de transport și de energie între Asia și Europa. Cu toate acestea, odată cu războiul Rusiei împotriva Ucrainei și blocarea porturilor ucrainene din Marea Neagră, această regiune capătă o mai mare importanță geopolitică și geo economică. Rusia a schimbat deja echilibrul de securitate din Marea Neagră în favoarea sa, anexând Crimeea în 2014 și preluând controlul asupra Mării Azov. Invazia rusă a Ucrainei din februarie 2022 a transformat Marea Neagră într-un punct fierbinte care va preocupa politica europeană pentru anii următori.
Deși UE este o piață importantă pentru resursele energetice din regiune și un actor major în dezvoltarea economică, precum și în gestionarea conflictelor civile, nu este un jucător important în ceea ce privește securitatea zonala. Până acum, UE nu și-a arătat ambiția și nici nu a creat condițiile instituționale sau materiale pentru a juca un rol real în marea regiune a Mării Negre și a Mării Caspice.
Europa încă nu are o strategie, cu atât mai puțin o prezență, în Marea Neagră. Desfășurările maritime se compară slab in raport cu concentrarea pe desfășurarea fortelor terestre în România, care, se traduce prin a nu se profita pe deplin de poziția cheie a României ca stat litoral al Mării Negre, în temeiul Convenției de la Montreux din 1936.
Europei îi va fi foarte greu, dacă nu imposibil, să aibă o descurajare credibilă și o viziune geopolitică fără o „Strategie a două mări” serioasă, viabilă și bine dotată cu resurse. Mai mult decât atât, o strategie care se referă la capătul non-estic (adică, sudic) al liniei sale de contact cu Rusia este pur și simplu incompletă, lăsând un flanc strategic cheie capriciilor destinului, mașinațiunilor altor actori și circumstanțelor. Pe lângă alte motive, o astfel de strategie este necesară și pentru că Rusia însăși își vede linia strategică întinzându-se de la Marea Neagră până la Marea Mediterană, unde Rusia are încă o bază navală la Tartus, în Siria.
Mai mult, absența unor strategii credibile americane și europene în cele două mări a creat un vid care a dus deja la apariția unor alianțe regionale care, la rândul lor, au creat noi provocări adverse și ireversibile pentru stabilitatea și securitatea europeană.
În ultimii ani, regiunea Mării Negre a apărut ca o zonă critică pentru stabilitatea și securitatea Europei. Absența unei strategii credibile a Europei în regiune a dus la un vid de putere, care a fost umplut de actori regionali care își urmăresc propriile interese. Convenția de la Montreux din 1936, care a înlocuit Tratatul de la Lausanne, a acordat efectiv Turciei un statut de coastă favorabil, inclusiv controlul și suveranitatea asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Acest lucru a limitat tipul de nave militare care pot tranzita cele două strâmtori și a făcut dificilă afirmarea prezenței Europei în regiunea Mării Negre.
O “Strategie a celor două mări” viabilă și bine dotată cu resurse este esențială pentru ca Europa să aibă o descurajare credibilă și o viziune geopolitică în regiune. Absența unor strategii americane și europene credibile în Marea Neagră și Marea Mediterană a dus la apariția unor noi provocări la adresa stabilității și securității europene. Viitoarea ordine de securitate europeană va necesita o strategie pentru cele două mări care să evalueze impactul Convenției de la Montreux și să ia în considerare scenarii de atenuare în cazul în care nu se poate realiza nicio modificare formală a tratatului.
Conceptul strategic al NATO a pus accentul pe consolidarea poziției defensive înaintate a NATO, iar Marea Neagră și Marea Mediterană reprezintă o parte esențială a puterii NATO. Măsura în care statele sud-europene și Europa pot reorienta interesul SUA asupra Mării Negre va determina o parte esențială a oricărei viitoare ordini de securitate europene.
Implicarea statelor care nu fac parte din UE și din NATO, cum ar fi Georgia, Ucraina și Moldova, va fi crucială pentru succesul unei strategii a celor două mări. Aceste state au un rol esențial în modelarea viitorului regiunii Mării Negre și în asigurarea stabilității și securității acesteia. O Strategie a celor două mări cuprinzătoare și bine dotată cu resurse va ajuta Europa să își atingă obiectivele în regiunea Mării Negre și să se asigure că regiunea rămâne un centru de activitate economică și un centru de stabilitate politică.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei și încercarea sa de a o întrerupe complet de porturile și posibilitățile sale de tranzit în Marea Neagră fac ca UE și NATO, în calitate de partener crucial de securitate al Europei, să joace un rol mai important în Marea Neagră.
Marea Mediterană și Marea Neagră sunt regiuni strategice vitale care sunt esențiale pentru securitatea, prosperitatea și stabilitatea Europei. În trecut, aceste două mări erau privite în primul rând ca granițe, dar astăzi trebuie privite ca niște conectori care leagă Europa de furnizorii săi de energie, de partenerii săi comerciali și de populație. Marea Mediterană este o rută comercială cheie pentru petrol, gaze și alte mărfuri, în timp ce Marea Neagră oferă acces la Marea Caspică, care este bogată în resurse energetice.
Importanța acestor două mări se extinde dincolo de rolul lor în securitatea energetică a Europei. Ele joacă, de asemenea, un rol-cheie în prosperitatea și stabilitatea Europei. O putere navală puternică este necesară pentru a asigura conectivitatea, prosperitatea și securitatea acestor mări, iar Europa trebuie să ia măsuri pentru a-și extinde prezența în ambele mări.
Franța a fost actorul cheie în Marea Mediterană, dar Europa trebuie să dezvolte acum un plan pentru Marea Neagră și să își extindă prezența în Marea Mediterană. România și Bulgaria, în calitate de membre NATO și UE, oferă o oportunitate unică de a stabili o prezență navală puternică în Marea Neagră. În cazul în care Convenția de la Montreux rămâne neschimbată, acest lucru ar oferi Europei capacități militare suplimentare și opțiuni alternative de negare militară.
UE ar trebui să depună eforturi pentru a promova stabilitatea și securitatea în regiune și să prevină apariția unor alianțe regionale care ar reprezenta o amenințare la adresa stabilității și securității europene. Acest lucru va oferi o protecție împotriva încercărilor Rusiei de a domina Marea Neagră.
Absența unei prezențe europene și americane credibile în Marea Neagră și în Marea Mediterană a creat un vid, care a dus la formarea de noi alianțe regionale. Aceste alianțe reprezintă provocări noi și ireversibile la adresa stabilității și securității europene. De exemplu, regiunea Mării Negre a devenit o arenă geopolitică de competiție între Rusia și Occident, Rusia încercând să își extindă influența în regiune și să împiedice NATO și UE să joace un rol. În plus, influența crescândă a Chinei în regiune adaugă un alt nivel de complexitate peisajului de securitate.
Crearea de alianțe regionale a creat, de asemenea, noi provocări pentru NATO și UE. Statele membre din regiunea Mării Negre, cum ar fi România și Bulgaria, au devenit din ce în ce mai importante ca state litorale ale NATO și UE, dar se confruntă cu provocări în ceea ce privește echilibrarea relațiilor lor cu Rusia, cu Occidentul și cu vecinii lor. Cele două politici de vecinătate separate ale UE, Parteneriatul Estic și Politica Europeană de Vecinătate, trebuie, de asemenea, să fie coordonate și integrate într-o politică strategică europeană cuprinzătoare.
În ultimii ani, Marea Mediterană și Marea Neagră au devenit regiuni din ce în ce mai importante pentru Europa în ceea ce privește securitatea energetică, prosperitatea și stabilitatea. Marea Mediterană oferă Europei acces la furnizorii săi de energie și la partenerii săi comerciali din Orientul Mijlociu și Africa, în timp ce Marea Neagră este o rută de tranzit crucială pentru conductele de petrol și gaze din Rusia și Asia Centrală către Europa.
Cu toate acestea, Europa nu a dezvoltat încă o strategie cuprinzătoare și integrată pentru a-și asigura interesele în aceste două mări. Abordarea actuală, care se bazează pe strategii de tip Frontex și pe o putere navală limitată, este insuficientă pentru a aborda provocările cu care se confruntă Europa în Marea Mediterană și în Marea Neagră. Regiunea este din ce în ce mai mult contestată de diverși actori, inclusiv Rusia, China și țările non-europene. Acest lucru a dus la creșterea tensiunilor și a instabilității în regiune, care reprezintă o amenințare semnificativă la adresa securității energetice, a prosperității și a stabilității Europei.
Pentru a aborda această problemă, Europa trebuie să dezvolte o prezență navală robustă atât în Marea Mediterană, cât și în Marea Neagră. Acest lucru va necesita integrarea politicilor de vecinătate ale UE și un efort coordonat al NATO și al membrilor UE, precum Franța și România, pentru a stabili o prezență navală semnificativă în Marea Neagră. Convenția de la Montreux, care reglementează suveranitatea, controlul și navigația între Marea Neagră și Marea Mediterană, va juca un rol crucial în configurarea prezenței navale a Europei în regiune.
Este important de remarcat faptul că o prezență navală puternică în Marea Mediterană și în Marea Neagră nu are legătură doar cu securitatea, ci și cu oportunitățile economice. În regiune se află unele dintre cele mai aglomerate rute de transport maritim din lume, iar o prezență navală puternică va asigura siguranța acestor rute și stabilitatea regiunii. În plus, dezvoltarea cablurilor și conductelor submarine în regiune a creat oportunități economice semnificative, iar o prezență navală robustă va fi esențială pentru a asigura securitatea acestora.
Statele Unite ale Americii au un interes de lungă durată pentru regiunea Mării Negre, care a servit din punct de vedere istoric drept o răscruce strategică între Europa și Asia. Acest interes nu a făcut decât să crească în ultimii ani, pe măsură ce regiunea a devenit mai instabilă și mai supusă influenței unor puteri externe.
Regiunea Mării Negre a fost o regiune de interes geopolitic semnificativ pentru Statele Unite din mai multe motive. Unul dintre principalele motive este accesul la resursele energetice. Regiunea Mării Negre este un punct de tranzit cheie pentru petrolul și gazele naturale din Asia Centrală și din regiunea Mării Caspice, care sunt surse importante de energie pentru Europa și pentru întreaga lume. Ca atare, SUA au un interes direct în asigurarea stabilității și securității acestor rute energetice.
.Un alt motiv al interesului american în regiunea Mării Negre este prezența Rusiei. Regiunea Mării Negre este o zonă importantă din punct de vedere strategic pentru Rusia, deoarece oferă țării acces la Marea Mediterană și la Orientul Mijlociu. Statele Unite consideră influența Rusiei în regiune ca o potențială amenințare la adresa stabilității și securității europene și, prin urmare, încearcă să o contrabalanseze.
SUA au avut pana la inceperea razboiului dus de Rusia impotriva Ukrainei, de asemenea, o prezență militară în regiunea Mării Negre, forțele navale operând în mod regulat în regiune. Această prezență a servit drept semnal pentru Rusia și pentru alți actori din regiune că SUA se angajează să mențină stabilitatea și securitatea în zonă.
În cele din urmă, Statele Unite au un interes geopolitic în regiunea Mării Negre, întrucât încearcă să contracareze influența Rusiei și să își mențină propriul rol de actor dominant în regiune. Statele Unite au făcut investiții semnificative în prezența NATO în regiune, inclusiv prin înființarea de baze militare în România și Bulgaria, și au fost un actor-cheie în eforturile diplomatice de promovare a stabilității și securității în regiune.
Țările din regiune, cum ar fi Ucraina, Georgia și Moldova, sunt parteneri importanți pentru SUA în promovarea reformelor și reformelor. SUA consideră aceste țări ca fiind actori-cheie în menținerea stabilității și securității în regiune și, prin urmare, caută să sprijine eforturile acestora de a-și aprofunda legăturile cu NATO și Uniunea Europeană.
În concluzie, SUA au un interes complex și cu multiple fațete în regiunea Mării Negre, care cuprinde securitatea energetică, prezența militară, contrabalansarea Rusiei și promovarea democrației și a stabilității. SUA vor continua să fie un actor activ în regiune în anii următori, încercând să mențină stabilitatea și securitatea în regiune și sprijinindu-și aliații și partenerii din regiune.
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și criza de securitate din regiunea Mării Negre
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o alianță politică și militară formată din 30 de țări nord-americane și europene, fondată în 1949. Scopul alianței este de a asigura apărarea colectivă a țărilor membre și de a promova pacea și securitatea în zona Atlanticului de Nord. Cu toate acestea, odată cu schimbarea peisajului global de securitate și cu noile amenințări emergente, NATO a fost nevoită să își reevalueze rolul în menținerea securității în regiune. Criza de securitate din regiunea Mării Negre a devenit o preocupare deosebit de presantă în ultimii ani, ceea ce a impus NATO să dezvolte un nou concept strategic pentru a răspunde la aceste provocări.
Regiunea Mării Negre a devenit din ce în ce mai tensionată în ultimii ani, apărând o serie de provocări de securitate. Printre acestea se numără creșterea activității militare, disputele teritoriale și razboiul în curs de desfășurare din Ucraina. În plus, regiunea se confruntă și cu alte provocări, cum ar fi amenințarea terorismului, proliferarea armelor de distrugere în masă și criza refugiaților. Aceste provocări reprezintă o amenințare nu numai pentru țările din regiune, ci și pentru securitatea țărilor membre NATO și a întregii zone euro-atlantice.
Ca răspuns la aceste provocări, NATO a elaborat un nou concept strategic pentru a-și ghida acțiunile și prioritățile viitoare. Se așteaptă ca noul concept strategic să abordeze o serie de provocări de securitate, inclusiv cele din regiunea Mării Negre. În special, este probabil ca NATO să se concentreze pe sporirea capacității sale de a răspunde la amenințările emergente, pe îmbunătățirea posturii sale de apărare colectivă implementând conceptul 360 grade și pe consolidarea parteneriatelor sale cu țările din regiune.
Acest lucru ar putea implica o serie de măsuri, cum ar fi:
Creșterea prezenței sale militare în regiunea Mării Negre prin prezenta navelor și exerciții cu marinele tarilor membre riverane,
furnizarea unui sprijin mai mare țărilor partenere, inclusiv prin formare, echipamente și asistență tehnică,
consolidarea capacităților sale de gestionare a crizelor și de prevenire a conflictelor,
consolidarea parteneriatelor sale cu țările din regiune, inclusiv prin intermediul Comisiei NATO-Ucraina și al Comisiei NATO-Georgia,
cooperarea cu alte organizații internaționale, cum ar fi Uniunea Europeană (UE) și Organizația Națiunilor Unite (ONU), pentru a promova stabilitatea și securitatea în regiune.
În concluzie, NATO joacă un rol esențial în promovarea stabilității și securității în regiunea Mării Negre. Criza de securitate din regiune necesită ca NATO să își adapteze abordarea și să răspundă provocărilor emergente. Elaborarea noului concept strategic este un pas important în acest proces, deoarece va ghida viitoarele acțiuni și priorități ale NATO în regiune. Cu toate acestea, este important de remarcat faptul că succesul eforturilor NATO va depinde de cooperarea și sprijinul țărilor sale membre, precum și al țărilor partenere din regiune. Cu toate acestea, se așteaptă ca NATO să continue să joace un rol important în promovarea stabilității și securității în regiunea Mării Negre, lucrând îndeaproape cu țările sale partenere și cu alte organizații internaționale.
Romania are nevoie de o Politica Maritima coerenta pentru promovarea interelor sale maritime. Adoptarea de către România a unei Strategii de Securitate Națională si ca răspuns la criza de securitate din regiunea Mării Negre este crucială pentru asigurarea securității și intereselor naționale ale țării. Noul concept strategic al NATO și situația de securitate din regiunea Mării Negre vor avea un impact semnificativ asupra Strategiei de Securitate Națională a României.
Iată câteva dintre implicațiile pentru România:
Consolidarea capacităților naționale de apărare: Strategia de Securitate Națională a României trebuie să prioritizeze consolidarea capacităților de apărare pentru a răspunde provocărilor de securitate din regiune. Aceasta poate include investiții în noi echipamente și tehnologii, precum și dezvoltarea de noi capacități militare.
Consolidarea parteneriatelor: România trebuie, de asemenea, să își consolideze parteneriatele cu NATO și cu alți parteneri regionali pentru a aborda mai bine provocările de securitate din regiunea Mării Negre. Acest lucru poate implica o cooperare mai strânsă în ceea ce privește schimbul de informații, exerciții militare comune și alte forme de acțiune comună.
Abordarea amenințării terorismului: Criza de securitate din regiunea Mării Negre este, de asemenea, susceptibilă să sporească amenințarea terorismului, pe care România trebuie să o abordeze ca o prioritate în strategia sa de securitate națională. Acest lucru poate include eforturi de îmbunătățire a securității interne și a capacităților de informații, precum și o cooperare strânsă cu partenerii internaționali pentru a contracara amenințarea.
Promovarea stabilității și securității în regiune: De asemenea, România trebuie să depună eforturi pentru a promova stabilitatea și securitatea în regiunea Mării Negre, inclusiv prin rolul său în NATO și în alte organizații internaționale. Acest lucru poate include eforturi de sprijinire a soluționării conflictelor și a misiunilor de menținere a păcii, precum și furnizarea de asistență economică și umanitară pentru țările din regiune.
Gestionarea crizei refugiaților: Conflictul în curs de desfășurare din regiunea Mării Negre va duce probabil la creșterea numărului de refugiați, pe care România trebuie să fie pregătită să îi gestioneze ca parte a strategiei sale de securitate națională. Aceasta poate include furnizarea de asistență refugiaților și sprijinirea eforturilor internaționale de abordare a cauzelor profunde ale crizei.
În concluzie, criza de securitate din regiunea Mării Negre și dezvoltarea unui nou concept strategic al NATO vor avea implicații semnificative pentru Strategia de Securitate națională a României. România trebuie să își prioritizeze capacitățile de apărare, să își consolideze parteneriatele, să abordeze amenințarea terorismului, să promoveze stabilitatea și securitatea în regiune și să gestioneze criza refugiaților pentru a-și asigura securitatea și interesele naționale.
Marea Mediterană și Marea Neagră nu sunt doar granițe pentru Europa, ci regiuni strategice esențiale care leagă Europa de furnizorii săi de energie, de partenerii săi comerciali și de marea liberă. Dezvoltarea unei strategii cuprinzătoare și integrate, inclusiv o prezență navală robustă, este esențială pentru a asigura interesele Europei în regiune și pentru a garanta securitatea energetică, prosperitatea și stabilitatea acesteia. Este momentul ca Europa să acționeze acum pentru a face față acestor provocări și pentru a profita de oportunitățile oferite de Marea Mediterană și Marea Neagră. Timpul este esențial, iar Europa trebuie să acționeze rapid pentru a-și proteja interesele în aceste două regiuni critice.
ANALIZA: Forumul Securitatii Maritima
Articolul reprezintă o sinteză pertinentă și obiectivă a situației geopolitice și importanței zonei Mării Negre pentru UE, NATO și țările din regiune și oferă o perspectivă a soluțiilor posibile pentru consolidarea securității în această zonă. Cred că pe lângă o Politică Maritimă și o Strategie de Securitate Națională, României îi va trebui și o Strategie de Securitate Maritimă clară, care să fie “construită” pe baza celor două documente de importanță națională evidențiind interesele țării la Marea Neagră, fluviul Dunărea și Oceanul Planetar.
Continuare la comentariul anterior: Strategia de Securitate Maritimă va oferi și soluțiile de afirmare, promovare și, în caz de necesitate, apărare a acestor interese precum și componența și direcțiile de dezvoltare ale Forțelor Navale Române.