| Forumul Securității Maritime are plăcerea de a vă pune la dispoziție un produs de sinteza zilnic, sub forma unui newsletter, prin care vă prezentăm cele mai relevante evenimente și informații referitoare problematica domeniului naval, cu preponderență cele legate de securitatea maritima dar și alte domenii conexe. Acesta dorește să prezinte o evaluare clară și concisă a celor mai recente și relevante știri despre spațiul menționat, cu trimiteri la sursele de informare. Sperăm că acest newsletter se va dovedi a fi o sursă utilă pentru dumneavoastră, oferind o perspectivă cuprinzătoare despre contextul complicat al domeniului, atât pentru specialiști, cât și pentru oricine este interesat de dinamica evenimentelor din domeniu securității navale. |
Strâmtoarea Hormuz | Vor pune capăt impasului bombele „Bunker Buster” de 5.000 de livre?
MS Daily brief – 19 Martie 2026
- MS DAILY BRIEF – Ro
- Inițiativa franceză de descurajare nucleară și securitatea europeană: implicații juridice și strategice ale unei dezbateri privind România
- „Conflictul stratificat: războiul multidomeniu și dinamica strategică a Iranului în Orientul Mijlociu”
- FAZELE ATACULUI ASUPRA IRANULUI SI RAZBOIUL MULTIDOMENIU
- PATRU ANI DE RAZBOI IN UCRAINA
- Sistemul de apărare antiaeriană al Iranului
- România și arhitectura de comandă NATO: oportunitatea strategică de afirmare la Joint Force Command Naples
Contents
SUA trimit ceva PUTERNIC spre Strâmtoarea Hormuz… Cel mai mare COȘMAR al Iranului! 1
Noutăți din Ucraina OMG! Situația se înrăutățește pentru ruși. Sunt prinși în capcană! 1
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu în ultimele 24 de ore-Forumul Securitatii Maritime 1
Un petrolier rus se îndreaptă spre Cuba în contextul blocadei economice impuse de SUA.. 18
„Să fie judecat”: un loialist pro-Kremlin se întoarce împotriva lui Putin într-o ieșire rară. 19
Un petrolier rus avariat, care transportă gaze naturale, a ajuns în apele libiene. 22
Petrolierele rusești se îndreaptă spre Cuba – Forumul Securității Maritime. 31
Importanța strategică a insulei Kharg – Forumul Securității Maritime. 32
Italia intenționează să achiziționeze un sistem containerizat de depunere a minelor navale. 36
Ultima bătălie dinaintea unei noi ordini mondiale? – Forumul Securității Maritime. 38
Cum Ucraina a “scufundat” o fregată NATO și nici măcar nu și-a dat seama ce s-a întâmplat 42
Marina jonglează cu planurile portavionului pentru a rămâne pe linia de plutire. 45
SUA trimit ceva PUTERNIC spre Strâmtoarea Hormuz… Cel mai mare COȘMAR al Iranului!
ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ: Israelul BOMBARDEAZĂ o importantă instalație de gaze din Iran; un mullah de rang înalt a fost ELIMINAT; Iranul promite RĂZBUNARE | TBN Israel
Noutăți din Ucraina OMG! Situația se înrăutățește pentru ruși. Sunt prinși în capcană!
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu în ultimele 24 de ore-Forumul Securitatii Maritime
În ultimele 24 de ore, dinamica loviturilor militare dintre Israel (cu sprijin operațional sau complementar al Statelor Unite) și Iran relevă o simetrie imperfectă, dar strategic coerentă: fiecare parte a vizat punctele de vulnerabilitate structurală ale celeilalte, combinând ținte energetice, militare și urbane într-un model de escaladare controlată, dar cu efecte sistemice.
Loviturile israeliene, sprijinite indirect de capacități americane, s-au concentrat în primul rând pe sudul Iranului, în zona South Pars–Asaluyeh, unde se află principalul complex de extracție și procesare a gazelor naturale. Atacul a vizat instalații industriale, conducte și rafinării, generând incendii și opriri operaționale. Efectul a fost imediat: reducerea producției, afectarea exporturilor regionale și transmiterea unui semnal strategic clar – vulnerabilitatea economică a Iranului poate fi exploatată militar. Această alegere indică o doctrină de tip „deep economic strike”, în care obiectivul nu este doar degradarea capacității militare, ci și erodarea resurselor financiare care susțin efortul de război.
În paralel, Israelul a continuat lovituri de precizie asupra unor obiective asociate aparatului de securitate iranian, inclusiv asupra unor persoane-cheie din structura de comandă. Aceste acțiuni au vizat perturbarea mecanismului decizional și reducerea capacității de coordonare a răspunsului. În același timp, pe frontul libanez, loviturile asupra Beirutului și asupra infrastructurii asociate Hezbollah au urmărit limitarea capacității Iranului de a opera indirect prin intermediul actorilor non-statali, reducând astfel presiunea pe frontul nordic al Israelului.
Componenta americană s-a manifestat mai ales în proximitatea Strâmtorii Hormuz, unde au fost vizate capacități balistice iraniene și poziții considerate amenințătoare pentru securitatea maritimă. Aceste lovituri au avut un rol complementar: nu au vizat direct infrastructura economică, ci au încercat să limiteze capacitatea Iranului de a escalada prin blocarea rutelor energetice globale.
Riposta Iranului a fost structurată diferit, dar cu o logică strategică comparabilă, orientată spre maximizarea presiunii asupra Israelului și extinderea conflictului către infrastructura energetică regională. În Israel, principalele lovituri au fost concentrate asupra zonei centrale, inclusiv Tel Aviv și zonele urbane adiacente. Rachetele balistice lansate au lovit clădiri rezidențiale și infrastructuri civile, producând victime și distrugeri. Aceste atacuri nu au avut doar o dimensiune militară, ci și una psihologică, vizând destabilizarea vieții cotidiene și transmiterea unui mesaj de vulnerabilitate generalizată.
În paralel, Iranul a extins riposta către statele din Golf, într-o mișcare care transformă conflictul bilateral într-unul regional. Lovitura asupra complexului Ras Laffan din Qatar a fost deosebit de semnificativă, deoarece a vizat unul dintre cele mai importante noduri globale de gaz natural lichefiat. Incendiile și întreruperile de producție au avut efecte imediate asupra piețelor energetice, amplificând volatilitatea și temerile privind securitatea aprovizionării. Această acțiune indică o strategie de „energy retaliation”, prin care Iranul răspunde atacurilor asupra propriei infrastructuri prin destabilizarea întregului sistem energetic regional.
În Emiratele Arabe Unite, loviturile asupra unor instalații din zona Abu Dhabi au urmărit un obiectiv similar: extinderea costurilor conflictului dincolo de Israel și transmiterea unui avertisment către statele percepute ca aliate ale acestuia. Chiar și acolo unde distrugerile au fost limitate, efectul strategic a fost creșterea riscului perceput și perturbarea funcționării normale a sectorului energetic.
Arabia Saudită a fost inclusă în această logică prin tentative de lovire a infrastructurii petroliere și prin amenințări explicite. Deși multe dintre aceste atacuri au fost interceptate, ele au contribuit la crearea unui climat de insecuritate și la creșterea costurilor operaționale și de protecție pentru industria energetică regională.
Un element esențial al ripostei iraniene îl constituie și dimensiunea maritimă și strategică: prin amenințările și posibilele acțiuni în zona Strâmtorii Hormuz, Iranul sugerează capacitatea de a afecta fluxurile globale de petrol. Chiar și în absența unei blocări efective, simpla posibilitate a acesteia generează efecte economice imediate, demonstrând că puterea Iranului nu constă doar în capacitatea militară directă, ci și în poziționarea geostrategică.
Comparativ, loviturile celor două părți reflectă două modele strategice distincte, dar complementare în escaladare. Israelul (cu sprijin american) a vizat în principal infrastructura critică și centrele de comandă ale Iranului, urmărind degradarea capacității statului de a susține conflictul pe termen lung. Iranul, în schimb, a combinat loviturile asupra Israelului cu extinderea conflictului către infrastructura energetică regională și către state terțe, încercând să internaționalizeze costurile și să creeze presiune globală.
Efectul cumulativ al acestor lovituri este o transformare a conflictului într-un sistem interconectat, în care nu mai există o separație clară între fronturi. Infrastructura energetică din Iran, centrele urbane din Israel și nodurile energetice din Golf devin simultan ținte și instrumente de presiune. Această interdependență amplifică riscul escaladării și face ca fiecare lovitură să aibă consecințe care depășesc cu mult spațiul în care a fost produsă, afectând direct echilibrul energetic și strategic global.
Forumul Securitatii Maritime
Teheranul avertizează instalațiile energetice din Golf să se evacueze după ce instalațiile iraniene de gaze au fost lovite
De Reuters, 18 martie 2026, ora 17:14 GMT+2, actualizat acum 12 ore
Fum se ridică de la rafinăria de petrol Ras Tanura a companiei Saudi Aramco după un presupus atac cu drone iraniene, pe fondul conflictului dintre SUA, Israel și Iran, la Ras Tanura, Arabia Saudită, 2 martie 2026.
DUBAI, 18 martie (Reuters) – Instalațiile de gaze iraniene din Golf au fost atacate miercuri, au raportat mass-media de stat, determinând Teheranul să declare că va viza o serie de instalații energetice din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar „în următoarele ore”.
Prețurile petrolului au crescut la aflarea veștii, contractele futures pe țițeiul Brent înregistrând o creștere de peste 6%, atingând un maxim al sesiunii de puțin sub 110 dolari pe baril.
Atacurile asupra industriei energetice iraniene din South Pars și Asaluyeh au stârnit îngrijorări că Iranul ar putea viza și infrastructura marilor companii energetice globale din întreaga regiune a Golfului, precum și rute regionale alternative de export, cum ar fi portul Yanbu din Marea Roșie al Arabiei Saudite, prelungind un conflict care a închis deja efectiv Strâmtoarea Hormuz.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a declarat că atacul de miercuri a reprezentat o escaladare „periculoasă și iresponsabilă” care a pus în pericol securitatea energetică globală, iar Emiratele Arabe Unite au subliniat necesitatea de a evita vizarea instalațiilor vitale. Qatarul l-a numit un atac israelian, fără a menționa vreun rol al SUA.
Armata israeliană nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.
Qatarul și-a închis complet producția de gaz natural lichefiat din cauza războiului, iar orice daune aduse instalațiilor ar putea prelungi întreruperea dincolo de luna mai, amenințând să mențină o cincime din aprovizionarea globală cu GNL în afara rețelei.
Agenția de știri Tasnim a declarat că atacurile de miercuri au vizat instalațiile petrochimice din South Pars și a adăugat că amploarea pagubelor nu era încă clară.
Fluxurile de gaz iranian către Irak au fost oprite, deoarece Iranul și-a redirecționat gazul către piața internă, a declarat pentru Reuters un înalt oficial irakian. Teheranul furnizează între o treime și 40% din necesarul de gaz și energie electrică al Irakului.
Atacurile asupra South Pars fac și mai probabil ca războiul să continue până în luna mai, a declarat Torbjorn Soltvedt, analist principal pentru Orientul Mijlociu la compania de informații privind riscurile Verisk Maplecroft.
„Cea mai mare îngrijorare va fi potențialul de atacuri împotriva conductei est-vest a Arabiei Saudite sau a instalațiilor de export de la Marea Roșie, care, alături de Fujairah, oferă singura alternativă semnificativă la Strâmtoarea Hormuz”, a adăugat Soltvedt.
AVERTISMENTE DE EVACUARE
Gărzile Revoluționare Iraniene au emis ordine de evacuare pentru rafinăria Samref și complexul petrochimic Jubail din Arabia Saudită, câmpul de gaze Al Hosn din Emiratele Arabe Unite și complexul petrochimic Mesaieed din Qatar, Mesaieed Holding Company și rafinăria Ras Laffan, afirmând că acestea vor fi ținta unor atacuri, a raportat presa de stat iraniană.
Instalațiile de GNL din Ras Laffan erau evacuate, a declarat pentru Reuters o sursă cu cunoștințe în materie.
Notificarea de evacuare a anumitor locații marchează o escaladare clară a retoricii în jurul infrastructurii energetice, într-un moment în care piața globală a GNL este deja tensionată din cauza întreruperilor, a spus Tom Purdie, analist principal pentru GNL la firma de consultanță Energy Aspects.
Câmpul de gaze offshore South Pars din Iran reprezintă aproximativ o treime din cel mai mare zăcământ de gaze naturale din lume. Iranul împarte zăcământul cu Qatarul, un important exportator.
Cea mai mare parte a gazelor pe care Teheranul le produce din South Pars este destinată consumului intern. Producția de gaze a Iranului a totalizat 276 de miliarde de metri cubi în 2024, 94% fiind consumate în Iran, potrivit datelor Forumului Țărilor Exportatoare de Gaze.
Războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului și atacurile Teheranului asupra vecinilor din Golf au perturbat exporturile de petrol și gaze naturale din Orientul Mijlociu și au forțat oprirea producției.
Trump amenință că va „distruge” întregul zăcământ de gaze South Pars din Iran dacă Teheranul va ataca Qatarul
Președintele SUA susține că Israelul nu va mai ataca South Pars – dar amenință că va distruge acest sit „extrem de important și valoros” dacă Iranul continuă să atace instalațiile de gaze din Qatar
Joi, 19 martie 2026, ora 06:53 CET
Donald Trump a amenințat că va „arunca în aer masiv” cel mai mare câmp de gaze din lume, după ce atacurile israeliene asupra sitului iranian au determinat Teheranul să intensifice atacurile asupra instalațiilor energetice din Orientul Mijlociu.
Decizia Israelului de a viza zăcământul de gaze South Pars miercuri a marcat o escaladare majoră a războiului, accentuând temerile privind perturbări semnificative ale aprovizionării internaționale cu energie.
Iranul a ripostat prompt cu noi atacuri în întreaga regiune, inclusiv asupra instalațiilor de gaze naturale lichefiate (GNL) din Qatar – ceea ce l-a înfuriat pe președintele SUA.
SUA „nu știau nimic” despre atacul israelian asupra South Pars, a afirmat Trump pe rețelele de socializare miercuri seara. Presa americană a raportat mai devreme că SUA erau la curent cu atacul. The Wall Street Journal a raportat, citând oficiali americani anonimi, că președintele l-a aprobat, într-o încercare de a face presiuni asupra Teheranului pentru a debloca strâmtoarea Hormuz.
Autoritățile din Abu Dhabi au declarat că au fost nevoite să oprească operațiunile la instalația de gaze Habshan și la câmpul Bab din cauza atacurilor iraniene, pe care le-au numit o „escaladare periculoasă” a războiului.
Ras Laffan din Qatar, locul unde se află cel mai mare hub de gaze naturale lichefiate din lume, a suferit acum „daune extinse” în urma atacurilor Iranului, a declarat gigantul de stat QatarEnergy. Joi dimineață, QatarEnergy a raportat „incendii de proporții” și pagube semnificative la mai multe instalații de GNL din cadrul hub-ului. Ministerul de Interne din Qatar a declarat ulterior că toate incendiile au fost stinse.
Atacul asupra South Pars a reprezentat primele atacuri țintite asupra producției iraniene de combustibili fosili de când SUA și Israelul au declanșat conflictul, în urmă cu aproape trei săptămâni.
Qatarul, care împarte câmpul de gaze cu Iranul, „nu a fost implicat în niciun fel, sub nicio formă, în acest atac și nici nu avea vreo idee că acesta urma să aibă loc”, a spus Trump, adăugând că Israelul nu va ataca din nou câmpul de gaze decât dacă Iranul va ataca din nou instalațiile de gaze din Qatar.
Dacă Teheranul ar alege să riposteze, Trump a spus: „Statele Unite ale Americii, cu sau fără ajutorul sau consimțământul Israelului, vor distruge în totalitate câmpul de gaze South Pars cu o forță și o putere pe care Iranul nu le-a mai văzut sau experimentat până acum.”
Eforturile lui Trump de a dezamorsa atacurile asupra infrastructurii energetice, amenințând cu distrugerea South Pars, nu au liniștit piețele globale, pe măsură ce îngrijorarea cu privire la impactul economic al conflictului crește.
Prețurile petrolului și ale gazelor naturale europene au crescut brusc, țițeiul Brent – etalonul internațional pentru petrol – înregistrând o creștere de 3,9%, ajungând la 111,51 dolari pe baril. Principalele piețe bursiere asiatice au fost supuse presiunii, indicele Nikkei 225 scăzând cu 2,5% în Japonia.
Arabia Saudită a fost, de asemenea, ținta rachetelor balistice iraniene miercuri. Orice încredere în Teheran a fost spulberată, a declarat ministrul său de externe. „Această presiune din partea Iranului va avea un efect negativ din punct de vedere politic și moral și, cu siguranță, ne rezervăm dreptul de a întreprinde acțiuni militare dacă se consideră necesar”, a declarat prințul Faisal bin Farhan într-o conferință de presă.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a descris atacul israelian asupra South Pars ca fiind „periculos” și „iresponsabil”, îndemnând toate părțile să nu vizeze instalațiile energetice. Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite a descris, de asemenea, această acțiune ca fiind o „escaladare periculoasă”, avertizând: „Atacarea infrastructurii energetice reprezintă o amenințare directă la adresa securității energetice globale.”
Strâmtoarea Hormuz, prin care trec de obicei aproximativ o cincime din rezervele mondiale de petrol și tancurile de gaz transportate pe mare, rămâne, între timp, practic închisă. Eforturile lui Trump de a construi o forță navală multinațională pentru a redeschide această cale navigabilă cheie nu au dat încă roade.
Un incendiu a izbucnit pe o navă în apropierea strâmtorii după ce aceasta a fost lovită de un proiectil, a declarat agenția britanică Maritime Trade Operations, citând un raport de miercuri seara. Nava se afla în largul coastelor Emiratelor Arabe Unite.
Emmanuel Macron, președintele francez, a discutat cu Trump și cu șeicul Tamim bin Hamad al-Thani, emirul Qatarului, după atacurile de miercuri asupra instalațiilor de gaze. Solicitând un moratoriu asupra atacurilor care vizează infrastructura civilă, Macron a declarat: „Populația civilă și nevoile sale esențiale, precum și securitatea aprovizionării cu energie, trebuie protejate de o escaladare militară.”
Într-o altă zi marcată de violențe în Orientul Mijlociu, Semiluna Roșie Palestiniană a declarat că trei femei palestiniene au fost ucise într-un atac cu rachete iranian în Cisiordania ocupată, miercuri seara – primul atac mortal al Iranului în această zonă și primul care a ucis palestinieni de la începutul războiului.
Între timp, Uniunea Europeană a îndemnat Israelul să „își înceteze operațiunile” în Liban, țară pe care ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, o va vizita joi.
Libanul a fost antrenat în criză la începutul acestei luni, când luptătorii Hezbollah au lansat rachete asupra Israelului. Israelul a ripostat cu atacuri care au ucis cel puțin 968 de persoane, potrivit autorităților libaneze, și au strămutat peste un milion.
A trecut mai mult de o săptămână de când Trump a sugerat pentru prima dată că războiul s-ar putea termina „foarte curând”. Fără un sfârșit la orizont, unele companii se pregătesc pentru cel puțin încă o lună de perturbări severe.
Compania aeriană Cathay Pacific, cu sediul în Hong Kong, a suspendat joi zborurile către și dinspre Dubai și Riyadh până la sfârșitul lunii aprilie, o măsură pe care a atribuit-o „situației în evoluție din Orientul Mijlociu”.
Războiul din Orientul Mijlociu: de ce atacurile asupra câmpurilor de gaze precum South Pars reprezintă o escaladare majoră
Acesta a fost primul atac asupra unei instalații de producție a energiei din combustibili fosili. Dar de ce este semnificativ și pe cine afectează?
Miercuri, 18 martie 2026, ora 20:22 CET
Atacurile lansate de ambele părți asupra așa-numitelor instalații de producție de gaze din amonte în ultimele zile reprezintă o escaladare semnificativă a războiului din Orientul Mijlociu, cu consecințe potențial pe termen lung.
Aceste atacuri au reprezentat prima dată când instalații asociate cu producția de energie din combustibili fosili au fost lovite în cadrul conflictului, în loc de situri asociate mai general cu industria petrolului și a gazelor.
Ce a fost vizat în ultimele zile?
Marți, un atac cu drone iranian reușit a dus la suspendarea operațiunilor la câmpul de gaze Shah din Abu Dhabi. Site-ul poate produce 1,28 miliarde de picioare cubice standard de gaz pe zi și furnizează aproximativ 20% din aprovizionarea cu gaz a Emiratelor Arabe Unite și 5% din sulful granulat utilizat la nivel mondial în îngrășămintele fosfatice.
Miercuri a fost lovită o instalație de producție iraniană pentru câmpul de gaze South Pars, pe care Iranul îl împarte cu Qatarul de-a lungul Golfului. Câmpul este cel mai mare din lume și reprezintă cea mai importantă sursă de energie internă a Iranului, care se confruntă uneori cu dificultăți în a produce suficientă energie electrică.
Atacul, care a determinat Teheranul să amenințe cu noi represalii împotriva infrastructurii energetice, a fost larg mediatizat în presa israeliană ca fiind efectuat de Israel cu acordul SUA, deși niciuna dintre cele două țări nu și-a asumat imediat responsabilitatea.
SUA și Israelul s-au abținut anterior să vizeze instalațiile de producție energetică ale Iranului din Golf, în încercarea de a evita represaliile iraniene împotriva industriilor petroliere și gaziere ale vecinilor săi.
De ce sunt importante aceste atacuri?
Atacurile sunt importante deoarece semnalează o potențială intensificare a războiului, cu consecințe pe termen lung pentru economia globală. În timp ce încetarea ostilităților ar putea duce la reluarea livrărilor de gaz și petrol suspendate în câteva luni, experții estimează că orice daune semnificative aduse producției în sine ar putea avea un impact de ani de zile.
Avertizând asupra impactului unor posibile escaladări ulterioare, Saul Kavonic, analist la MST Financial, a declarat pentru Financial Times: „Ceva care ar elimina câteva milioane de barili din producție ar avea un impact mai mare, deoarece înseamnă că nu există nicio modalitate de a reface stocurile chiar și după încheierea războiului.” Lovirea unei instalații de gaz natural lichefiat ar fi cea mai gravă situație, a adăugat el, deoarece repararea acesteia ar putea dura câțiva ani.
Prețurile petrolului au crescut vertiginos după atacul asupra South Pars, pe fondul temerilor că întreruperea aprovizionării globale cu energie s-ar agrava. Această întrerupere ridică miza politică pentru Donald Trump în perioada premergătoare alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA. Prețurile motorinei în SUA au depășit deja 5 dolari pe galon pentru prima dată de la creșterea inflației din 2022, care a erodat sprijinul pentru predecesorul său, Joe Biden.
Cum au reacționat țările din regiune?
După atacul asupra South Pars, Iranul a enumerat o serie de importante instalații petroliere și de gaze din regiune aparținând Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite și Qatarului, despre care a afirmat că sunt acum „ținte directe și legitime” și că ar trebui evacuate imediat. Câteva ore mai târziu, s-au auzit explozii puternice în Riad.
Qatarul, un aliat apropiat al SUA care găzduiește cea mai mare bază aeriană americană din regiune, a dat vina pe Israel pentru atac, fără a menționa vreun rol al SUA. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar a calificat incidentul drept o escaladare „periculoasă și iresponsabilă” care pune în pericol securitatea energetică globală.
Emiratele Arabe Unite au declarat că atacul asupra South Pars reprezintă o amenințare la adresa energiei globale și a securității și stabilității regiunii.
O instalație de producție a gazului natural lichefiat în Qatar. Fotografie: Reuters
Nu se poate repara pur și simplu?
O lecție învățată în urma invaziei Irakului din 2003 a fost că a durat mult mai mult decât se aștepta pentru a repara infrastructura de producție a energiei avariată. Administrația Bush promisese că reconstrucția va fi finanțată din veniturile din petrol, dar, deși contractorii au putut accesa uzinele irakiene și s-au cheltuit 2 miliarde de dolari pe proiecte petroliere, a durat mai mult de doi ani până când producția a revenit la nivelurile de dinainte de război.
Încercările de a repara infrastructura energetică ucraineană afectată de Rusia au scos în evidență problemele legate de blocajele în aprovizionarea cu echipamente.
Ce rol joacă producția de energie în Golf, dincolo de venituri?
Producția de energie în Golf a avut de mult timp o importanță socială, politică și diplomatică care depășește cu mult rezultatele economice. Acordurile sociale cu cetățenii care trăiesc sub monarhii adesea represive se bazează pe împărțirea bogăției energetice, iar aceasta este esențială pentru nivelul de trai și pentru capacitatea statelor de a atrage lucrători străini.
Energia este, de asemenea, parte integrantă a modului în care țările din regiune interacționează între ele. Scurta detentă dintre Iran și Arabia Saudită, care a supraviețuit cu greu atacurilor Israelului asupra instalațiilor nucleare iraniene de anul trecut, a fost o prioritate pentru conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, ca parte a demersurilor sale de diversificare a economiei saudite. El a considerat că tensiunile cu Iranul erau o risipă de resurse. Din partea iraniană, detensionarea a fost determinată de o economie care se prăbușea încet sub sancțiunile impuse de SUA.
Fiind istoric mai apropiat de Iran datorită interesului comun pentru câmpul South Pars, Qatarul și-a manifestat în mod evident îngrijorarea față de atac. Câmpul a servit uneori drept punte diplomatică nu doar între Doha și Teheran, ci și la scară mai largă.
Marea Britanie afirmă că se află în continuare în discuții privind escortarea navelor prin strâmtoarea Hormuz
Oficialii declară că planificatorii militari colaborează cu Comandamentul Central al SUA, dar situația rămâne prea periculoasă pentru ca ceva să se întâmple în curând
Dan Sabbagh Redactor pentru apărare și securitate
Miercuri, 18 martie 2026, ora 19:52 CET
Marea Britanie a declarat că rămâne implicată în discuții cu SUA și aliații europeni privind escortarea navelor comerciale prin strâmtoarea Hormuz, dar situația rămâne prea periculoasă pentru ca acest lucru să se întâmple în curând.
Iranul este încă considerat o amenințare și se estimează că dispune de o gamă largă de arme – de la rachete de croazieră la drone maritime – în ciuda celor 19 zile de bombardamente conduse de SUA asupra marinei și a obiectivelor sale de coastă.
Un oficial al apărării din Marea Britanie a declarat că Teheranul dispune de „un sistem foarte eficient de comandă și dispersie”, ceea ce înseamnă că ar putea continua să atace chiar dacă mulți dintre liderii săi militari și politici au fost uciși.
Litoralul său muntos îngreunează supravegherea rachetelor și a dronelor. Oficialul din domeniul apărării a adăugat: „Nivelul amenințării este atât de ridicat încât nu văd multe națiuni dispuse să-și trimită nave de război în mijlocul acestei amenințări în acest moment.”
Iranul a închis, de fapt, strâmtoarea prin atacuri periodice asupra petrolierelor și a altor nave. Aproximativ o cincime din traficul maritim de țiței trecea prin strâmtoare înainte de război, iar o scădere dramatică a exporturilor a contribuit la creșterea prețurilor peste 100 de dolari pe baril.
Donald Trump a criticat Marea Britanie și alți membri NATO pentru că nu au oferit nave de război pentru a ajuta la patrularea acestei căi navigabile strategice. Marți, pe Truth Social, el a declarat că Statele Unite „nu mai au nevoie și nici nu mai doresc asistența țărilor NATO”.
Cu toate acestea, Marea Britanie a afirmat că discuțiile pe această temă continuă la nivel militar și că au fost trimiși planificatori britanici suplimentari pentru a colabora cu Comandamentul Central al SUA (Centcom), care conduce efortul militar american împotriva Iranului.
Nu este clar cu ce ar contribui Marea Britanie la o eventuală operațiune de escortă maritimă, deși Marina Regală ar putea, în teorie, să redirecționeze HMS Dragon, un distrugător care se îndreaptă în prezent spre Cipru, către Marea Arabiei. Nu sunt disponibile imediat alte nave de război.
Miercuri, John Healey, secretarul apărării, a discutat despre strâmtoarea Hormuz într-o convorbire telefonică cu miniștrii apărării din Franța, Germania, Italia și Polonia. Franța a declarat anterior că ar fi dispusă să trimită nave de război în strâmtoare, dar numai după ce faza „cea mai intensă” a conflictului se va fi încheiat.
Al Carns, un ministru adjunct al apărării din Marea Britanie, a spus că ultima operațiune de escortă din Golf, care a început în 1987 în timpul ultimei faze a războiului Iran-Irak, a necesitat 30 de nave de război. „Acesta este doar un exemplu al resurselor necesare. Așadar, este o întreprindere de amploare”, a spus el într-o ședință de informare.
El a subliniat că „aceasta trebuie să fie o soluție multinațională”, argumentând că Marea Britanie nu are altă opțiune decât să colaboreze cu SUA, oricât de dificil ar fi. „Dar aș spune următorul lucru: există un lucru mai rău decât să lucrezi cu aliații, și anume să lucrezi fără ei”, a spus el.
Marina SUA nu a indicat până acum că este pregătită să se implice într-o operațiune de escortă, preferând să se concentreze pe campania de bombardament continuă, deși oficialii au sugerat că acest lucru s-ar putea schimba luna viitoare. Grupul de atac al portavionului Abraham Lincoln operează în largul coastelor Omanului.
Peste noapte, Centcom a declarat că a folosit bombe „bunker buster” de 5.000 de livre asupra a ceea ce a numit „baze de rachete iraniene fortificate de-a lungul coastei Iranului, lângă strâmtoarea Hormuz”, ca parte a unei încercări mai ample de a elimina amenințarea reprezentată de rachetele de croazieră anti-navă.
Kevin Rowlands, expert naval la think-tank-ul Royal United Services Institute, a declarat că, deși capacitatea Iranului de a provoca daune a fost redusă în mod constant, pericolul pentru transportul maritim a rămas.
„Este aproape imposibil să reducem riscul la zero și ne putem aștepta ca navele să se confrunte cu un nivel rezidual de amenințare pentru o perioadă de timp”, a spus Rowlands, adăugând că lățimea îngustă a strâmtorii, de 20 de mile marine, „creează efectiv o zonă mortală” în care timpul de avertizare pentru un atac poate fi de doar câteva secunde.
Strategia SUA și a Israelului de a-i elimina pe liderii iranieni s-ar putea dovedi contraproductivă
Peter BeaumontCorespondent internațional senior
Încercarea de a „decapita” statul ar putea întări rezistența în loc să destabilizeze regimul
- Criza din Orientul Mijlociu – știri în direct
- Luptele se intensifică între Israel și Hezbollah în sudul Libanului
Miercuri, 18 martie 2026, ora 19:27 CET
Decizia Israelului de a-și autoriza armata să elimine orice oficial iranian de rang înalt de pe lista sa de asasinate a ridicat noi întrebări semnificative cu privire la așa-numita strategie de decapitare și la ceea ce se intenționează a se realiza prin aceasta.
În privat, oficialii israelieni și-au informat omologii americani că, în cazul unei revolte, opoziția iraniană ar fi „măcelărită”. Acest lucru pare să fie în contradicție cu strategia lui Benjamin Netanyahu de a urmări schimbarea regimului prin țintirea unor figuri de rang înalt din aparatul politic și de securitate al Iranului.
Cu toate acestea, chiar înainte de izbucnirea unui război pe scară largă, experții și analiștii iranieni – precum și unii foști oficiali israelieni – erau sceptici cu privire la posibilitatea ca regimul clerical iranian să poată fi răsturnat prin astfel de atacuri.
Până în prezent, atacurile țintite i-au ucis, printre alții, pe liderul suprem Ali Khamenei, șeful securității Ali Larijani și ministrul informațiilor Esmail Khatib.
În centrul problemei se află structura și reziliența regimului iranian – și modul în care atât regimul, cât și publicul iranian răspund la astfel de atacuri.
Înainte ca SUA și Israelul să lanseze atacurile lor în urmă cu trei săptămâni, experții evaluaseră că regimul stagna în fața protestelor și că un fel de schimbare părea inevitabilă. Această dinamică s-a schimbat acum.
„Acesta nu este un regim personalizat”, a spus Sanam Vakil, expert în Iran la Chatham House. „Există straturi instituționale sub fiecare individ și bănuiesc că răspunsul la atacurile de decapitare ar fi pur și simplu [promovarea] din interior – deși asta riscă să aducă la suprafață persoane necunoscute și netestate. Având în vedere rata de succes a Israelului, vă puteți imagina că există probabil persoane de rang inferior care nu sunt atât de dispuse să avanseze în sistem într-o muncă periculoasă.”
Până în prezent, Vakil nu consideră că strategia de decapitare a Israelului a avut succes. „În acest moment, pare să câștige timp, și nu sunt sigură ce încearcă să realizeze SUA, dar există potențialul ca sistemul să fie reînviat pentru a reînnoi un regim care devenea o forță epuizată, în care persoanele care avansează au văzut cum mentorii, șefii și membrii familiilor lor au fost uciși.
„Nu este o abordare care produce democrați jeffersonieni, ci luptători de rezistență înverșunați. Ea generează și mai multă rezistență”, a spus ea.
Istoria asasinatelor Israelului nu indică un succes deosebit. De-a lungul anilor, Israelul a ucis numeroși lideri de rang înalt din Hamas și Hezbollah, inclusiv pe liderul spiritual al Hamas, șeicul Ahmed Yassin, în 2004, și pe secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasrallah. Cu toate acestea, deși campaniile israeliene au slăbit aceste grupuri, ambele și-au revenit.
Jon B Alterman, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington, este un alt sceptic, citând exemplul Hamas, despre care a spus că „ca mișcare politică și-a absorbit martirii și trăiește pentru a lupta în continuare”.
El a scris într-o postare recentă: „Din păcate, o îmbunătățire semnificativă prin decapitare este puțin probabilă. Fiecare situație este unică și fiecare implică un element de întâmplare. Totuși, istoricul realizărilor în ceea ce privește promovarea unor obiective politice ambițioase – ceea ce are Statele Unite – prin eforturi militare limitate este slab.”
Deși a citat uciderea lui Osama bin Laden ca exemplu al modului în care un grup non-statal poate fi slăbit semnificativ prin eliminarea unui lider, Alterman a spus că încercarea israeliană de a decapita un stat este „fără precedent”.
„Unul dintre miturile comune în cadrul guvernului SUA după 11 septembrie și înainte de invazia Irakului era că trebuia pur și simplu să-i elimini pe «cei doisprezece murdari» [din rândul figurilor de vârf ale regimului] din Irak”, a declarat el pentru The Guardian. „Am considerat că era o idee greșită atunci și o consider greșită și acum. O problemă care nu a primit suficientă atenție este că, dacă elimini persoanele care au credibilitate în fața celor răi, nu mai rămâne nimeni cu influență care să-i oprească pe cei răi.
„De asemenea, se pare că reziliența regimului este subestimată. Poate că este posibil să se creeze o divizare internă, dar nu cunosc nicio dovadă că ar exista democrați moderați care așteaptă în culise.”
Pentru Alterman, rezultatul cel mai probabil al strategiei de decapitare „este un Iran instabil pe plan intern”, care este mai susceptibil să comită acte de violență în afara granițelor, fie prin război cibernetic, prin intermediari sau prin terorism.
Situația este complicată de faptul că o revoltă populară de succes nu este neapărat rezultatul cel mai probabil al unui regim destabilizat.
Într-un eseu din ianuarie pentru revista americană Foreign Affairs, Afshon Ostovar, expert în Orientul Mijlociu la Naval Postgraduate School, a prezis că orice lovitură de stat ar veni mai probabil din interiorul Gărzii Revoluționare Islamice, cel mai puternic actor din țară, și ar viza păstrarea instituțiilor existente, o dinamică potențială care încă se menține.
Steven Simon, expert în securitate la Dartmouth College și fost membru al Consiliului Național de Securitate al SUA, a scris în War on the Rocks: „Scenariul care merită mai multă atenție decât primește nu este prăbușirea Iranului, ci persistența Iranului; rănit, revanșard și imposibil de guvernat prin instrumentele care au câștigat războiul.”
Vakil a spus: „Există și ceva pervers în asta. Ceea ce urmăresc Israelul și SUA, și care mă face să mă simt atât de incomod, este faptul că nu există nicio voință, nicio alegere și nicio justiție pentru iranieni în acest proces.”
Israelul se confruntă cu o rezistență acerbă din partea Hezbollahului în încercarea sa de a avansa mai adânc în Liban
Forțele de Apărare Israeliene (IDF) sunt angajate în lupte intense cu militanții în cel puțin trei zone-cheie, în cadrul bătăliei pentru controlul orașelor de frontieră
William Christou din Tir și Lorenzo Tondo din Ierusalim
Miercuri, 18 martie 2026, ora 16:25 CET
Israelul și Hezbollah sunt angajați în ciocniri terestre intense în cel puțin trei zone strategice din sudul Libanului, pe măsură ce Israelul continuă invazia terestră a vecinului său, potrivit unei surse de securitate libaneze și a locuitorilor din orașele afectate.
O mare parte a luptelor s-a concentrat în jurul orașului strategic Khiam, situat pe un deal, Forțele de Apărare Israeliene desfășurând o campanie aeriană și de artilerie împotriva luptătorilor Hezbollah baricadați în oraș. Luptele s-au intensificat acolo după zile de confruntări, un purtător de cuvânt al Hezbollah recunoscând că au avut loc „confruntări intense” la periferia estică și nordică a orașului.
Pe măsură ce luptele continuau în Khiam, trupele israeliene au încercat să pătrundă în orașele de frontieră din sectoarele centrale și vestice ale sudului Libanului. Un locuitor al satului de frontieră Aita al-Chaab a declarat că luptele dintre soldații israelieni și luptătorii Hezbollah erau intense în acea zonă.
O sursă din serviciile de securitate libaneze a declarat că satul era unul dintre numeroasele orașe de frontieră care deveniseră teatru de lupte intense, pe măsură ce Israelul încerca să se infiltreze în sudul Libanului prin diverse puncte de-a lungul frontierei comune. Acolo, au întâmpinat rezistență din partea membrilor Hezbollah.
Luptele au izbucnit în timp ce Israelul își concentra trupele de-a lungul frontierei, aducând patru brigăzi și coloane de tancuri în perspectiva unei invazii terestre extinse în sudul Libanului. Armata israeliană a declarat că a început o „operațiune terestră limitată”, în timp ce eșalonul politic discuta extinderea campaniei.
Războiul a fost declanșat când Hezbollah a lansat rachete asupra Israelului pe 2 martie. Israelul a lansat rapid o operațiune militară asupra Libanului cu scopul de a elimina complet Hezbollah. Hezbollah a prezentat războiul ca fiind unul de supraviețuire pentru Liban, afirmând că apăra țara de atacurile aeriene israeliene aproape zilnice asupra țării de la încetarea focului din noiembrie 2024 dintre cele două părți. În afara bazei de susținători a Hezbollah, mișcarea de a târî Libanul într-un război a fost profund nepopulară.
Ultimele ostilități sunt o confruntare între puterea aeriană a Israelului și luptătorii de gherilă ai Hezbollah. Experții au afirmat că luptele terestre din Liban se concentrează acum pe axe strategice, în special pe Khiam, care ar putea determina capacitatea Hezbollahului de a respinge invazia israeliană.
„Khiam se află pe un platou înalt cu vedere spre Valea Hula și de-a lungul rutelor cheie care duc spre vest, către granița israeliană”, a spus Ahmad Beydoun, cercetător la TU Delft specializat în investigații open-source ale conflictelor armate.
Israelul afirmă că își propune să creeze o zonă tampon între operațiunile Hezbollahului în Liban și graniță, pentru a ține orașele din nordul Israelului departe de linia de foc. Fotografie: Jalaa Marey/AFP/Getty Images
Controlul israelian asupra vârfului dealului ar tăia liniile de aprovizionare ale Hezbollahului către luptătorii săi din sudul Libanului. „Controlul asupra Khiamului separă sectoarele centrale și estice de la sud de Litani [râu], întrerupând legătura cu Valea Bekaa”, a spus Beydoun.
Armata israeliană a vizat infrastructura civilă din sudul Libanului pentru a întrerupe și mai mult liniile de aprovizionare, lovind podurile care traversează Litani și drumurile principale care duc spre sud. De asemenea, a lovit centre medicale și personalul de urgență, atacuri menite să înrăutățească condițiile de viață în sudul Libanului, au afirmat grupurile pentru drepturile omului.
Întrebarea privind modul în care Hezbollah a reușit să-și mențină prezența la sud de Litani, în ciuda eforturilor de dezarmare depuse de armata libaneză timp de peste un an, precum și a atacurilor aproape zilnice asupra luptătorilor și depozitelor de arme din partea Israelului, rămâne încă fără răspuns. În ciuda presiunii intense, Hezbollah a reușit să opună o rezistență puternică chiar pe liniile frontului din sudul Libanului, folosind o combinație de muniție ghidată antitanc, drone și artilerie.
Pentru locuitorii din sudul Libanului, problema dezarmării părea să fie una dezbătută doar în cadrul grupurilor de reflecție. Pe teren, Hezbollah era încă prezent, dar se menținea într-un plan secund. Mulți dintre locuitorii satelor erau ei înșiși membri ai grupării. Acum că Israelul a invadat, mulți dintre ei au început să lupte.
„Hezbollah luptă acum pe teren. Fiecare oraș din sud are cel puțin câteva sute de luptători înarmați cu rachete antitanc. Nu va fi o misiune ușoară pentru Israel”, a declarat Imad Salameh, primarul orașului Khiam. El a adăugat că sprijinul pentru Hezbollah era larg răspândit în sud și că depozitele de arme erau distribuite în toată regiunea.
În timp ce Hezbollah se confrunta cu Israelul în Khiam, IDF avansa la marginea frontierei. Sursa din cadrul serviciilor de securitate libaneze a declarat că Israelul folosea vârfurile dealurilor pe care le ocupase de partea sa a frontierei pentru a bombarda partea libaneză, în timp ce soldații încercau să-i înconjoare pe combatanți.
Clădirea Moment din centrul Beirutului se prăbușește după un atac israelian – video
Israelul crea, de asemenea, „zone sigure” de-a lungul granițelor libaneze, unde locuitorii puteau rămâne atâta timp cât se auto-păzeau pentru a împiedica Hezbollah să se infiltreze în sat. Un locuitor din Kafr Shouba, a cărui casă se afla la doar câțiva metri de graniță, a declarat că luni seara, forțele israeliene au făcut o razie la el acasă și la alte trei locuințe. El a fost împins la perete de soldații IDF în timp ce aceștia căutau arme în casa sa. Când au plecat, au luat un locuitor cu ei pentru interogatoriu, a spus el.
Obiectivul imediat al campaniei israeliene, potrivit foștilor ofițeri ai IDF, era crearea unei zone tampon în sudul Libanului care să îndepărteze Hezbollahul de graniță. Deși obiectivele oficiale rămân vagi, activitatea militară sugerează o abordare pe două niveluri: ocuparea teritoriului la sud de râul Litani, împreună cu crearea unei zone dominate de supraveghere la nord de acesta.
„Zona tampon are rolul de a se asigura că comunitățile israeliene din nord se află în afara liniei directe de foc a rachetelor antitanc și a rachetelor ghidate antitanc … pentru a împinge linia fizică de la care pot trage mai departe spre nord”, a spus Miri Eisin, fost ofițer superior în cadrul corpului de informații de luptă al IDF și cercetător principal la Institutul Internațional pentru Combaterea Terorismului.
Dacă Israelul reușește să respingă Hezbollahul de la Litani, s-ar concentra apoi asupra prezenței grupării la nord de râu. Gruparea armată lansează majoritatea rachetelor și dronelor sale către Israel din nordul râului, în timp ce membrii săi de pe malul sudic își concentrează eforturile pe luptele cu soldații israelieni.
Experții militari israelieni au avertizat că ideea unei zone tampon în sudul Libanului ar necesita o ocupație pe termen lung, ceea ce ar putea, la rândul său, să reînvie sprijinul popular pentru Hezbollah. În prezent, gruparea este izolată pe plan intern și sub presiune după ce a târât Libanul într-un alt război cu Israelul.
„Ceea ce se desfășoară acum este o nouă ocupație a unor părți din sudul Libanului”, a declarat prof. Yagil Levy, directorul Institutului Universității Deschise pentru Studiul Relațiilor Civile-Militare din Israel. „Dar de data aceasta, [Israelul] ocupă teritoriul și îndepărtează populația, asigurându-și astfel libertate deplină de acțiune și reducând riscul apariției operațiunilor de gherilă din sate.”
,,, https://www.theguardian.com/world/2026/mar/18/fighting-intensifies-israel-hezbollah-southern-lebanon
Israelul lovește câmpul de gaze South Pars din Iran la câteva ore după ce forțele sale l-au ucis pe ministrul informațiilor
S-a confirmat decesul lui Esmail Khatib, a treia personalitate iraniană de rang înalt ucisă în ultimele 24 de ore, în timp ce Israelul lansează, de asemenea, atacuri aeriene intense asupra Libanului
- Criza din Orientul Mijlociu – știri în direct
- Analiză: de ce atacurile asupra câmpurilor de gaze reprezintă o escaladare majoră
Lorenzo Tondo din Ierusalim și William Christou din Beirut
Miercuri, 18 martie 2026, ora 20:25 CET
Israelul a lovit miercuri gigantul câmp de gaze South Pars din Iran, marcând o escaladare majoră a războiului, la câteva ore după ce forțele israeliene l-au ucis pe ministrul de informații al regimului și au lansat unele dintre cele mai intense atacuri aeriene asupra Beirutului din ultimele decenii.
Atacul asupra sitului Pars din Golful Persic, pe care Iranul îl împarte cu Qatarul și care constituie cel mai mare câmp de gaze naturale din lume, a determinat Teheranul să avertizeze statele vecine că infrastructura lor energetică ar putea fi ținta unor atacuri „în câteva ore” și a declanșat reacții furioase din partea Qatarului și a altor națiuni din regiune.
Situat în largul coastei provinciei Bushehr din sud, câmpul deține o cantitate estimată de 1.800 de miliarde de picioare cubice (51 de miliarde de metri cubi) de gaz in situ, reprezentând aproximativ 70% din aprovizionarea internă a Iranului și o mare parte din exporturile Qatarului.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Qatarului, Majed al-Ansari, a descris atacul asupra câmpului de gaze – o extensie a câmpului North Field din Qatar – ca fiind un „pas periculos și iresponsabil”.
Compania energetică a statului din Golf a declarat ulterior că atacurile iraniene au provocat „daune extinse” la centrul său de gaze din Ras Laffan.
Ministerul de Externe al Qatarului a condamnat ceea ce a numit un „atac brutal al Iranului”, afirmând că atacul reprezintă o „amenințare directă la adresa securității sale naționale”. Într-o escaladare semnificativă, atașații militari și de securitate ai Iranului au primit ordin să părăsească Qatarul în termen de 24 de ore.
Abu Dhabi a declarat că a suspendat operațiunile la instalația sa de gaze din Habshan după un atac separat cu rachete al Iranului.
Pe măsură ce războiul se intensifică, noi dovezi ridică semne de întrebare cu privire la scopul atacului comun SUA-Israel asupra Iranului. La o zi după ce Joe Kent, directorul Centrului Național Antiterorism al SUA, și-a dat demisia din funcție în semn de protest, directorul serviciilor de informații naționale ale SUA, Tulsi Gabbard, a declarat în fața Congresului că Iranul nu a făcut nicio încercare de a-și reconstrui programul de îmbogățire a uraniului de când acesta a fost distrus în atacurile din iunie 2025.
„Ca urmare a Operațiunii Midnight Hammer, programul de îmbogățire nucleară al Iranului a fost distrus. De atunci nu au mai existat eforturi de a reconstrui acea capacitate”, a declarat Gabbard în mărturia sa în fața Senatului.
Atacul Israelului împotriva South Pars a fost coordonat și aprobat de administrația Trump, a raportat site-ul american de știri Axios, citând doi înalți oficiali israelieni. Raportul menționează că un oficial al apărării din SUA a confirmat această afirmație.
Atacul asupra centrului infrastructurii de gaze a Iranului marchează o intensificare semnificativă a operațiunilor militare americane și israeliene. Până acum, ambele țări au ocolit în mare măsură sectorul petrolier și de gaze al Iranului, în efortul de a limita șocurile globale ale prețurilor, dar petrolul a urcat spre 110 dolari (83 lire sterline) pe baril miercuri, pe măsură ce amenințările crescânde la adresa infrastructurii energetice din Golf și blocada continuă a strâmtorii Hormuz au stârnit temeri privind noi întreruperi ale aprovizionării.
Într-o declarație difuzată miercuri de agenția de știri semi-oficială iraniană Tasnim, autoritățile iraniene au afirmat că cinci instalații din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar „vor fi ținta unor atacuri în următoarele ore”.
Războiul SUA-Israel împotriva Iranului se află acum în a treia săptămână, cu cel puțin 2.000 de morți raportați și fără un sfârșit clar la orizont. Strâmtoarea Hormuz rămâne în mare parte închisă, iar aliații SUA au rezistat apelurilor lui Donald Trump de a ajuta la redeschiderea acestei rute maritime vitale, prin care trec în mod normal aproximativ o cincime din aprovizionarea globală cu petrol și gaz natural lichefiat.
Într-o postare pe rețeaua sa de socializare Truth Social, miercuri, președintele SUA a părut să sugereze că SUA ar putea „termina” cu Iranul și apoi să lase responsabilitatea pentru securizarea strâmtorii țărilor aliate care depind de aceasta, o aluzie familiară la plângerile sale de lungă durată privind împărțirea sarcinilor.
„Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă am «termina» ce a mai rămas din statul terorist iranian și am lăsa țările care îl folosesc, noi nu, să fie responsabile pentru așa-numitul «strâmtoare»?”, a spus Trump. „Asta ar pune în mișcare unii dintre «aliații» noștri care nu răspund, și repede!!!”
Atacul asupra câmpului de gaze South Pars a avut loc în timp ceIranul a confirmat moartea ministrului informațiilor, Esmail Khatib, după ce Israelul a declarat că l-a ucis într-un atac nocturn, făcându-l a treia personalitate iraniană de rang înalt asasinată în 24 de ore.
Moartea lui Khatib vine după cele ale lui Ali Larijani, șeful aparatului suprem de securitate națională, și Gholamreza Soleimani, comandantul miliției Basij.
Khatib a fost numit ministru al informațiilor din Iran în august 2021 de către președintele de atunci, Ebrahim Raisi. Un cleric cu rădăcini adânci în aparatul de securitate al Republicii Islamice, cariera sa a cuprins funcții în cadrul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) și al sistemului judiciar, iar în 2022 a fost supus sancțiunilor de către Trezoreria SUA pentru presupuse operațiuni cibernetice care vizau Washingtonul și aliații săi.
Armata israeliană a declarat că ministerul informațiilor condus de Khatib era „principala organizație de informații a regimului terorist iranian, care a jucat, de asemenea, un rol cheie în sprijinirea represiunii și a activităților teroriste ale regimului”.
Asasinarea sa elimină încă o figură pivotală din nucleul establishmentului politic și de securitate al Iranului într-un moment de criză acută, după moartea lui Larijani – un pilon al sistemului și cea mai înaltă figură ucisă de la Ali Khamenei încoace – și a lui Soleimani, alături de alte figuri paramilitare de rang înalt.
Luate împreună, cele trei asasinate sugerează că Israelul deține informații detaliate despre mișcările conducerii iraniene în interiorul Teheranului și este capabil să acționeze pe baza acestora, folosindu-se de controlul aproape total al spațiului aerian iranian, alături de SUA, pentru a lovi cu o precizie aparentă.
Avioanele de război israeliene au lovit centrul Beirutului în primele ore ale zilei de miercuri, distrugând blocuri de apartamente în cartierul Zuqaq al-Blat. Fotografie: Khalil Ashawi/Reuters
În Liban, Israelul a lovit centrul Beirutului, distrugând blocuri de apartamente în cadrul unora dintre cele mai intense atacuri aeriene asupra orașului din ultimele decenii. De asemenea, a bombardat două poduri peste râul Litani, marcând o extindere a atacurilor împotriva infrastructurii civile din sudul țării. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a declarat că a aruncat în aer podurile pentru a împiedica Hezbollah să transporte luptători spre sudul Libanului, unde organizația este angajată în ciocniri intense cu soldații israelieni.
Distrugerea celor două poduri, dintre care unul ducea către marele oraș Tyre, iar celălalt se afla chiar la sud de orașul Nabatieh, a izolat și mai mult zona de la sud de Litani de restul țării. În ultimele zile, Israelul a bombardat alte două poduri peste Litani, benzinării și drumuri principale din regiune, emițând în același timp ordine de evacuare generală pentru zona situată la 40 de kilometri nord de granița dintre Israel și Liban.
Un vehicul al Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) patrulează în Tyre după ce armata israeliană a emis un ordin de evacuare pentru orașul de coastă din sud și zonele înconjurătoare. Fotografie: Kawnat Haju/AFP/Getty Images
Anunțul Israelului că va bombarda în curând podurile a declanșat o nouă fugă a locuitorilor din Tyre. Mașini pline cu familii și cu saltele legate pe acoperișuri s-au îndreptat spre nord, în timp ce membrii apărării civile îndrumau oamenii spre ultimul pod rămas din oraș, celălalt fiind deja lovit de Israel. Armata libaneză s-a retras de la punctele de control de pe poduri înainte de atacuri, temându-se să nu fie prinsă în explozie.
Între timp, Hezbollah a continuat să anunțe lansări de rachete către Israel și a afirmat că rezistă cu fermitate în fața armatei israeliene care avansează în sudul Libanului. Persoanele rănite în urma atacurilor israeliene au ajuns în valuri la spitale pe tot parcursul zilei. Cel puțin 968 de persoane, inclusiv 116 copii, au fost ucise și peste 2.432 de persoane rănite în urma atacurilor israeliene din ultimele 16 zile de luptă, a declarat Ministerul Sănătății libanez.
În ciuda atacurilor intense ale Israelului și ale SUA asupra infrastructurii sale de rachete, Iranul pare să-și păstreze capacitatea de a lansa atacuri țintite. Serviciul medical israelian a declarat că două persoane, un cuplu în vârstă de 70 de ani, au fost ucise în Ramat Gan, la est de Tel Aviv.
Potrivit oficialilor israelieni, cuplul a fost ucis de muniții cu dispersie iraniene, pe care Teheranul le lansează asupra Israelului de la începutul războiului.
Într-un atac separat, cel puțin patru femei palestiniene au fost ucise când o rachetă iraniană a lovit în apropiere de Hebron, în Cisiordania, miercuri seara, a declarat Semiluna Roșie.
Chiar și atunci când sunt interceptate de sistemele de apărare aeriană ale Israelului, astfel de arme pot rămâne extrem de periculoase: submunițiile lor se împrăștie în aer și pot cădea peste zone urbane, detonând la impact sau rămânând neexplodate, reprezentând un risc letal mult timp după interceptare.
Un petrolier rus se îndreaptă spre Cuba în contextul blocadei economice impuse de SUA
Conform datelor maritime, nava care transportă 730.000 de barili de țiței urmează să ajungă în Cuba pe 23 martie, după ce Donald Trump a declarat că speră să aibă „onoarea de a cuceri” țara
Echipa Guardian și agenții de presă
Joi, 19 martie 2026, ora 02:55 CET
Sute de mii de barili de petrol rusesc se îndreaptă spre Cuba, potrivit datelor de urmărire maritimă, în timp ce insula comunistă suferă de întreruperi de curent în contextul blocadei economice impuse de SUA, iar Donald Trump amenință să o preia.
Petroliul rusesc sancționat Anatoly Kolodkin a încărcat 730.000 de barili de țiței în portul rus Primorsk pe 8 martie, iar miercuri la ora 16:00 GMT se afla în Atlanticul de Est, îndreptându-se spre Cuba, a declarat firma de analiză maritimă Kpler.
Datele sale au arătat că nava sub pavilion rusesc, deținută de compania de transport maritim de stat rusă Sovcomflot, urma să descarce la terminalul petrolier Matanzas din nordul insulei în jurul datei de 23 martie.
Trump a declarat luni că se așteaptă să aibă „onoarea de a cuceri Cuba”, susținând că ar putea face „orice dorește” în contextul negocierilor SUA cu Havana privind viitorul țării.
SUA au încercat să intensifice presiunea asupra Cubei, inamicul său de lungă durată, de când l-au reținut pe președintele venezuelean Nicolás Maduro în ianuarie. De atunci, Trump a întrerupt livrările de petrol venezuelean către Cuba și a amenințat că va impune tarife oricărei țări care vinde petrol către această țară, afirmând că, în urma acțiunilor sale, Cuba „nu va mai primi nici petrol, nici bani”.
Un alt petrolier, Sea Horse, sub pavilionul Hong Kongului, a încărcat aproape 200.000 de barili de motorină la sfârșitul lunii ianuarie în largul Ciprului de la un alt petrolier, potrivit datelor Kpler.
Acesta a părăsit Marea Mediterană pe 13 februarie și, de atunci, a navigat spre vest peste Atlantic, încetinind între sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie și urmând un curs neregulat, a indicat sistemul de urmărire. Miercuri, la ora 16:30 GMT, se afla în nord-vestul Caraibelor, la aproximativ 1.500 km (932 mile) de coasta cubaneză.
Nava Anatoly Kolodkin, sub pavilion rus, figurează pe lista sancțiunilor impuse Rusiei de către Statele Unite, Uniunea Europeană și Regatul Unit.
Cuba nu a mai importat petrol din 9 ianuarie, când Mexicul a livrat un transport în zilele de după demiterea lui Maduro. Mexicul a fost supus presiunilor din partea lui Trump pentru a pune capăt acestor livrări.
Cu Agence France-Press
,,, https://www.theguardian.com/world/2026/mar/19/cuba-us-economic-blockade-trump-russian-oil-tanker
„Să fie judecat”: un loialist pro-Kremlin se întoarce împotriva lui Putin într-o ieșire rară
Ilya Remeslo publică pe Telegram un mesaj intitulat „Cinci motive pentru care am încetat să-l mai susțin pe Vladimir Putin” pentru cei 90.000 de urmăritori ai săi
Miercuri, 18 martie 2026, ora 14:39 CET
Timp de ani de zile, Ilya Remeslo a fost un agent de încredere al Kremlinului, urmărind criticii regimului și denigrând jurnaliști independenți, bloggeri și politicieni din opoziție.
Apoi, avocatul în vârstă de 42 de ani s-a întors brusc împotriva celui mai puternic om din țară. Marți seara, Remeslo a postat un manifest către cei 90.000 de urmăritori ai săi de pe Telegram, intitulat: „Cinci motive pentru care am încetat să-l mai susțin pe Vladimir Putin”.
Ilya Remeslo. Fotografie: Telegram
În acesta, el l-a acuzat pe președintele rus „ilegal” că duce un „război eșuat” în Ucraina, care a provocat milioane de victime și a distrus economia, și a susținut că cele peste două decenii de putere ale lui Putin ilustrează modul în care „puterea absolută corupe”, îndemnându-l să se retragă.
Postarea a provocat valuri de șoc în spațiul online rus, alimentând confuzia cu privire la modul în care un astfel de loialist ar putea să-și schimbe atât de brusc poziția – și dacă această schimbare era sinceră.
Reiterându-și remarca anterioară, el a declarat miercuri pentru The Guardian, din apartamentul său din Sankt Petersburg: „Vladimir Putin ar trebui să demisioneze și să fie judecat ca criminal de război. Sistemul său personalizat și corupt este sortit colapsului, așa cum vedem acum cu războiul din Ucraina și din alte părți.
„Armata nu avansează în Ucraina, iar războiul nu duce nicăieri. Pierderile sunt masive. Ne luptăm pentru teritorii minuscule care, în cele din urmă, nu vor aduce nimic Rusiei.”
El a continuat criticând regimul autoritar al lui Putin, starea economiei și recentele eforturi ale Moscovei de a bloca accesul la internet. „Acest om [Putin] a distrus tot ce i-a căzut în mână. Țara se destramă literalmente”, a spus Remeslo.
Deși membrii comunității pro-război din Rusia, cunoscuți sub numele de „Z-bloggeri”, au criticat uneori conducerea militară a țării, foarte puțini l-au contestat deschis pe Putin sau rațiunea mai largă din spatele invaziei.
Tirada amplă a lui Remeslo a marcat, prin urmare, o încălcare rară a unor tabuuri de lungă durată, a spus Ivan Philippov, cercetător al mișcării pro-război. „Este cu adevărat fără precedent”, a spus el. „Mă chinui să-i dau un sens.”
Remeslo, fost membru al Camerei Publice a Rusiei, un organism consultativ controlat de Kremlin, este cunoscut de mult timp ca un susținător al regimului care și-a folosit experiența juridică pentru a-i viza și denunța pe criticii autorităților în instanță și online. O mare parte din activitatea sa s-a concentrat pe campanii îndreptate împotriva fostului lider al opoziției, Alexei Navalny, apărând în sălile de judecată din toată țara pentru a depune mărturie împotriva acestuia.
Schimbarea de 180 de grade a lui Remeslo a provocat speculații imediate. Unii au sugerat inițial că contul său ar fi putut fi piratat – o teorie respinsă rapid după ce Remeslo a publicat un videoclip în care își repeta afirmațiile. Alții au susținut că ar putea fi o formă de „magie neagră” politică a Kremlinului – o provocare înscenată pentru a identifica pe cei care l-ar putea susține.
Remeslo ar fi putut suferi o „cădere nervoasă”, a spus Philippov.
Remeslo a susținut că „nimic din toate acestea nu este înscenat. Eu spun doar adevărul” și a negat că ar fi fost îndrumat de cineva, spunând: „Oamenii supraestimează cu adevărat actuala administrație. Ei nu ar veni cu un astfel de plan.”
Întrebat de ce a ales să vorbească acum, Remeslo a spus că decizia s-a conturat treptat, până când a simțit că nu mai poate rămâne tăcut. „Putin nu mai este «unul dintre noi». Este o persoană ale cărei interese sunt complet străine atât de Rusia, cât și de mine personal. Am ajuns la concluzia că este atât posibil, cât și necesar să-l critic, pentru că altfel nimic din toate acestea nu se va opri și nu va rezulta nimic bun”, a spus el, adăugând că mulți alți membri ai comunității „gândeau la fel”.
Remeslo a spus că a primit toată dimineața apeluri disperate de la contacte din serviciile de securitate, care îl îndemnau să-și retragă postările, ceea ce, potrivit lui, sugera că sistemul era cuprins de panică.
Opoziția rusă părea nedumerită miercuri. Leonid Volkov, un aliat apropiat al lui Navalny și una dintre țintele de lungă durată ale lui Remeslo, a spus că inițial a bănuit că episodul a fost înscenat, dar ulterior s-a răzgândit, afirmând că remarca a depășit cu mult orice ar fi putut sancționa sau orchestra Kremlinul.
„A scris și a spus lucruri care pur și simplu nu pot fi spuse. Oamenii sunt închiși pentru mult mai puțin… Asta deschide o cutie a Pandorei foarte periculoasă. Trece peste orice linie roșie”, a spus Volkov.
Totuși, „este greu de crezut că acesta a fost un act de curaj personal sau de inițiativă”, a adăugat el.
Izbucnirea lui Remeslo vine într-un moment politic sensibil pentru Moscova, care s-a confruntat recent cu critici rare chiar și din partea celor mai fideli susținători ai săi, din cauza întreruperilor pe scară largă ale internetului mobil și a perturbărilor serviciului Telegram. Sondajele recente sugerează, de asemenea, o oboseală crescândă față de război, un număr record de ruși afirmând că ar prefera ca acesta să se încheie pe măsură ce presiunile economice se intensifică.
Cu toate acestea, evaluările serviciilor de informații occidentale și experții consideră, în general, că sistemul de putere al lui Putin este rezistent, caracterizat prin coeziunea elitei și controlul strict asupra societății.
Remeslo a declarat că nu se face iluzii că ar putea fi urmărit penal pentru remarcile sale. Autoritățile ruse au tratat anterior fără milă provocările interne, chiar și în rândul naționaliștilor proeminenți. Ei i-au aplicat o pedeapsă lungă cu închisoarea lui Igor Girkin, un fost comandant separatist proeminent și critic deschis al lui Putin, și i-au eliminat pe aliații săi. Se crede, de asemenea, că Moscova se află în spatele morții lui Yevgeny Prigozhin, liderul mercenarilor care a lansat o revoltă de scurtă durată împotriva autorităților și a murit ulterior când avionul său s-a prăbușit în circumstanțe neclare.
„Sunt pregătit pentru orice proces împotriva mea”, a declarat Remeslo. „A sosit momentul să rupem cumva acest cerc vicios și să ne exprimăm. Port o anumită responsabilitate ca persoană care, pentru o lungă perioadă de timp, a susținut acest regim și l-a ajutat să supraviețuiască.”
Un petrolier rus avariat, care transportă gaze naturale, a ajuns în apele libiene
Există temeri privind un dezastru ecologic, întrucât nava continuă să plutească în derivă după ce a fost lovită, probabil, de un atac cu drone
Angela Giuffrida din Roma
Miercuri, 18 martie 2026, ora 19:51 CET
Un petrolier rus grav avariat, care transporta gaz natural lichefiat și care plutea în derivă în Marea Mediterană de două săptămâni, stârnind temeri privind un dezastru ecologic, a ajuns în apele libiene, a declarat miercuri agenția italiană de protecție civilă.
Arctic Metagaz făcea parte dintr-o „flotă fantomă” rusă folosită pentru a eluda sancțiunile impuse asupra petrolului și gazelor țării după invazia pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022. Nava a fost lovită într-un presupus atac cu drone în apropierea apelor malteze la începutul acestei luni, provocând o gaură uriașă. Se crede că echipajul a fost salvat între Malta și Libia.
La începutul acestei săptămâni, petrolierul plutea în derivă între Malta și insula siciliană Lampedusa, determinând guvernele Italiei, Franței, Maltei, Spaniei, Greciei și Ciprului să adreseze o scrisoare comună președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, avertizând că nava prezenta un „risc iminent și grav de dezastru ecologic major”.
Un purtător de cuvânt al agenției italiene de protecție civilă, care a monitorizat situația, a declarat pentru The Guardian că nava se află acum în apele teritoriale ale Libiei și, prin urmare, este responsabilitatea autorităților din această țară nord-africană.
Miercuri, Libia a emis un aviz de navigație către toate navele care operează în zonă – unde condițiile meteorologice maritime sunt în prezent nefavorabile – îndemnându-le să dea dovadă de maximă prudență, potrivit relatărilor din presa italiană.
Purtătorul de cuvânt al protecției civile din Italia a declarat că, deși nu au fost detectate scurgeri, riscul fundamental îl reprezintă „dispersia în mare a hidrocarburilor aflate la bord”.
Acesta a spus: „La bord se află aproximativ 90 de tone de țiței sau motorină, așa că suntem mai siguri de acest risc. Celălalt pericol este legat de gazul pe care îl transporta petrolierul. Suntem mai puțin siguri cu privire la cantitatea acestuia, dar ar putea avea loc o dispersie a gazului.”
Ministerul rus de Externe a recunoscut că nava Arctic Metagaz, care transporta GNL din portul arctic Murmansk, plutea în derivă în Marea Mediterană și a declarat că implicarea Moscovei în rezolvarea situației depinde de „circumstanțe concrete”.
Ministerul rus al Transporturilor a susținut că nava a fost atacată de drone navale ucrainene lansate de pe coasta libiană.
Orbán, premierul Ungariei, va fi supus presiunilor la summitul UE din cauza veto-ului asupra împrumutului pentru Ucraina
Premierul ungar nu dă semne că ar ceda, în timp ce Volodymyr Zelenskyy îndeamnă UE să rezolve disputa
Jennifer Rankin din Bruxelles
Joi, 19 martie 2026, ora 06.00 CET
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, va fi supus presiunilor din partea altor lideri ai UE pentru a înceta blocarea unui împrumut vital de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, pe fondul unei dispute politice legate de un oleoduct.
Înaintea summitului UE de joi, Orbán, care se confruntă cu alegeri luna viitoare, nu a dat semne că ar renunța la veto-ul său asupra împrumutului. El a declarat că nu va permite acordarea acestuia până când nu va fi reparat oleoductul Druzhba din era sovietică, care alimentează Ungaria cu petrol rusesc prin Ucraina.
„Dacă nu există petrol, nu există bani”, a spus Orbán într-un mesaj video marți, postat după publicarea unei scrisori a președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, în care acesta afirma că „toate eforturile posibile” pentru repararea conductei Druzhba erau în curs.
Orbán a spus că i-a clarificat președintelui Consiliului European, António Costa, că poziția Ungariei rămâne neschimbată. „ Dacă președintele Zelenskyy dorește să primească banii de la Bruxelles, atunci trebuie să redeschidă conducta de petrol „Prietenia” [Druzhba]”, a spus el.
Zelenskyy a declarat miercuri că speră ca liderii UE să-și respecte promisiunea de a împrumuta Ucrainei 90 de miliarde de euro pentru aprovizionarea militară urgentă și sprijinul bugetar general. „Mizăm cu adevărat pe țări și pe UE pentru a găsi modalități de a rezolva această problemă”, a spus el în timpul unei vizite la Madrid.
Zelenskyy le-a spus liderilor UE la începutul acestei săptămâni că Ucraina „depune toate eforturile posibile pentru a repara daunele și a restabili funcționarea” conductei, despre care Kievul susține că a fost avariată de un atac aerian rus.
Ungaria și Slovacia sunt singurele două țări din UE care beneficiază de Druzbha, după ce au obținut o derogare temporară de la interdicția UE privind importul de petrol rusesc, introdusă după invazia pe scară largă a Ucrainei.
Blocarea în ultimul moment de către Ungaria a împrumutului de 90 de miliarde de euro i-a înfuriat pe ceilalți lideri ai UE, întrucât Orbán a fost de acord cu acordul de finanțare în decembrie anul trecut, cu condiția ca Budapesta să nu fie nevoită să participe.
Ungaria, Slovacia și Republica Cehă s-au angajat să nu blocheze decizia celor 24 de state membre ale UE de a contracta împrumutul. Oferta de împrumut a fost un acord de plan B obținut cu greu, după ce o propunere inițială de a utiliza activele rusești ca bază a împrumutului a fost respinsă de Belgia și de câteva alte țări.
Diplomații UE au insistat că nu există nicio alternativă la ceea ce Ungaria a acceptat deja. „O înțelegere este o înțelegere”, a spus un diplomat de rang înalt al UE. „Așadar, niciun plan B, niciun plan C, niciun plan D. Acest [împrumut de 90 de miliarde de euro] este ceea ce trebuie să se întâmple.”
Un al doilea diplomat de rang înalt a spus: „Nu putem vorbi despre planul B, pentru că dacă vorbim despre planul B, cedăm șantajului.”
Criticile la adresa guvernului maghiar deveneau din ce în ce mai deschise, a spus persoana respectivă. „Faptul că împrumutul de 90 de miliarde de euro este blocat după ce prim-ministrul Orbán l-a aprobat în mod explicit împreună cu colegii săi reprezintă un punct de cotitură, iar aceste critici sunt exprimate acum într-un mod pe care nu l-am mai auzit sau văzut până acum.”
Un oficial al UE a declarat că Costa, care va prezida summitul UE, a purtat o lungă convorbire telefonică cu Orbán marți dimineață. „Mesajul a fost foarte clar: «Mă aștept ca dumneavoastră să respectați angajamentele pe care le-ați asumat în cadrul Consiliului European și ca această decizie privind împrumutul de 90 de miliarde de euro să fie respectată»”, a spus oficialul, redând cuvintele lui Costa.
În timp ce unii diplomați și-au exprimat scepticismul cu privire la faptul că Orbán ar da înapoi înainte de alegeri, un proiect al comunicatului post-summit, care a ajuns în presă, precizează că liderii UE așteaptă cu interes „prima plată [a împrumutului de 90 de miliarde de euro] până la începutul lunii aprilie”.
Ungaria, alături de Slovacia, blochează, de asemenea, cea de-a 20-a rundă de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, care ar fi trebuit adoptate luna trecută pentru a marca a patra aniversare a invaziei pe scară largă.
Un afiș pro-guvernamental cu textul „Să nu-l lăsăm pe Zelenskyy să râdă la urmă” se află deasupra susținătorilor candidatului opoziției, Péter Magyar, în timpul unui marș la Budapesta. Fotografie: János Kummer/Getty Images
La alegerile din Ungaria din 12 aprilie, Orbán se confruntă cu cea mai serioasă provocare politică din cei 16 ani de când se află la putere. Sondajele arată că principalul său rival, Péter Magyar, are un avans de până la 20 de puncte, în timp ce Orbán încearcă să profite de disputa cu Ucraina.
Comisia Europeană a anunțat marți că fonduri și asistență tehnică din partea UE vor fi disponibile pentru a restabili fluxul de petrol rusesc către Ungaria și Slovacia. Deși măsura vizează anularea vetoului maghiar, oferta a stârnit reacții critice într-un moment în care blocul s-a angajat să elimine treptat importurile de petrol rusesc până la sfârșitul anului 2027.
„Ne pregătim să reparăm o conductă pe care Rusia însăși a bombardat-o – pentru a relua fluxul de petrol rusesc pe care pretindem că îl eliminăm treptat – pentru Ungaria, care blochează 90 de miliarde de euro pentru Ucraina pe care noi îi finanțăm – fără Ungaria”, a scris Rihards Kols, un europarlamentar conservator naționalist leton, care a descris politica drept „delirantă”.
Summitul de joi de la Bruxelles ar trebui să fie dedicat revitalizării competitivității în declin a Europei față de SUA și China. Este probabil ca această agendă să fie umbrită de disputa cu Ungaria și de războiul din Orientul Mijlociu.
În ceea ce privește Orientul Mijlociu, se așteaptă ca liderii UE să solicite „dezescaladarea și maximă reținere” și să condamne „atacurile militare indiscriminate ale Iranului în regiune”. Consiliul European va declara că este „profund îngrijorat de intensificarea ostilităților în Liban”. Deși declarația condamnă și Hezbollah, nu există o referire directă la SUA sau Israel în ceea ce privește rolul lor în declanșarea războiului cu Iranul.
Miercuri, alături de Zelenskyy, premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a declarat că războiul din Orientul Mijlociu nu va diminua sprijinul guvernului său pentru Ucraina.
„Nu putem nega că criza din Orientul Mijlociu monopolizează discuțiile și, tocmai din acest motiv, vreau să spun guvernului Ucrainei că nimic și nimeni nu ne va face să uităm ce se întâmplă în Ucraina”, a spus Sanchez.
,,, https://www.theguardian.com/world/2026/mar/19/hungary-orban-ukraine-loan-veto-eu-summit-europe
Punctul de informare privind războiul din Ucraina: Ucraina lovește baze aeriene rusești la 800 km de graniță
Kievul lovește fabrici rusești care produc și repară avioane de transport militar; un fost susținător al Kremlinului îi cere brusc lui Vladimir Putin să se retragă. Ce știm în ziua a 1.485-a
Echipa Guardian și agenții de presă
Joi, 19 martie 2026, ora 02:10 CET
Armata ucraineană a lovit două fabrici rusești care produc și repară avioane militare de transport și de marfă în regiunile Ulyanovsk și Novgorod, a declarat miercuri statul major ucrainean. Acesta a precizat într-un comunicat că atacul asupra fabricii Aviastar, parte a United Aircraft Corporation din Rusia, din orașul Ulyanovsk, a fost efectuat pe 16 martie. Fabrica produce avioane de transport militar Ilyushin-76MD-90A, avioane de realimentare Ilyushin-78M-90A și asigură întreținerea avioanelor de marfă „Ruslan”, fiind situată la aproximativ 800 km (aproximativ 500 de mile) de granița cu Ucraina. Armata ucraineană a declarat că hangarele și zonele de parcare au fost lovite, iar unele dintre avioane au fost avariate.
Atacul asupra fabricii de întreținere a aeronavelor nr. 123 din orașul Staraya Russa, din regiunea Novgorod, a avut loc o zi mai târziu, a declarat Statul Major General. Acesta a precizat că unitatea asigura un ciclu complet de reparații și modernizare pentru avioanele de transport greu, inclusiv Ilyushin-76, Ilyushin-78 și L-410. „Lovirea unor astfel de ținte reduce direct capacitatea inamicului de a repara și menține avioane gata de luptă”, au declarat forțele ucrainene de drone pe X.
Ilya Remeslo, de ani de zile un operator de încredere pro-Kremlin, s-a întors brusc împotriva președintelui rus Vladimir Putin. Marți, Remeslo a postat un manifest pentru cei 90.000 de urmăritori ai săi de pe Telegram, intitulat: „Cinci motive pentru care am încetat să-l mai susțin pe Vladimir Putin”. În acesta, raportează Pjotr Sauer, Remeslo l-a acuzat pe președintele „ilegal” că duce un „război eșuat” în Ucraina, care a provocat milioane de victime și a distrus economia. El i-a cerut lui Putin să se retragă.
Poliția spaniolă a declarat că a arestat trei persoane pe insula de vacanță Mallorca pentru că ar fi ajutat un cetățean rus să se sustragă sancțiunilor UE impuse în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Bărbatul și cele două femei sunt acuzați că au acționat ca paravan pentru a administra proprietăți de lux, conturi bancare și vehicule, cu scopul de a proteja activele de confiscare, a declarat poliția miercuri. Autoritățile nu au dezvăluit numele cetățeanului rus, dar mass-media spaniolă l-a identificat ca fiind Nikolai Kolesov, un om de afaceri legat de sectorul militar și considerat apropiat de Putin. Kolesov conduce un important furnizor de elicoptere pentru armata rusă.
Zeci de mii de moldoveni au rămas fără apă după ce un atac rus asupra unei centrale hidroelectrice din Ucraina a dus la poluarea cu petrol a unui râu important care traversează ambele țări. Președinta Moldovei, Maia Sandu, a dat vina pe Rusia pentru poluarea râului Nistru în urma unui atac asupra centralei hidroelectrice Novodnistrovsk din Ucraina, din 7 martie, afirmând că aceasta „amenință aprovizionarea cu apă a Moldovei”. Centrala ucraineană este situată la aproximativ 15 km (9 mile) în amonte de granița de nord a Moldovei cu Ucraina și alimentează cu apă aproximativ 80% din populația Moldovei, care numără aproximativ 2,5 milioane de locuitori.
Oficialii britanici se pregătesc pentru un posibil proces împotriva lui Roman Abramovich, după ce acesta nu a respectat termenul limită pentru eliberarea sumei de 2,4 miliarde de lire sterline pe care a obținut-o din vânzarea clubului Chelsea FC. Miliardarul rus nu a predat banii până la termenul limită de 17 martie, pe fondul unei dispute privind modul în care vor fi folosiți aceștia în cele din urmă. Oficialii guvernamentali au declarat că vor lua acum măsuri pentru a se pregăti pentru un potențial proces, astfel încât banii să poată fi cheltuiți în scopuri umanitare în Ucraina. Aceștia au scris avocaților lui Abramovich pentru a-i avertiza în acest sens, scrie Kiran Stacey. Purtătorii de cuvânt ai lui Abramovich au fost contactați pentru a comenta.Nikolai Patrushev, un consilier al lui Putin, a declarat că Rusia consideră atacul asupra unui tanc de GNL rus în Marea Mediterană drept „un act de terorism internațional”, au raportat mass-media de stat din Rusia. Oficialii ruși au afirmat că nava Arctic Metagaz, care transporta GNL din portul arctic Murmansk, a fost atacată de drone navale ucrainene și au spus că armele au fost lansate de pe coasta libiană. Nava a ajuns cu greu în apele libiene, scrie Angela Giuffrida.Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că forțele sale au capturat satul Oleksandrivka din regiunea Donețk a Ucrainei.Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat miercuri că apelul prim-ministrului belgian, Bart De Wever, la normalizarea relațiilor cu Moscova a arătat că mai există încă o oarecare rațiune în anumite părți ale Europei. Comentariile lui De Wever contravin politicilor oficiale ale UE de a menține o linie dură împotriva Moscovei în legătură cu invazia Ucrainei și de a renunța treptat la utilizarea combustibililor fosili ruși. Comentariile lui De Wever au fost criticate de diverși lideri europeni.Un ofițer militar de rang înalt al NATO a solicitat alianței să extindă rețeaua de conducte de combustibil din perioada Războiului Rece cu sute de kilometri spre est, pentru a asigura aprovizionarea suficientă a trupelor NATO în cazul unui conflict viitor cu Rusia. Rețeaua de conducte de 10.000 km (6.215 mile), îngropată la 80 de centimetri sub pământ (31 in), a fost construită în timpul războiului rece. Rețeaua de conducte se întinde în prezent pe 12 țări, dar se termină în vestul Germaniei, unde deservește baze militare, cum ar fi baza aeriană americană Ramstein, dar și centre civile importante, cum ar fi cel mai mare aeroport din Germania, situat la Frankfurt.
Știri despre Trump pe scurt: războiul președintelui împotriva Iranului costă bugetul SUA miliarde de dolari
SUA au cheltuit 11,3 miliarde de dolari pe bombe în primele șase zile ale atacului comun al SUA și Israelului asupra Iranului – principalele știri politice din SUA din 18 martie 2026, pe scurt
Echipa Guardian
Joi, 19 martie 2026, ora 02:00 CET
O parte din discursul lui Donald Trump către alegători a fost că, dacă va deveni din nou președinte, va reduce cheltuielile guvernamentale și nu va trimite trupe americane la război. Poate că a făcut campanie cu promisiuni, dar guvernează cu bombe în valoare de miliarde de dolari aruncate asupra Iranului.
În cele șase zile care au urmat atacului comun al SUA și Israelului asupra Iranului din 28 februarie, s-au cheltuit 11,3 miliarde de dolari pe bombe finanțate de contribuabilii americani care au lovit țara și au provocat sute de morți, a declarat Pentagonul legislatorilor. Această cifră nu reflectă costul total al conflictului, cum ar fi desfășurarea forțelor, și va fi acum mult mai mare, având în vedere natura continuă a războiului.
Costul primei săptămâni a războiului cu Iranul ar fi mai mult decât suficient pentru a finanța integral Agenția pentru Protecția Mediului în acest an (8,8 miliarde de dolari), Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (9,2 miliarde de dolari) sau Institutul Național al Cancerului (7,4 miliarde de dolari). Cei 11,3 miliarde de dolari depășesc, de asemenea, suma totală alocată în acest an pentru finanțarea cercetării științifice federale, prin intermediul Fundației Naționale pentru Știință.
„Acest lucru arată doar o prioritizare îngrijorătoare a militarismului în detrimentul sănătății și bunăstării publicului american”, a declarat Adam Gaffney, profesor la Harvard Medical School, care a studiat impactul politicilor administrației asupra sănătății.
Cheltuielile SUA în prima săptămână a războiului cu Iranul ridică întrebări serioase cu privire la priorități
SUA au cheltuit 11,3 miliarde de dolari doar în prima săptămână a atacului militar asupra Iranului. Această cheltuială uriașă eclipsează bugetele anuale ale multor agenții de sănătate publică și științifice pe care administrația Trump a încercat să le reducă, ridicând întrebări serioase cu privire la prioritățile țării.
Tulsi Gabbard declară în fața comisiei Senatului că atacurile SUA asupra Iranului sunt un succes strategic
Tulsi Gabbard, directorul serviciilor naționale de informații care în 2019 vindea tricouri cu mesajul „Fără război cu Iranul”, a declarat miercuri în fața comisiei de informații a Senatului că atacurile SUA asupra Iranului au fost un succes strategic.
Kash Patel recunoaște sub jurământ că FBI-ul cumpără date de localizare ale americanilor
Biroul Federal de Investigații a început să cumpere date de localizare ale americanilor, a declarat directorul FBI, Kash Patel, sub jurământ, miercuri, în cadrul audierii privind amenințările globale a comisiei de informații a Senatului.
Markwayne Mullin adoptă un ton mai conciliant, dar apără politicile lui Trump în cadrul audierii din Senat
Markwayne Mullin și-a apărat capacitatea de a conduce Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) și și-a exprimat regretul pentru comentariile pe care le-a făcut cu privire la un cetățean american ucis de agenții de imigrare în cadrulaudierii sale de confirmare de miercuri, care a început într-o notă neobișnuit de conflictuală, când un coleg senator republican l-a acuzat că încurajează violența.
Nancy Mace atrage mânia Casei Albe din cauza eforturilor independente de salvare din Orientul Mijlociu
Oficialii de la Casa Albă au devenit din ce în ce mai frustrați de reprezentanta republicană Nancy Mace, acuzând-o că complică eforturile de evacuare a americanilor blocați în Orientul Mijlociu prin încercarea de a desfășura propriile misiuni de salvare, potrivit unor persoane familiarizate cu problema.
Fed menține ratele dobânzilor neschimbate, pe fondul creșterii prețurilor la petrol și al temerilor legate de inflație, generate de războiul din Iran
Oficialii Fed s-au confruntat cu o serie de probleme de luat în considerare în cadrul ședinței de săptămâna aceasta: creșterea vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze, inflația fluctuantă care rămâne în continuare peste ținta Fed de 2% și o piață a muncii slăbită care a înregistrat în mod neașteptat 92.000 de pierderi luna trecută.
Ce s-a mai întâmplat astăzi:
Numărul deceselor timpurii cauzate de pandemia de Covid-19 a fost mult mai mare decât cifra oficială din SUA, potrivit unui nou studiu care evidențiază disparități dramatice în ceea ce privește decesele neînregistrate.
Un incendiu la bordul USS Gerald R Ford, care a rănit marinari și a distrus 100 de paturi, este cel mai recent incident care afectează cel mai mare portavion din lume aflat într-o misiune maraton și despre care unii susțin că a subminat moralul echipajului.
Audierea de confirmare a lui Markwayne Mullin, alegerea lui Donald Trump pentru a o înlocui pe Kristi Noem în funcția de secretar al Departamentului Securității Interne (DHS), i-a lăsat pe oficialii și experții în gestionarea dezastrelor îngrijorați cu privire la ceea ce ar însemna mandatul său pentru viitorul principalei agenții americane de intervenție în caz de dezastre.
Legiuitorii americani, liderii sindicali și mai multe organizații comunitare și-au exprimat șocul și dezgustul după ce mai multe femei au făcut publice acuzații de comportament sexual inadecvat și abuz din partea regretatului lider sindical César Chávez.
Instagram va înceta să mai cripteze mesajele private dintre utilizatori începând din luna mai, după ce a suportat ani de critici din partea forțelor de ordine și a grupurilor pentru protecția copiilor cu privire la această funcție.
,,, https://www.theguardian.com/us-news/2026/mar/18/trump-news-latest-updates-today
Portavionul american Gerald R. Ford: Situația actuală și operațiuni – Forumul Securității Maritime
Portavionul american Gerald R. Ford, desfășurat în operațiuni împotriva Iranului, urmează să acosteze temporar într-un port după ce a avut loc un incendiu la bord. Oficialii americani au confirmat acest lucru marți, în a 18-a zi a războiului cu Teheranul.
Gerald R. Ford, cel mai nou și cel mai mare portavion din lume, se află în prezent în Marea Roșie. Este prevăzut ca acesta să acosteze temporar în Golful Souda de pe insula Creta, potrivit declarațiilor oficiale.
Fotografie a Marinei SUA realizată de specialistul în comunicații în masă clasa I Joshua J. Wahl
Detalii despre incidentul de la bord
Incendiul a izbucnit în zona principală de spălătorie a navei, iar aproape 200 de marinari au fost tratați pentru răni cauzate de fum. Incendiul a durat ore întregi pentru a fi ținut sub control și a afectat aproximativ 100 de paturi de dormit. Un membru al serviciului a fost evacuat de pe navă din cauza rănilor.
Oficialii nu au precizat cât timp Ford-ul va rămâne în Creta.
The New York Times a raportat pentru prima dată amploarea pagubelor suferite de navă, însă Pentagonul nu a răspuns imediat la solicitările de comentarii.
Implicarea portavionului Ford în operațiuni militare
Portavionul a fost desfășurat timp de nouă luni, participând la operațiuni împotriva Venezuelei în Caraibe înainte de a ajunge în Orientul Mijlociu. Această durată a ridicat semne de întrebare privind moralul marinarilor și pregătirea navei.
De la începutul operațiunilor împotriva Iranului, pe 28 februarie, Statele Unite au efectuat lovituri asupra a peste 7.000 de ținte.
Ford transportă peste 5.000 de marinari și dispune de peste 75 de aeronave militare, inclusiv avioane de vânătoare F-18 Super Hornet. Radarul sofisticat permite controlul traficului aerian și al navigației.
Nave de sprijin și capabilități
Navele de sprijin includ crucișătorul cu rachete ghidate din clasa Ticonderoga Normandy și distrugătoarele cu rachete ghidate din clasa Arleigh Burke: Thomas Hudner, Ramage, Carney și Roosevelt. Aceste nave sunt dotate cu capabilități sol-aer, sol-sol și de luptă antisubmarin.
Forumul Securității Maritime
Petrolierele rusești se îndreaptă spre Cuba – Forumul Securității Maritime
Petrolierele rusești se îndreaptă spre Cuba, relatează Bloomberg, citând date de la Kpler Ltd. Se știe în prezent că două nave se îndreaptă spre insula Liberty.
Potrivit agenției, petrolierul „Anatoli Kolodkin” a plecat din portul rusesc Primorsk și se îndreaptă spre portul Matanzas, Cuba. Nava transportă 730.000 de barili de țiței rusesc din Ural. Conform informațiilor preliminare, se așteaptă ca nava să ajungă în Cuba până la sfârșitul acestei luni. Un al doilea petrolier, „Calul de Mare”, se află, de asemenea, în drum spre Insula Libertății cu o încărcătură de petrol la bord, dar nu există practic nicio informație disponibilă despre această navă.
Se pune și întrebarea dacă petrolierul rusesc va putea depăși blocada navală americană impusă în jurul insulei special pentru a împiedica petrolul să ajungă la ea. Din cauza embargoului, Cuba este practic lipsită de combustibil, iar insula se confruntă cu o criză energetică. Luni, 16 martie, Cuba a suferit o pană de curent completă.
Ministerul rus de Externe a emis o declarație prin care își declară disponibilitatea de a oferi asistență Cubei, inclusiv pentru aprovizionare cu energie. Kremlinul a confirmat că este în contact permanent cu conducerea cubaneză.
La rândul său, Trump a spus că va face ce vrea cu Cuba, dar că rândul ei va veni după ce „va negocia cu Iranul”.
Forumul Securității Maritime
SUA și intervenția în Strâmtoarea Ormuz. Utilizarea bombelor anti-bunker și contextul militar – Forumul Securității Maritime
SUA au aruncat bombe anti-bunker pe coasta Ormuzului
Deși au existat apeluri și amenințări deschise, Statele Unite nu au primit sprijin din partea celor mai loiali aliați europeni, ceea ce îl obligă pe Donald Trump să gestioneze singur situația tensionată din Orientul Mijlociu.
Eșecul Operațiunii Epic Fury, cu toate bombardamentele intense asupra capitalei și eliminarea liderilor de top ai Iranului, a determinat Washingtonul să recurgă la lansarea unor bombe antibuncăr de 2.250 kg asupra stâncilor de pe coasta Ormuzului. Editorialistul Malte Humpert oferă o analiză detaliată a acestei situații în articolul său publicat pe gCaptain.
Motivația și țintele operațiunii
Conform informațiilor oficiale, aceste bombe, destinate distrugerii fortificațiilor subterane, au fost folosite împotriva “amenințărilor emanate de pe coastă” care pun în pericol rutele comerciale maritime. Oficialii militari americani au confirmat că armata SUA a atacat lansatoare de rachete de coastă iraniene în apropierea Strâmtorii Ormuz. Aceste sisteme de țintire, considerate de serviciile de informații drept o amenințare directă pentru transportul maritim internațional, au provocat perturbări majore în traficul pe această cale navigabilă de importanță strategică.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a emis o declarație în care subliniază “utilizarea repetată cu succes a munițiilor cu penetrare mare de 5.000 de livre (aproximativ 2.268 kg)” împotriva unor amplasamente de rachete iraniene bine fortificate, situate de-a lungul coastei iraniene.
Impactul asupra traficului maritim și implicațiile strategice
Operațiunea reflectă o schimbare clară către abordarea directă a amenințărilor maritime. Deși intensitatea atacurilor a scăzut recent, transportul maritim comercial prin Strâmtoarea Ormuz rămâne aproape blocat. Numărul navelor care traversează strâmtoarea a scăzut drastic, de la 130-140 pe zi la un nivel neglijabil, iar ratele de asigurare pentru riscuri de război și preocupările de securitate continuă să descurajeze armatorii.
Aceste atacuri țintite sugerează intenția SUA de a slăbi capacitățile maritime iraniene și de a crea premise pentru restaurarea acestui coridor energetic global important. Washingtonul trebuie să acționeze singur, deoarece aliații săi nu s-au implicat în conflictul cu Iranul.
Limitările bombardamentelor și perspectivele operațiunii
Eficiența bombardamentelor asupra zonei stâncoase și nisipoase de pe coasta iraniană a Strâmtorii Ormuz ridică semne de întrebare serioase. Utilizarea câtorva bombe mai ușoare pe o suprafață extinsă probabil nu va aduce rezultatele dorite, fiind necesare eforturi suplimentare de recunoaștere a terenului și folosirea unor arme mai grele. De asemenea, bombele aeriene sunt ineficiente împotriva dronelor, utilizate pentru atacarea navelor.
În ansamblu, operațiunea pare o încercare determinată de necesitatea de a lua măsuri, pentru că altfel războiul cu Iranul ar putea evolua nefavorabil pentru Statele Unite.
Forumul Securității Maritime
Importanța strategică a insulei Kharg – Forumul Securității Maritime
Insula Kharg reprezintă un nod vital pentru economia și infrastructura energetică a Iranului, gestionând între 90 și 95% din exporturile de țiței ale țării. Terminalele de pe insulă procesează anual aproximativ 950 de milioane de barili de țiței, iar capacitatea maximă zilnică poate ajunge până la 7 milioane de barili. Totodată, instalațiile de depozitare de pe insulă permit stocarea a până la 30 de milioane de barili, ceea ce subliniază rolul crucial al insulei în exportul de resurse energetice.
China este principalul cumpărător de petrol iranian, iar poziția geografică a insulei Kharg, la doar 25 de kilometri de coastă și aparținând provinciei Bushehr, îi oferă acces la ape adânci care permit acostarea supertancurilor. Acest aspect este esențial pentru Iran, întrucât majoritatea fâșiei de coastă este puțin adâncă. Pentru susținerea operațiunilor și a apărării, insula dispune de o așezare, un aeroport și infrastructură militară, infrastructură care a fost recent vizată de atacuri americane.
Posibilitatea unei intervenții americane și efectele asupra pieței petroliere
Statele Unite dispun de forțe și resurse suficiente pentru a încerca o preluare a controlului asupra insulei Kharg, având la activ experiențe semnificative, precum aterizarea din 1983 pe aerodromul din Grenada și cea din 2001 pe baza aeriană Bagram din Afganistan. Totuși, aceste exemple nu pot fi comparate direct cu situația din Iran. Dacă insula Kharg ar fi ocupată de forțele americane, escaladarea tensiunilor ar genera o explozie a prețurilor petrolului la nivel global, impactând inclusiv China, care ar fi nevoită să reacționeze.
Riscurile și dificultățile unei operațiuni militare pe insula Kharg
Un asalt asupra insulei Kharg și confruntările ulterioare ar duce inevitabil la pierderi în rândul trupelor americane. În timpul războiului Iran-Irak, forțele iraniene, în special IRGC și miliția Basij, au recurs la tactici extreme, demonstrând o disponibilitate ridicată pentru martiriu. Aceste aspecte trebuie luate în considerare de Pentagon atunci când planifică o astfel de operațiune, deoarece ocuparea insulei nu va fi o sarcină ușoară. Debarcarea trupelor din elicoptere și avioane cu rotor basculant pe aerodrom și menținerea poziției până la sosirea forțelor principale ar fi doar primul pas dintr-un proces complex.
Limitele strategice ale controlului asupra insulei
Kharg se află la mică distanță de coasta iraniană, ceea ce complică semnificativ orice plan american de ocupare. Dacă Iranul refuză să cedeze presiunilor privind infrastructura petrolieră, sistemele lor MLRS ar putea distruge tot ce există pe insulă, lăsând în urmă doar ruine. Chiar dacă aceasta ar fi dureroasă pentru Iran, insula ar putea fi recucerită și reconstruită ulterior. SUA nu vor putea păstra controlul asupra insulei pe termen lung și se vor retrage sub diverse pretexte.
Un precedent relevant îl reprezintă situația Insulei Șerpilor din Marea Neagră, unde controlul temporar nu a avut valoare strategică pentru Rusia atâta timp cât sudul Basarabiei era deținut de Ucraina. Similar, ocuparea insulei Kharg fără control asupra unor poziții cheie din Iranul continental este lipsită de sens. Totuși, contextul operațiunii este diferit, iar un conflict de acest tip ar fi unul pentru care americanii sunt puțin pregătiți.
Forumul Securității Maritime
Războiul din Orientul Mijlociu și consecințele sale asupra spațiului ex-sovietic – Forumul Securității Maritime
Orientul Mijlociu a fost, timp de decenii, una dintre cele mai tensionate regiuni ale lumii. Orice escaladare a conflictului din această zonă are un impact rapid asupra economiei globale și asupra securității internaționale. Pentru statele ex-sovietice, acest impact este resimțit în mod direct, având în vedere proximitatea geografică și existența unor legături istorice și economice strânse cu țările din Orientul Mijlociu. Acest fapt este relevant atât pentru Asia Centrală și Caucaz, cât și pentru Rusia și Belarus, care și-au intensificat cooperarea cu Iranul, ce a fost atacat de Israel și Statele Unite la 28 februarie.
Lanțul de evenimente și impactul asupra economiei energetice
Evenimentele declanșate în Orientul Mijlociu la sfârșitul lunii februarie au generat un lanț de efecte la nivel global, de la creșterea bruscă a prețurilor la energie, până la o instabilitate globală accentuată. Pentru economiile țărilor și asociațiilor din spațiul ex-sovietic, aceasta înseamnă intrarea într-o perioadă de provocări, având în vedere rolul Iranului ca partener cheie. Uniunea Economică Eurasiatică, de exemplu, are un acord interimar de liber schimb cu Iranul, operațional din mai 2025.
Dezvoltarea schimburilor comerciale și proiectelor de infrastructură
Comerțul dintre Iran și țările UEEA a crescut constant în ultimii ani. În 2024, exporturile iraniene către UEEA au depășit 2 miliarde de dolari, cu o creștere de aproximativ 20% față de anul precedent. Proiecțiile arată că schimburile comerciale ar putea ajunge la 18-20 miliarde de dolari în următorii cinci până la șapte ani. În paralel, se dezvoltă infrastructura de transport, cum ar fi Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud, care conectează Rusia și nordul Europei cu India și statele din Golful Persic, reducând timpii de livrare între Europa și Asia de Sud și diversificând rutele comerciale.
Impactul crizei asupra statelor implicate
Evenimentele recente din Orientul Mijlociu au generat o stare accentuată de incertitudine pentru viitorul țărilor implicate în comerțul internațional. Pentru statele ex-sovietice, amploarea consecințelor va depinde de durata conflictului, de extinderea implicării altor state din regiune, de impactul asupra principalelor rute de transport și de evoluția piețelor globale de petrol și gaze. Fiecare stat va resimți efectele în funcție de specificul său economic și de relațiile cu Iranul și zona Orientului Mijlociu.De exemplu, Kazahstanul a înregistrat fluctuații economice notabile în trecut, când scăderea prețului petrolului pe fondul tensiunilor regionale a dus la reducerea veniturilor bugetare cu peste 15% în 2015. Armenia, unde aproximativ o treime din comerțul exterior depinde de Iran, s-a confruntat cu dificultăți majore în accesarea bunurilor esențiale, iar inflația la produsele alimentare de bază a depășit 8% după crizele din 2019 și 2022. Turkmenistanul, pentru care Iranul este al doilea partener comercial, a resimțit direct creșterea costurilor de trai, prețurile la alimente și combustibil crescând cu peste 20% în perioadele de instabilitate regională. Uzbekistanul și Tadjikistanul, cu peste 30% din exporturile către Asia de Sud tranzitând porturile iraniene, s-au confruntat cu blocaje logistice și comerciale semnificative atunci când rutele de transport au fost afectate de conflicte, ceea ce a dus la întârzieri și pierderi financiare pentru sectoarele agricole și industriale.Aceste exemple concrete demonstrează că impactul unui nou conflict poate fi profund și diferit pentru fiecare stat, în funcție de structura economică și de nivelul de dependență față de Iran și regiune. Statele ex-sovietice ar trebui să își diversifice parteneriatele comerciale pentru a reduce vulnerabilitatea la astfel de crize, pentru că „nu toate ouăle trebuie puse în același coș”, după cum spune un vechi proverb românesc.
Armenia: Dependență economică și vulnerabilitate strategică
Legăturile economice și politice dintre Armenia și Iran sunt deosebit de importante, Armenia reprezentând un partener strategic pentru Teheran în Caucazul de Sud. Circa 30% din comerțul exterior al Armeniei se realizează prin Iran, iar cooperarea energetică este ilustrată de proiectul gaz-energie, prin care Iranul furnizează anual peste 500 de milioane de metri cubi de gaze naturale, iar Armenia livrează energie electrică în schimb. Un exemplu concret de colaborare este linia de interconectare electrică Armenia-Iran, extinsă recent pentru a crește capacitatea de transfer la peste 400 MW, facilitând stabilitatea rețelelor din regiune. Pe plan comercial, proiectul autostrăzii „Nord-Sud” permite transportul de mărfuri între Iran, Armenia și Georgia, stimulând fluxurile logistice și diversificarea rutelor de export.
În contextul geopolitic actual, Armenia joacă un rol de pivot în Caucazul de Sud, fiind adesea prinsă între interesele Rusiei, Iranului și ale statelor occidentale. Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu afectează nu doar domeniul comercial și logistic, ci și echilibrul regional: slăbirea influenței Teheranului complică poziția Erevanului, mai ales după conflictul din 2020 cu Azerbaidjanul, care a dus la pierderea unor teritorii strategice și la reducerea accesului Armeniei la piețele internaționale. Astfel, orice perturbare a relațiilor cu Iranul amplifică vulnerabilitatea economică și strategică a Armeniei, afectând siguranța energetică și capacitatea de a menține deschise coridoarele de transport vitale pentru comerțul extern.
Georgia și Azerbaidjan: Provocări economice și de securitate
Georgia, fără graniță directă cu Iranul, are un nivel scăzut al comerțului bilateral, dar joacă un rol esențial ca nod de transport între Marea Neagră, Caucaz și Asia Centrală. Instabilitatea din regiune și creșterea costurilor de transport maritim pot afecta porturile și rutele de tranzit georgiene, precum și proiectele de infrastructură. Azerbaidjanul are relații complexe cu Iranul, marcate de tensiuni politice, dar poate beneficia de creșterea prețurilor la energie, cu riscuri sporite în domeniul securității, migrației și logisticii. Evitarea implicării directe în conflictul cu Iranul este esențială pentru stabilitatea țării.
Asia Centrală: Oportunități și riscuri
Kazahstanul, Uzbekistanul, Kârgâzstanul, Tadjikistanul și Turkmenistanul au dezvoltat legături comerciale și de transport cu Iranul, iar escaladarea conflictului poate afecta realizările din ultimii ani. Creșterea prețurilor la energie poate aduce venituri suplimentare exportatorilor, dar instabilitatea și complicațiile logistice pot contrabalansa aceste beneficii. Kazahstanul, de exemplu, dezvoltă rute de transport prin Marea Caspică și Iran, inclusiv Coridorul Nord-Sud, dar proiectul este amenințat de actuala criză, fiind raportate deja suspendări ale transporturilor de cereale către Iran. Totodată, prețurile ridicate la petrol ar putea aduce venituri suplimentare bugetului de stat.
Kârgâzstan, Tadjikistan și Uzbekistan: Dependență de rute și bunuri
În Kârgâzstan, comerțul cu Iranul este limitat, însă criza din Orientul Mijlociu poate avea efecte semnificative asupra migranților și rutelor comerciale. Din cauza instabilității regionale și a restricțiilor de transport impuse de conflict, mulți migranți sunt forțați să se întoarcă acasă, iar accesul la piețele din Asia de Sud prin porturile iraniene devine dificil sau chiar imposibil. Tadjikistanul și Uzbekistanul depind de anumite bunuri importate din Iran, cum ar fi produse chimice, materiale de construcții și echipamente industriale, iar o parte semnificativă a exporturilor și importurilor Uzbekistanului trece prin porturile iraniene. De exemplu, aproximativ 30% din exporturile Uzbekistanului către Asia de Sud, incluzând produse agricole și textile, utilizează aceste rute. În lipsa unor rezerve semnificative de petrol și gaze, un conflict prelungit ar putea afecta grav economia acestor două țări, limitând atât fluxul de bunuri, cât și oportunitățile de muncă pentru populație.
Turkmenistan: Impact asupra prețurilor și populației
Turkmenistanul se numără printre beneficiarii creșterii prețurilor la petrol și gaze, însă consecințele negative ale crizei pot depăși avantajele potențiale. Criza actuală, generată de sancțiuni internaționale și de instabilitatea pieței energetice globale, a afectat atât exporturile, cât și importurile Turkmenistanului. Iranul este al doilea cel mai mare partener comercial al Turkmenistanului, după Rusia, iar o mare parte din bunurile industriale și alimentare provin din Iran. Creșterea abruptă a prețurilor s-a resimțit direct în viața de zi cu zi a populației: costurile pentru produse alimentare de bază, combustibil și servicii au crescut substanțial, ceea ce a dus la scăderea puterii de cumpărare, la apariția dificultăților în accesarea bunurilor esențiale și la accentuarea tensiunilor sociale. În plus, instabilitatea regională și restricțiile comerciale au generat incertitudine privind locurile de muncă și perspectivele economice, afectând în mod direct nivelul de trai al cetățenilor turkmeni.
Belarus și Rusia: Relații comerciale și vulnerabilități logistice
Belarus are legături comerciale limitate cu Iranul, dar acordă o mare importanță cooperării, văzând Teheranul ca piață pentru produse industriale și ca centru de logistică în regiune. Perturbările transportului și creșterea costurilor pot reduce competitivitatea mărfurilor belaruse. Livrările către Belarus trec adesea prin rute paralele care implică Orientul Mijlociu, iar prelungirea conflictului ar duce la scumpirea bunurilor importate și la apariția unor probleme de securitate.
Pentru Rusia, criza din Orientul Mijlociu are și o dublă natură, mai ales având în vedere că Rusia ocupă o poziție centrală în relațiile dintre întregul spațiu ex-sovietic și Teheran. În ultimii ani, legăturile economice și politice dintre țări s-au consolidat semnificativ. Schimbul comercial a crescut la 4,8 miliarde de dolari, o creștere de aproximativ 16% față de anul precedent, iar Iranul este considerat pe bună dreptate una dintre cele mai mari piețe pentru produsele agricole rusești. În 2025, țările au semnat chiar și un acord de parteneriat strategic pe termen lung, pe 20 de ani, care prevede o cooperare economică și militar-tehnică extinsă. În plus, Rusia utilizează activ ruta iraniană pentru a dezvolta coridorul de transport internațional Nord-Sud.
Rusia se află într-o situație unică în ceea ce privește consecințele conflictului. Pe de o parte, escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu ar putea complica implementarea proiectelor comune și perturba rutele de transport. Pe de altă parte, creșterea prețurilor globale la petrol ar putea genera venituri suplimentare pentru bugetul rus și chiar ar putea influența relațiile cu țările UE, care se confruntă în prezent cu o gravă criză energetică.
În același timp, instabilitatea pe termen lung din regiune rămâne un risc serios pentru Rusia. Acest lucru privește nu doar logistica transporturilor, ci și securitatea. Situația din jurul Iranului ar putea escalada în tot Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Caucaz, reprezentând un pericol și pentru Rusia. Acest lucru se referă în primul rând la creșterea mișcărilor religioase extremiste și radicale, care vor încerca să își extindă influența în regiunile rusești, cu toate consecințele care decurg din aceasta.
Astfel, evenimentele din Orientul Mijlociu au implicații ample pentru întregul spațiu ex-sovietic. Pe termen scurt, unele țări vor beneficia economic de creșterea prețurilor la petrol și gaze. Cu toate acestea, pe termen lung, un conflict prelungit prezintă riscuri semnificativ mai mari, deoarece ar putea duce la creșterea inflației, la creșterea costurilor de transport, la scăderea comerțului internațional și, cel mai important, la o deteriorare accentuată a securității în întreaga Eurasie.
Forumul Securității Maritime
Italia intenționează să achiziționeze un sistem containerizat de depunere a minelor navale
Noi nave costiere multifuncționale (MTC_MTF) aflate în construcție de șantierul naval T. Mariotti. Observați modulele containerizate de la pupa. Poză de Luca Peruzzi. (Model la scară expus la Sea Future 2025).
Distribuie
Direcția pentru Armament Naval (NAVARM) a Ministerului Apărării italian a emis o notificare preliminară de consultanță pe piață pentru achiziția unui sistem containerizat de depunere a minelor navale pentru munițiile aflate în serviciu (inclusiv cele pentru instruire).
Sistemul de depunere a minelor este destinat să fie instalat la bordul tuturor celor mai noi nave ale Marinei Italiene, echipate pentru a găzdui sisteme containerizate pe puntea de la pupa. Acestea includ:
- noile nave de contramăsuri pentru mine CNG-C (MCMV),
- noile nave de coastă multifuncționale ( MTC/MTF ),
- nava de sprijin offshore (OSV) achiziționată la mâna a doua ,
- Olterra operațiunile speciale și de scufundări Olterra – nava de salvare a submarinelor (SDO-SuRS), ,
- Quirinale platforma principală hidro-oceanografică ,
- viitoarele nave multifuncționale pentru supravegherea dimensiunilor subacvatice (UPSDS).
Achiziția va permite Marinei Italiene să achiziționeze capacitatea de depunere a minelor pentru noile platforme navale aflate în construcție sau achiziție.
“Sistemul va ridica standardele actuale de siguranță în fazele de depozitare și transport ale acestor arme de la depozitele de muniție către nave”, conform documentului, precum și va crește standardizarea desfășurării minelor de pe diferite platforme navale.
Noul sistem de depunere a minelor va trebui să conste în două module containerizate standard ISO20:
- unul pentru transportul și lansatorul de mine, conform standardelor militare NATO MILT-STD-810F și MIL-STD-461F, printre altele, și certificat ca CSC, DNV 2.7-1, transport explozibil de clasa 1 conform regulilor europene ADR/IMDG internaționale, potrivit pentru lansarea minelor navale tip MP-80, Manta, Murena și Asteria, precum și pentru transportul ca modul de depozitare/depozitare a minelor, “capabilă să permită toate operațiunile care constituie fluxul operațional standard pentru instalarea minelor navale”, raportează documentul;
- un așa-numit “depozit/depozit” cu o capacitate de depozitare a minelor navale de cel puțin 12 mine de tip MP-80/Murena/Asteria sau 24 de tip Manta, și o combinație a acestora.
Sistemul va trebui, de asemenea, să includă un sistem de suport pentru planificarea, execuția și evaluarea operațiunilor navale de depunere a minelor (așa-numitul sistem de Planificare și Evaluare – “P&E”). Aceasta din urmă trebuie să includă reprezentarea cartografică digitală a zonelor supuse exploatării miniere și pozițiile planificate de depunere, calculul poziției reale de așezare, abaterea de la punctul planificat, vizualizarea și numărătoarea inversă a timpului de depunere al fiecărei mine individuale în raport cu poziția planificată, înregistrarea datelor relevante din activitățile de așezare, exportul datelor de depunere în format AML (Strat Militar Suplimentar – STANAG 7170) și format NATO ADatP-3/APP-11.
Sistemul trebuie să poată fi fixat pe punte cu sisteme twist-lock, în timp ce toate aranjamentele necesare pentru funcționarea corectă a sistemului (adică alimentarea cu energie electrică) trebuie asigurate de navele navale menționate mai sus. În special, containerele trebuie poziționate în direcția chilei în secțiunea din spate a navelor pentru a permite eliberarea ușoară a minelor. În cazul noilor MCMV CNG-C, sistemul de depunere a minelor va consta doar din modulul de lansare.
Sistemul va asigura, conform documentului, redundanță, fiabilitate și întreținere adecvate, un plan de mentenanță pe zece ani (care va fi realizat de personalul MMI) și o perioadă de sprijin logistic și susținere pentru managementul în serviciu al sistemului timp de cinci ani.
Furnizorul va trebui să ofere cursuri de instruire pentru operatori și întrețineri, atât la bord, cât și la uscat, în timp ce acceptarea sistemului va fi supusă unor teste pe mare în cadrul unei așa-numite campanii OPEX (Experimentare Operațională).
Mine marine prezentate de Rheinmetall (RWM Italia) în timpul Indo Pacific 2022 la Sydney: Murena în stânga și Asteria în dreapta.
Industria care răspunde trebuie să demonstreze deținerea unui acord cu autoritatea de proiectare a minelor, RWM Italia, cu sediul în Ghedi, lângă Brescia, pentru proiectarea/configurarea sistemelor de încărcare a programelor de incendiu (MP-80/Murena/Asteria) sau sisteme de instalare (Manta), precum și deținerea licenței pentru utilizare sau posibilitatea de a obține această licență. În acest sens, operatorul economic trebuie să-și declare disponibilitatea, dacă NAVARM solicită, pentru a efectua teste de adecvare pe cheltuiala proprie, menite să confirme capacitățile declarate, conform documentului. Valoarea estimată a furnizării/serviciului este indicată în 8 milioane € (TVA nu se aplică), cu o durată contractuală estimată de 730 de zile calendaristice, oferind o declarație de conformitate cu Regulamentul REACH, printre alte obligații. Industriile interesate trebuie să răspundă notificării în termen de 21 de zile de la publicare.
Sursa: aici
Ultima bătălie dinaintea unei noi ordini mondiale? – Forumul Securității Maritime
Strâmtoarea Ormuz reprezintă un exemplu relevant de interacțiune între geopolitică și geostrategie, evidențiind importanța poziției geografice în relațiile internaționale. Această strâmtoare, situată între Iran și Oman, face legătura între Golful Persic și Oceanul Indian și este una dintre cele mai importante rute maritime din lume. Prin ea tranzitează o mare parte din exporturile de petrol ale unor state precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.
Din punct de vedere geopolitic, controlul sau influența asupra acestei strâmtori oferă un avantaj major statelor din regiune, în special Iranului, care poate utiliza această poziție pentru a exercita presiuni asupra comunității internaționale. Marile puteri, precum Statele Unite și China, sunt direct interesate de menținerea securității și libertății de navigație în zonă, deoarece economiile lor depind de fluxul constant de resurse energetice.
Din perspectivă geostrategică, blocarea strâmtorii ar putea fi realizată prin mijloace militare, cum ar fi mine maritime sau atacuri asupra navelor comerciale, ceea ce ar genera o criză internațională majoră. O astfel de acțiune ar duce la creșterea prețului petrolului, perturbarea comerțului global și intensificarea tensiunilor politice.
În concluzie, Strâmtoarea Ormuz este un punct strategic esențial, unde geografia influențează politica globală, iar deciziile actorilor internaționali pot avea consecințe economice și militare de amploare.
Pe 28 februarie 2026, atacuri aeriene americane și israeliene asupra instalațiilor iraniene au declanșat un conflict ce a perturbat semnificativ traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz, blocând circa 20% din transportul mondial de petrol. Iranul a închis practic strâmtoarea pentru navele „inamice”, iar prețul petrolului Brent a crescut rapid. Agenția Internațională pentru Energie a eliberat rezerve strategice.
Criza nu e doar energetică, ci pune la încercare statutul global al Statelor Unite. Ray Dalio a subliniat că pierderea controlului asupra Ormuz ar echivala cu pierderea influenței, similar crizei Suezului din 1956 pentru britanici.
Ormuz reprezintă singura cale majoră de export pentru petrolul din Golf, dată fiind geologia regiunii. Blocajul este mai mult decât militar – ține de structura fizică a zonei și limitările alternative (oleoducte insuficiente). Istoric, situația amintește de criza Suezului, dar spre deosebire de 1956, nu există o putere terță capabilă să medieze eficient.
La 17 martie 2026, fluxul de petroliere era la 10-30% din normal, cu Iranul controlând selective accesul. SUA au răspuns militar, dar costurile cresc, ceea ce provoacă dezbatere internă. Deși președintele Trump a cerut sprijin naval internațional, răspunsurile statelor cheie au fost rezervate; multe preferă să evite implicarea militară directă, sugerând o scădere a rolului american ca lider global.
Cinci scenarii pentru viitor: o analiză Axios
Situația complexă actuală a dus la numeroase prognoze. Pe 10 martie 2026, Axios prezenta cinci variante posibile:
Scenariul 1: Acord negociat și stoparea programului nuclear iranian
Iranul acceptă renunțarea la arsenalul nuclear și un acord extins, primind beneficii economice în schimbul încetării ostilităților. Potrivit Brookings Institution, acesta este cel mai probabil scenariu pe termen scurt, deoarece nici Trump, nici susținătorii săi nu doresc un conflict prelungit cu pierderi mari. Înainte de 28 februarie, mediatorii din Oman arătau că Iranul era dispus să renunțe la stocarea uraniului îmbogățit, sugerând că o soluție era aproape.
Scenariul 2: „Modelul Venezuela”
Trump încearcă schimbarea regimului iranian printr-o strategie mixtă — militară, financiară și diplomatică — urmărind instalarea unui lider deschis relațiilor cu Occidentul. Brookings evidențiază că acest plan ar implica trupe la sol, ceea ce nu se potrivește preferințelor lui Trump sau resurselor militare disponibile.
Scenariul 3: Conflict de uzură prelungit
Iranul optează pentru prelungirea conflictului, sperând să epuizeze răbdarea politică americană și să provoace presiuni interne din cauza costurilor și victimelor. Experiențele din Vietnam, Afganistan și Irak arată că toleranța publicului american față de conflicte lungi este limitată.
Scenariul 4: Escaladare regională
Conflictul implică alte grupări regionale precum Hezbollah, șiiții irakieni și mișcările din Yemen, influențând inclusiv Ucraina sau Asia de Est. Dalio avertizează că SUA nu poate gestiona simultan conflicte majore fără riscul de a-și reduce semnificativ capacitățile financiare și militare.
Scenariul 5: Retragerea după declararea victoriei
Administrația Trump proclamă succesul, retrage trupele și lasă regimul iranian slăbit, dar existent. Piețele financiare anticipau o retragere rapidă, iar orice semnal în acest sens a influențat prețul petrolului.
Marele Ciclu și ordinea mondială în transformare
Ray Dalio oferă o perspectivă mai amplă, încadrând conflictul într-un context structural descris în cartea sa Principles for Dealing with the Changing World Order. El identifică cinci forțe majore care dictează evoluția imperiilor: datoriile pe termen lung, viața politică internă, geopolitica globală, inovațiile tehnologice și fenomenele naturale.
Criza Ormuz nu este un incident izolat; ea reflectă convergența acestor factori și indică faptul că SUA se află într-o fază avansată a ciclului imperial — cu datorii mari, polarizare accentuată și dificultăți în menținerea alianțelor. Criza cu Iranul poate fi privită ca o „bătălie finală”, similară cu cea de la Suez în 1956, ce va demonstra dacă puterea americană rămâne dominantă sau asistăm la un transfer de influență.
După începutul conflictului, dolarul a crescut cu circa 2%, confirmând statutul său de refugiu sigur, însă analiștii spun că această creștere se datorează atât șocului petrolier, cât și repoziționării investitorilor.
Geopolitica aliaților și reconfigurarea parteneriatului global
Aliații Statelor Unite, precum Germania, Coreea de Sud și Japonia, au ezitat să trimită nave la Ormuz, ceea ce sugerează că Trump urmărește reorganizarea prezenței americane și redesenarea influenței globale pe principii regionale. Tensiunile NATO, retragerea finanțării pentru Ucraina și dialogul cu Rusia și China par să indice o recalibrare strategică.
Acest episod obligă marile consumatoare de energie (China, India, Japonia, UE) să reevalueze dependența de Ormuz, reacțiile acestor state fiind reflectate în modificări legislative și strategii navale. Aceste decizii vor avea impact asupra infrastructurii de securitate energetică, indiferent de rezultatul conflictului.
Certitudini, interpretări și speculații
Este esențial să distingem între date confirmate, probabilități și ipoteze:
Date certe (17 martie 2026):
- Traficul prin Ormuz a scăzut la 10–30% față de normal;
- Prețul Brent a depășit 100 dolari/baril, cu un maxim de 119,50 pe 9 martie 2026;
- Niciun aliat major nu s-a angajat public la escortă navală;
- SUA și Iranul refuză negocieri de armistițiu;
- IEA a eliberat 108,6 milioane barili din rezervele strategice.
Interpretări plauzibile:
Blocajul de la Ormuz poate fi comparat cu momentul Suez pentru hegemonia americană; reticența aliaților ar putea reflecta o schimbare profundă a parteneriatului cu SUA; Trump vizează o retragere strategică.
Speculații:
Un eventual eșec american ar putea duce la renunțarea la dolar ca monedă de rezervă, în timp ce o victorie ar întări hegemonia SUA pentru o nouă generație.
Când geologia întâlnește istoria
Strâmtoarea Ormuz reprezintă intersecția dintre procese geologice (coliziunea Arabia–Eurasia, formarea Golfului Persic) și un secol de dependență energetică globală. Nu există alternative maritime comparabile, conductele terestre sunt insuficiente, iar construirea de noi rute presupune costuri uriașe și timp îndelungat.
Dalio susține că miza conflictului este sistemică: modul în care se va termina va transmite un mesaj despre puterea reală a SUA și arhitectura ordinii internaționale. Totuși, analogia cu Suezul are limite — în 1956 existau succesor(i) pregătiți să preia rolul de hegemon global, în 2026 nu există un candidat clar, iar China abordează situația prin expectativă strategică.
Această combinație de dificultăți ale puterii dominante, lipsa unui succesor evident, alianțe aflate în proces de schimbare și vulnerabilitatea geologică subliniază instabilitatea actuală. Ormuz devine intervalul nesigur dintre ordinea veche și cea nouă, cu reguli neclare, costuri ridicate și influență pe termen lung asupra lumii.
Forumul Securității Maritime
Riscul minelor în Strâmtoarea Ormuz: considerații, implicații previzibile și abordări viitoare – Forumul Securității Maritime
Din 10 martie 2026, pe fondul războiului cu Iranul, a apărut o nouă și cea mai insidioasă amenințare: blocada Strâmtorii Ormuz cu mine iraniene. Războiul, declanșat pentru a limita programul nuclear al Iranului, riscă să se transforme într-un „Război al Tancurilor 2.0” cu efecte de anvergură globală.
Întrebări cheie privind impactul blocadei minelor
Întrebarea principală este: Cum va afecta minarea strâmtorii cursul operațiunii, securitatea și stabilitatea regională și globală?
Pentru a contura răspunsuri, trebuie analizate următoarele aspecte:
- Cât de reală este amenințarea minelor în Strâmtoarea Ormuz?
- Războiul minelor Iranului pe mare: capabilități, design și „amprenta rusă”.
- Capabilitățile SUA de acțiune împotriva minelor și utilizarea lor: Ce s-a întâmplat?
1. Realitatea și semnificația amenințării minelor în Strâmtoarea Ormuz
Statele Unite au mai întâmpinat astfel de amenințări: în conflictele din Golful Persic de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, trei nave de război din clase principale (crucișător cu rachete, portavion de elicoptere, fregată cu rachete) au fost distruse de mine. Ultima explozie a avut loc pe o mină iraniană în 1988, în timpul Războiului Petrolierelor. Ca represalii, SUA au distrus cinci nave iraniene și au avariat alte platforme petroliere și nave de război. Această experiență demonstrează atât costurile, cât și gravitatea acestor conflicte.
În prezent, odată cu debutul loviturilor SUA și Israelului, Iranul a interzis trecerea prin strâmtoare a oricăror nave, cu excepția celor cu semne de apartenență Chinei sau care transportă petrol iranian către aceasta.
Nu există răspunsuri de încredere privind acoperirea evenimentelor și informațiile primite. Analiza autorului asupra videoclipului publicat de Comandamentul Central al SUA arată că, din 16 nave lovite, doar patru puteau monta mine marine (corvetă, submarin, barcă de debarcare cu macara, barcă cu platformă plutitoare). Restul – bărci cu rachete și patrulare – nu aveau echipament sau spațiu pentru minare.
Situația se deteriorează: mass-media raportează lovituri asupra cel puțin trei nave civile care au încercat să traverseze strâmtoarea.
Concluzii parțiale: Nu există confirmări clare ale montării efective de mine, nici semne vizuale sau rapoarte relevante, și până acum nicio navă nu a fost aruncată în aer de mine.
Totuși, experiența conflictelor din Golfurile Persic și Oman, precum și practica Iranului în operațiuni de blocare cu mine, confirmă realismul unui scenariu de minare în Strâmtoarea Ormuz.
Simpla apariție a informațiilor privind amenințarea minelor provoacă reacții imediate în domeniul militar și de securitate, ducând la evaluări și pregătiri pentru contramăsuri.
O problemă urgentă este evaluarea capacităților antimină ale părților și natura probabilă a acțiunilor lor, chiar în lipsa informațiilor suficiente.
2. Capabilitățile Iranului în războiul minelor pe mare: design și „amprenta rusă”
Rapoartele recente privind capabilitățile de mine ale Iranului sunt limitate, ceea ce este de înțeles: prezența reală a minelor marine și a mijloacelor de plasare nu este niciodată publică. Estimările privind existența a 2-6 mii de mine și capacitatea bărcilor mici de a depune 2-3 mine sunt plauzibile. Documente CIA din 1984 indică o producție anuală de 200 de mine, iar calculele pentru 30 de ani oferă „numărul magic” de 6.000 de mine – deși acest lucru nu poate fi confirmat oficial.
Forțele Iraniene folosesc mine ancoră sovietice YAM, mine ancoră nord-coreene depășite (500 kg exploziv), precum și mine de fund fără contact (magnetice, electromagnetice, acustice), compozite, nemagnetice și autopropulsate, produse în China și alte țări. Experiența exploziei crucișătorului american Princeton pe un câmp minat irakian cu mine italiene MN3 Manta arată complexitatea pieței de arme și diversitatea surselor.
Evaluarea capacității de minare a bărcilor iraniene (2-3 mine) necesită analiză a compoziției Marinei Iraniene și IRGC:
- Marina Iraniană: patru districte navale (trei pentru Golful Persic/Oman), 106 nave de război (17 submarine, 5 fregate/corvete, 23 nave de debarcare, 61 bărci de patrulare), sisteme de rachete antinavă și aviație navală.
- Marina IRGC: patru comenzi, trei zone navale, 139 nave (3 portavioane UAV, 5 corvete, 5 nave de debarcare, 56 nave cu rachete, 70 nave de patrulare, 2-3 mii bărci amfibii mici de asalt).
Este probabil ca toate submarinele, fregatele, corvetele, unele nave de debarcare și unele bărci de patrulare să poată transporta mine. Numărul de mine plasate de bărci mici variază între 2 și 4, similar cu capacitatea bărcilor blindate ucrainene.
Analiza rapoartelor și videoclipurilor arată că, în primele săptămâni ale războiului, Marina SUA a distrus cele mai noi nave de luptă ale Iranului și ale IRGC, inclusiv submarine mari, fregate, corvete și ambarcațiuni de luptă. Acest fapt sugerează o scădere semnificativă a capacității totale de minare a transportoarelor maritime, estimată la 800-1200 de unități.
Prezența vehiculelor navale moderne fără pilot (suprafață/subacvatice) este probabilă, confirmată indirect de atacul asupra unei nave civile de către un vehicul fără pilot în martie 2026. Experiența conflictului ruso-ucrainean pe mare (2022-2025) indică posibilitatea folosirii dronelor pentru minare.
Planificarea și implementarea operațiunii de minare
Evaluarea acțiunilor și capacităților Iranului implică reproducerea retrospectivă a elementelor planului de baraj minier naval. Fără surpriză strategică pentru SUA, Iranul trebuia să anticipeze momentul debutului ostilităților cu o eroare de maximum 1-2 zile, în funcție de ocuparea zonelor de luptă de către forțele americane.
Scopul operațiunii de blocare cu mine depinde de obiectivele strategice ale forțelor armate iraniene. Minarea strâmtorii era considerată ultima soluție în caz de intervenție externă, amenințare asupra teritoriului sau încercare de schimbare a regimului. Exploatarea minieră nu putea decât să slăbească Iranul, în principal prin întârzieri la exportul petrolului.
De regulă, amenințarea cu minarea a fost folosită pentru descurajarea inamicului, ceea ce Iranul a făcut în primele zile ale conflictului. Odată cu clarificarea obiectivelor americane și scăderea capacității de rezistență a Iranului, se creează condiții pentru implementarea completă a planului de exploatare a strâmtorii.
O întrebare cheie este dacă Iranul a reușit să păstreze stocurile de mine și transportoarele, dispersându-le și pregătindu-le pentru acțiune secretă. Analiza acțiunilor SUA sugerează că unele nave de minare au fost avariate, dar dacă navele iraniene erau pe mare, probabil îndeplineau misiuni de plantare a câmpurilor minate. Datorită superiorității informaționale, SUA au putut localiza și lovi aceste nave eficient.
În concluzie, acțiunile riscante ale navelor iraniene pe mare au fost motivate de necesitatea creării unui sistem de câmpuri de mine marine active (ofensive) și defensive. Pe lângă blocarea rutelor maritime, Iranienii probabil plănuiau bariere defensive anti-debarcare și câmpuri minate active pe rutele probabile ale Marinei SUA din Golful Oman și Golful Persic.
A doua parte a articolului va include analiza condițiilor militaro-geografice ale Strâmtorii Ormuz, capacitățile de contramăsuri antimine ale SUA și perspectivele războiului minelor în strâmtoare.
Explozii ale navelor de război și navelor americane în Golful Persic
În contextul confruntărilor navale din Golful Persic, există câteva incidente notabile care evidențiază impactul minelor maritime asupra navelor de război și transportului petrolier.
Incidentul USS Samuel B. Roberts (FFG-58) – 14 aprilie 1988
În timpul Războiului Petrolierelor dintre Irak și Iran, fregata cu rachete a Marinei SUA, USS Samuel B. Roberts (FFG-58), din clasa Oliver Perry, a fost aruncată în aer de o mină iraniană în Golful Persic. Nava a suferit daune semnificative, însă echipajul a reușit să o salveze prin intervenții eficiente. Reparația navei a durat 13 luni și a generat costuri de aproximativ 90 de milioane de dolari americani. Ca reacție la acest incident, Marina SUA a declanșat Operațiunea Praying Mantis pe 18 aprilie 1988, distrugând cinci nave și bărci iraniene (inclusiv o fregată, o barcă cu rachete și trei bărci mici), avariind o altă fregată și distrugând unități de pe două platforme petroliere.
Incidentul Bridgeton – 24 iulie 1987
Superpetrolierul Bridgeton, cu un deplasament de peste 400 de mii de tone, traversa Golful Persic într-un convoi protejat de nave de război americane când a fost lovit de o mină iraniană lângă insula Farsi. Explozia a provocat o adâncitură de 43 de metri pătrați în carena petrolierului, însă nava a continuat să se deplaseze către port. După incident, s-a constatat existența semnelor de minare a golfului de către iranieni, dar s-a stabilit că acest lucru nu punea în pericol convoiul.
Incidentul USS Princeton (CG-59) – 18 februarie 1991
Pe 18 februarie 1991, crucișătorul cu rachete din clasa Ticonderoga, USS Princeton (CG-59), a fost aruncat în aer lângă insula Faylaka de două mine de fund fabricate în Italia din clasa Manta (MN103 Manta). Nava a suferit avarii considerabile și a necesitat reparații care au durat câteva luni, costurile ridicându-se la aproximativ 24 de milioane de dolari americani.
Forumul Securității Maritime
Cum Ucraina a “scufundat” o fregată NATO și nici măcar nu și-a dat seama ce s-a întâmplat
În timpul exercițiilor din Portugalia, armata ucraineană a “scufundat” o fregată a unei țări NATO, iar echipajul nici măcar nu și-a dat seama ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat și de ce nu au putut face nimic acolo.
S-a dovedit că, în timpul exercițiului internațional REPMUS/Dynamic Messenger din 2025 în Portugalia, armata ucraineană, care a participat și ea la exerciții, a scufundat condiționat o fregată a unei țări NATO nenumite cu ajutorul unor bărci fără pilot. Pe lângă BEC-uri, diverse nave și aeronave au participat la exerciții, scrie DEFENSE EXPRESS. .
În timpul exercițiilor, forțele au fost împărțite în două părți, albastră și roșie. Se știe că partea roșie includea unități ale Statelor Unite, Marii Britanii, Spaniei, Ucrainei și altor țări nenumite.
Armata ucraineană a adus mai multe drone Magura V7 fără echipaj, înarmate cu o încărcătură explozivă și o mitralieră. Pentru a lovi ținta, era suficient să țintească și să obțină o fotografie sau o probă video, după care era considerată distrusă.
Se poate presupune că, în cazul Magura V7 echipat cu o încărcătură explozivă, trebuia să înoate aproape de nava unui inamic condiționat. La fel funcționează și invers: era suficient să țintești spre BEC și să faci o fotografie sau o probă video pentru a fi considerat distrus.
Astfel, în timpul uneia dintre etapele exercițiului, armata ucraineană a atacat condiționat fregata de pe partea albastră. Ca urmare a atacului, fregata a suferit numeroase lovituri condiționate, din care s-ar fi scufundat într-o luptă reală. Totuși, echipajul navei, chiar și după încheierea atacului, nu și-a dat seama că acesta avusese deja loc.
Și la 5 minute după ce fregata trebuia să coboare, grupul albastru a întrebat într-o conversație comună: “Deci ne atacați acum sau nu?” Armata ucraineană a concluzionat că problema nu consta în disponibilitatea armelor pentru a respinge atacul BEC-urilor, ci în detectarea lor, pentru că, după cum am aflat deja, echipajul nici măcar nu și-a dat seama, că fusese deja atacat.
Din Defense Express, adăugăm că, într-adevăr, fregatele țărilor NATO sunt cu adevărat puternic înarmate, în special cu tunuri automate și mitraliere. Dacă bărcile fără pilot ar fi fost detectate, este puțin probabil să se fi putut apropia atât de ușor pentru a efectua un atac și, cel mai probabil, toate ar fi fost distruse.
Pentru detectarea țintelor, fregatele dispun de un set serios de senzori, inclusiv diverse stații radar, sonare, camere foto etc. Totuși, dronele navale ucrainene sunt realizate din material radiotransparent, ceea ce face extrem de dificilă detectarea lor cu ajutorul radarului.
În plus, sunt mici ca dimensiune și au un tiraj redus, motiv pentru care este foarte dificil să le detectezi cu sonar sau camere. Pot pur și simplu să se ascundă printre unde și să treacă neobservate.
Prin urmare, unul dintre principalele instrumente pentru combaterea bărcilor fără pilot ar trebui să fie mijloacele de detectare a acestora. De exemplu, un număr mai mare de camere echipate cu inteligență artificială pentru identificare, drone aeriene sau radare speciale sunt dezvoltate pentru detectarea acestor ținte.
Se pare că, potrivit rezultatelor exercițiilor REPMUS/Dynamic Messenger 2025 de patru săptămâni, partea roșie condusă de armata ucraineană a ieșit învingătoare.
Sursa: aici
Criza energetică din Iran și eforturile globale de reducere a consumului de combustibili fosili – Forumul Securităţii Maritime
Războiul din Iran a generat un șoc energetic de amploare, determinând factorii de decizie de pe întreg globul să regândească strategiile de reducere a dependenței de importurile de petrol și gaze. Printre soluțiile propuse se numără extinderea energiei nucleare și dezvoltarea surselor regenerabile, creșterea stocurilor strategice și a producției interne, precum și diversificarea surselor externe de aprovizionare.
Închiderea Strâmtorii Hormuz de către Iran, după atacul SUA și Israelului din 28 februarie, a marcat pentru a treia oară în acest deceniu un șoc energetic internațional care a obligat guvernele să reevalueze riscurile asociate dependenței de fluxul liber de petrol. Acest eveniment a alimentat opinia că era combustibililor fosili trebuie să se apropie de final, în contextul opoziției față de eforturile de combatere a schimbărilor climatice.
Geoffrey Pyatt, fost secretar adjunct de stat pentru resurse energetice și actual director general la McLarty Associates, a subliniat că problema securității energetice nu a fost niciodată atât de acută ca în prezent. Piețele considerau resursele din Golf ca fiind garantate, însă această percepție s-a schimbat radical.
Europa, una dintre cele mai mari consumatoare de energie, a introdus recent garanții financiare pentru energia atomică, după decenii de închidere a centralelor nucleare. Importatorii majori de energie caută să diversifice furnizorii pentru a minimiza riscurile.
Reacții globale și regionale
China, principalul consumator mondial de petrol iranian, și-a accelerat tranziția către energie regenerabilă și și-a extins rezervele de urgență, conform unui departament din cadrul planificatorului de stat. Wang Jin, cercetător principal la Beijing Club for International Dialogue, a declarat că guvernele la nivel global vor reconsidera liniile de aprovizionare și vor acorda mai multă atenție energiei nucleare și celor curate.
Pe termen scurt, țările mari consumatoare au optat pentru o eliberare coordonată a stocurilor de urgență la nivel record, însoțită de apeluri către consumatori pentru economisirea energiei.
Perturbarea aprovizionării și impactul asupra piețelor
Blocarea Strâmtorii Hormuz, arteră vitală pentru combustibilii fosili din Orientul Mijlociu, a afectat aproximativ 20% din aprovizionarea mondială cu petrol și gaze naturale lichefiate. Agenția Internațională pentru Energie a calificat această situație drept cea mai gravă perturbare din istorie a aprovizionării globale cu energie, cu prețuri ale țițeiului ce au depășit 100 de dolari pe baril.
Criza energetică actuală vine după invazia Rusiei în Ucraina din 2022, care a determinat Europa să reducă importurile rusești, și pandemia de COVID19 din 2020, care a provocat o scădere abruptă a cererii de combustibili fosili, urmată de o revenire rapidă.
Ambele șocuri au contribuit la creșterea inflației la nivel global.
Dependența asiatică și reacții regionale
Asia, care depinde majoritar de importurile de petrol și GNL din Orientul Mijlociu, a fost cea mai afectată atât de creșterea prețurilor, cât și de perturbarea aprovizionării. Rafinăriile din Singapore și Malaezia au redus producția, iar firmele petrochimice din Japonia și Taiwan au diminuat aprovizionarea către clienți.
Aceste dificultăți au revitalizat sprijinul pentru energia nucleară în anumite regiuni. În Taiwan, oficialii iau în considerare repornirea ultimei centrale nucleare, iar Japonia discută despre reluarea reactoarelor oprite după dezastrul de la Fukushima. Totodată, China, cel mai mare cumpărător de petrol iranian, a redus procesarea în rafinăriile sale și a interzis exporturile de combustibili pentru a preveni penuriile interne.
China a fost relativ izolată de criză datorită rezervelor sale abundente de petrol de urgență și ratei ridicate de electrificare, cu peste jumătate din vânzările de vehicule noi fiind electrice și o rețea alimentată în proporție de peste 50% din surse regenerabile.
În SUA, vehiculele electrice reprezintă mai puțin de 10% din piață, iar energia regenerabilă acoperă aproximativ un sfert din producția de electricitate.
Oficiali din Japonia, Taiwan, Bangladesh și Pakistan intenționează să diversifice sursele de import și să achiziționeze GNL pe piața spot, reducând dependența de contractele pe termen lung din Orientul Mijlociu.
Europa și greșeli strategice
Costul importurilor de combustibili fosili ale Uniunii Europene a crescut cu 6 miliarde de euro de la izbucnirea conflictului, amplificând presiunea asupra prețurilor la energie. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că dependența de importuri costisitoare și volatile pune Europa într-un dezavantaj structural și a propus un program pentru garanții de investiții în tehnologii nucleare inovatoare.
Reducerea ponderii energiei nucleare în mixul energetic european în ultimele 25 de ani a fost considerată o greșeală strategică, producția nucleară scăzând la 15% din totalul UE, față de o treime în 1990.
Pentru a proteja cetățenii și afacerile de creșterea costurilor, UE elaborează modificări ale pieței de carbon și măsuri de ajutor de stat, precum subvenții și reduceri fiscale.
Avantaje rusești și noi dependențe
Statele Unite, cel mai mare producător mondial de petrol și gaze, sunt mai puțin expuse la deficitul intern, dar se concentrează pe temperarea prețurilor globale pe fondul războiului. Inflația este o vulnerabilitate cheie pentru administrația Trump în perspectiva alegerilor.
Administrația Trump a relaxat sancțiunile împotriva Rusiei pentru a permite achiziții suplimentare de petrol rusesc, marcând o inversare parțială a strategiei anterioare de reducere a veniturilor Moscovei.
Criza Iranului ar putea duce la reconsiderarea sancțiunilor occidentale asupra GNL-ului rusesc, pe măsură ce UE și Asia pierd surse de aprovizionare. GNL a ajuns să reprezinte 45% din importurile de gaze ale UE, față de 20% în 2021.
UE își propune ca planurile de energie verde să reducă expunerea la perturbări precum cea declanșată de războiul din Iran, dar riscă să creeze o nouă dependență de China, atât pentru hardware, cât și pentru software.
Bart Groothuis, membru al Parlamentului European, a avertizat că, deși Europa nu va mai fi supusă voinței lui Vladimir Putin sau instabilității din Orientul Mijlociu, construirea de noi dependențe față de China poate genera noi probleme în infrastructura energetică.
Forumul Securităţii Maritime
Marina jonglează cu planurile portavionului pentru a rămâne pe linia de plutire
Un portavion era deja obosit înainte să aibă un incendiu, altul și-a văzut viața de serviciu prelungită pentru a doua oară, în timp ce livrarea unui al treilea este întârziată.
O furtună perfectă implicând trei portavioane ale Marinei SUA evidențiază presiunea asupra flotei în contextul unui război în curs în Orientul Mijlociu și a tensiunilor din Asia. Unul dintre transportoare a fost avariat de un incendiu , altul tocmai și-a văzut prelungirea duratei de viață pentru a doua oară, iar un al treilea a avut livrarea amânată până în 2027. Deși un oficial al Marinei a declarat pentru The War Zone că nu există nicio legătură între incendiu și prelungirea duratei de viață a serviciului, luate împreună aceste evenimente arată cât de dificilă este construirea, operarea și întreținerea acestor nave nucleare uriașe și costisitoare, mai ales când desfășurările sau durata lor de viață sunt împinse dincolo de termenele anticipate.
Pe 12 martie, un incendiu a izbucnit în zona de spălătorie a navei USS Gerald R. Ford în timp ce se afla în Orientul Mijlociu, rănind doi marinari. Deși oficialii au spus inițial că pagubele au fost minore, nava se îndreaptă acum spre Golful Souda din Creta pentru reparații, potrivit USNI , scoțând-o din războiul cu Iranul. Luni, The New York Times a raportat că incendiul a durat mai mult de 30 de ore pentru a fi stins și a lăsat peste 600 de marinari “așezați pe podele și mese”.
Portavionul USS Gerald R. Ford a fost avariat de un incendiu în zona sa de spălătorie. (Fotografie cu ucenicul marinar Nathan Sears) (Fotografie cu ucenicul marinar Nathan Sears)
Nu este clar cât vor Forddura reparațiile Ford-ului, dar rămâne doar un singur portavion, USS Abraham Lincoln , pe măsură ce războiul se prelungește în a 18-a zi fără un sfârșit imediat la orizont.
Incendiul a fost cea mai recentă problemă Forda navei Ford în timpul unei misiuni care a durat 10 luni, prelungite de două ori și care ar stabili un record post-război din Vietnam până la mijlocul lunii aprilie, dacă nu ar fi trimis în afara teatrului de operațiuni. Recordul anterior, de 294 de zile, a fost stabilit de USS Abraham Lincoln în 2020. Totuși, un oficial militar a declarat pentru Times că Pentagonul recunoaște că Ford-ul atinge limitele duratei sale de desfășurare. El a adăugat că USS George H.W. Bush se pregătește să fie dislocat în Orientul Mijlociu și probabil va înlocui nava Ford . CENTCOM a refuzat să comenteze când am cerut detalii suplimentare.
Nimitz Portavionul din clasa Nimitz USS George H.W. Bush (CVN 77) traversează Oceanul Atlantic, 15 februarie 2026. (Fotografie a Marinei SUA realizată de specialistul în comunicații în masă, clasa a 2-a Mitchell Mason) Subofițer clasa a 2-a Mitchell Mason
Așa cum am raportat anterior , Ford-ul Ford a avut probleme cu apele uzate înainte de a fi trimis în Orientul Mijlociu din Caraibe, iar acesta din urmă a jucat un rol important în capturarea dictatorului venezuelean Nicolas Maduro . Chiar înainte de aceasta, amiralul Daryl Caudle, șeful operațiunilor navale, era atât de îngrijorat în ianuarie de starea navei și a echipajului său și de reparațiile programate încât a spus că va “respinge ” orice ordin de prelungire a desfășurării.
Misiunile tipice pe portavioane durează aproximativ șase până la opt luni, o perioadă menită să asigure că navele pot menține pregătirea și echipajele nu se obosesc. Când acest lucru nu se întâmplă, se creează o serie în cascadă de probleme care afectează nu doar navele și echipajele, ci și facilitățile care au reparații programate și au aliniat muncitori pentru a le realiza.
USS Dwight D. Eisenhower, ultimul portavion care a efectuat o misiune prelungită, și-a văzut întreținerea planificată prelungită cu o jumătate de an și continuă, ca urmare a presiunii suplimentare de a fi lipsit atât de mult timp din portul său de origine. Bugetul Marinei pentru anul fiscal 2026 arată că lucrările la navă ar fi trebuit să fie finalizate în iulie anul trecut, dar acestea sunt încă neterminate. Lipsa disponibilității răsună în restul flotei. Acest lucru limitează opțiunile pe care comandanții le au atunci când planifică sau se pregătesc pentru situații de urgență și dezechilibrează planul general de disponibilitate a portavionului.
Ford-ul Ford urma deja să necesite o recondiționare prelungită înainte de incendiu, iar acum aceasta putea fi prelungită mult mai mult. Puteți citi mult mai multe despre problemele create de întreținerea amânată a portavioanelor prin desfășurări extinse în analiza noastră aprofundată aici .
Între timp, avionul USS Nimitz , cel mai vechi portavion operațional al Marinei, și-a văzut viața de serviciu prelungită pentru a doua oară.
“Durata de viață a USS Nimitz (CVN 68) a fost ulterior prelungită până în martie 2027″, a declarat Marina într-un comunicat. “În consecință, Marina SUA plănuiește să dezactiveze nava în 2027.”
La 13 martie, Marina a semnat un contract de 95,7 milioane de dolari cu Huntington Ingalls Inc. “pentru planificare în avans și achiziție de materiale pe termen lung, pentru a pregăti și pregăti finalizarea dezactivării și realimentarei navei USS Nimitz (CVN 68). Lucrările vor fi efectuate în Newport News, Virginia, și se așteaptă să fie finalizate până în martie 2027.”
Vestea prelungirii a apărut după ce portavionul a părăsit Baza Navală Kitsap din Bremerton, Washington, pe 7 martie, pentru a se îndrepta spre Stația Navală Norfolk, Virginia, ca parte a unei schimbări programate de port de bază înainte de scoaterea din serviciu, potrivit Breaking Defense , fiind prima care a raportat schimbarea planurilor navei Nimitz. Inițial, Nimitz Nimitz era programat să fie scos din serviciu în aprilie 2025, dar acest lucru a fost prelungit până în mai 2026.
Nimitz Portavionul din clasa Nimitz USS Nimitz (CVN 68) traversează Puget Sound în timpul ultimei plecări a navei de la Baza Navală Kitsap-Bremerton, Washington, pe 7 martie 2026. (Fotografie a Marinei SUA realizată de Marinarul Specialist în Comunicații în Masă Kimberli Ibarra Ruiz) Marinar Kimberli Ibarra Ruiz
Nu este clar dacă Nimitz va fi desfășurat înainte de a fi definitiv dezactivat, dar nu mai are o aripă aeriană alocată.
Totuși, decizia de a menține nava în serviciu până în 2027 coincide cu amânarea livrării viitorului USS John F. Kennedy , al doilea Ford portavion din clasa
Data livrării Kennedy “a fost mutată din iulie 2025 în martie 2027 (acceptare preliminară de urmat) pentru a susține finalizarea certificării Advanced Arresting Gear (AAG) și continuarea Advanced Weapons”, ne-a spus un oficial al Marinei în decembrie.
Legea federală impune Marinei să păstreze cel puțin 11 portavioane în flotă. Am întrebat Marina dacă există o legătură între extinderea Nimitz și Kennedyîntârzierea livrării navei Kennedy și vom actualiza această poveste cu orice informație relevantă furnizată.
Marina a anunțat că Kennedy a finalizat Probele de Mare ale Constructorului (BST) la Newport News Shipbuilding (NNS), o divizie a HII, în Newport News, Virginia, pe 4 februarie. BST-urile oferă oportunitatea de a testa pentru prima dată sistemele și componentele navei pe mare și de a face ajustările necesare înainte de teste suplimentare pe mare.
Viitorul USS John F. Kennedy a trecut prin probele de mare ale constructorului. (Foto de: Ricky Thompson/HII) ASHLEY COWAN
Starea actuală a navei Ford , Nimitz și Kennedy arată natura jenga a încercării de a satisface nevoile comandanților, menținând în același timp starea navelor și echipajelor și respectând legea federală. Toate acestea, desigur, sunt în flux. Având în vedere că America se află într-un nou război cu un viitor incert, ar putea exista șocuri suplimentare în planurile Marinei pentru flota sa de portavioane.
Sursa: aici
NAVE DE CONTRAMĂSURI ÎMPOTRIVA MINELOR.
Articol foarte interesant și bine documentat.
Marina nostră, ce preocupări are în acest domeniu?
Credeți că achiziția a celor două nave vânătoare de mine rezolvă, integral, problema?
Materiale foarte interesante.
Felicitări realizatorilor.
Referitor la “Ocupația blândă”.
China nu uită că Stalin a ocupat Nordul Manciuriei “eliberând” teritoriul de ocupanții japonezi.
Frumoase și realiste analizele postate! Aceeași impresie am avtu-o și eu după întâlnirile din Alaska și de la Bejing, ceva cam ca întrun cântec rapp american: “Bad guys, bad guys, what you gonna do,/ What you gonna do, if they come for you?”. Cei mai tari din CS al ONU care trebuiau să garanteze ordinea mondială și legile internaționale s-au hotărât să ne arate că “au pofte” și fac ceea ce poftesc. Despre celelate state, doar “monede de schimb” pentru momentul în care “poftele” se ciocnesc. Un An Nou 2026 cu bine pentru toți!