Sari la conținut

OPȚIUNEA  CHINEI

   OPȚIUNEA  CHINEI-Autor:Cornel BOCAI, art. aparut in revista Lumea nr. 5,2023

 Războiul din UCRAINA , dorit de unii ( SUA –în special ) și mai puțin de alții ( unele țări din UE) oferă și CHINEI posibilitatea de a se implica sau nu. După părerea mea CHINA  ar avea de ales dintre trei opțiuni, întrun timp cât mai scurt, și anume :

Să se implice și să acorde ajutor militar RUSIEI ( nu doar moral cum a făcut-o în recenta vizita a președintelui chinez la Moscova, deși e încurajator și un astfel de sprijin ) adică să îi furnizeze armament și tehnică de luptă mai modernă, constituind, în felul acesta un bloc militar ca o contrapondere a celui format de SUA și UE ( sau mai concret NATO ) , ceea ce cu siguranță va escalada conflictul având în vedere potențialul militar al celor două blocuri și ținând cont că CHINA  nu este adepta folosirii armei nucleare față de cum precizeză doctrina RUSIEI, ceea l-ar face pe PUTIN să renunțe la această idee, chiar dacă situația s-ar deteriora destul de mult. Dacă CHINA va adopta această soluție este evident că își va asuma toate consecințele rezultate în urma sancțiunilor economice, care cu siguranță vor fi impuse de SUA și de unele state europene, membre ale UE. Acest lucru e clar că nu va fi pe placul conducerii chineze pentru că va crea mari dezechilibre nu numai în economia CHINEI ci și în cea mondială, având în vedere contribuția substanțială a acesteia  în producerea de bunuri la nivel mondial. De aceea cred că CHINA  se va gândi și va analiza cu mare atenție posibilitatea acestei opțiuni ;

Să se implice, dar nu militar, ci în sensul încercării de a opri războiul printro mediere între cei doi beligeranți ( cu sau fără acordul SUA ) prin retragerea RUSIEI din teritoriile cucerite ( puțin probabil ca RUSIA  să accepte dar poate sub presiunea CHINEI o va face ).Prin această opțiune, dacă va fi luată, poziția CHINEI  pe plan mondial va crește enorm, dovedind întregii lumi capacitatea ei de negociere, bune oficii, eficiența diplomației, puterea de convingere întrun astfel de conflict. Evident că acest lucru va fi ca o „palmă” pentru americani, care cu poziția lor încă, de lider mondial, nu a reușit așa ceva ( mai bine zis nici nu vor ) adică de a încheia războiul și a impune pacea.Este cât se poate de evident că o asemenea opțiune ar fi benefică întregii lumi , mai ales EUROPEI, pe teritoriul căreia se desfășoară războiul și nu numai. În acest fel CHINA  ar deveni cu adevărat o mare putere, din punct de vedere politico-diplomatic, ceea ce i-ar crește prestigiul și respectul la nivel mondial, demonstrând că este în stare să rezolve și un asemenea război ;

Să nu se implice absolut de loc  ( chiar dacă va susține moral RUSIA ) fapt ce ar duce la prelungirea războiului, la uzura RUSIEI, la pierderi de vieți omenești, la distrugerea de bunuri materiale, indispensabile vieții  și de partea UCRAINEI și a unor țări din UE, care vor fi afectate economic ( criza energetică, inflația, criza refugiaților etc..). Acestă situație ar fi cumva pe „placul” CHINEI, pentru că în lipsa implicării, și-ar continua nestingherită dezvoltarea economică ( și pe baza resurselor energetice importate din Rusia ) „ cucerind” noi piețe de desfacere și facilități în AFRICA, în SE ASIEI și de ce nu și în EUROPA” conform  maratonului de 100 de ani” țintind spre un loc în supremația mondială. CHINA așa cum a declarat președintele  ei dorește  făurirea unei lumi” multipolare” a unei lumi  „armonioase” care poate asigura un echilibru și o stabilitate mondială din toate punctele de vedere. Teoretic dorințele CHINEI sună frumos dar să vedem cum vor fi traduse în practică.

Așadar, consider că din cele trei opțiuni ar fi de dorit ca CHINA să o aleagă pe cea de-a doua sau chiar a treia și în niciun caz pe prima. Dar acest lucru rămâne la alegerea conducerii chineze! Evident că SUA nu i-ar conveni nici una din primele două opțiuni, și vor face tot posibilul să țină CHINA departe de acest război, mizând pe faptul că indiferent cât va dura războiul și cu ce costuri, RUSIA va fi învinsă și chiar” ruinată” rămânându-i apoi timp să se ocupe și de cealaltă rivală a sa CHINA , mult mai periculoasă și probabil mai pregătită pentru un eventual conflict.

                                               Corneliu BOCAI – MANGALIA   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top